Tu cum ai grija de creierul tau?

4.3.25

Creierul uman mi s-a parut dintotdeauna fascinant si am scris de nenumarate ori pe blog ca mintea iti poate fi cel mai bun prieten sau cel mai aprig dusman, cred in asta cu tarie. Asa cum cred ca atunci cand ne dorim cu adevarat putem sa schimbam foarte multe lucruri. In ultimii ani am cautat din ce in ce mai multe informatii si am ascultat neurologi vorbind despre creier, despre ce inseamna sa ai o minte puternica si despre cum putem sa facem sa ne fie mai bine, dar mai ales despre ce inseamna rezistenta mentala si cum oamenii care au aceasta rezistenta de cele mai multe ori reusesc mult mai multe decat cei care au doar talent. 

Primul cuvant care imi vine in minte cand ma gandesc la mine este puternica, am invatat si m-am educat sa fac fata oricarei provocari si sa nu las lucrurile care se intampla (fara sa le pot controla) sa ma duca in locuri unde nu vreau sa fiu. Imi amintesc perfect un moment de anul trecut cand eram la Busteni si ne uitam la un podcast cu Tara Swart cand mi s-a facut lumina in anumite privinte, daca nu ati ascultat-o pe Tara Swart vorbind despre creier chiar va recomand sa faceti asta.

La momentul asta avem acces la foarte multa informatie (si nu toate informatiile sunt de calitate, insa asta e un alt subiect pentru o alta zi) si asta a transformat in multe feluri modul in care traim, gandim si consumam. Joe Dispenza are cateva carti interesante despre modul in care putem sa ne antrenam creierul si cum putem sa ne schimbam obiceiurile, eu citesc acum Antreneaza-ti creierul! si imi place mult.

Neuroplasticitatea este una dintre calitatile formidabile ale creierului nostru care se poate schimba si dezvolta prin cunoastere si experienta, insa folosim prea putin (sau prea putini) aceasta calitate a lui si folosim o parte extrem de mica din potentialul pe care il avem. Nu o sa insist pe subiect, dar v-am dat ideea ce sa cautati daca va intereseaza subiectul.

Eu am o relatie foarte buna cu creierul meu si in fiecare zi incerc sa invat ceva nou, incerc sa-l stimulez, sa-i dau de lucru pentru ca vreau sa am un creier sanatos, dar si sa imi ating maximul de potential. Asta include si alimentatia pentru ca sunt alimente bogate in nutrienti care sustin procesele cognitive si nu numai, dar ele trebuie sa fie parte dintr-un stil de viata care sa fie focusat pe asta. Acizii grasi Omega-3, fibrele insolubile, flavonoidele si polifenolii sunt cele pe care ar trebui sa le includem in alimentatia noastra.

Dar exista si suplimente gandite special pentru a sustine activitatea creierului, eu in perioadele extrem de stresante si pline apelez la ele, v-am mai povestit de-a lungul anilor despre ce am incercat. Ce folosesc acum este de la Zenyth, formula este foarte bine gandita si m-a atras foarte tare pentru ca e vorba de pulbere si e foarte usor de administrat, in plus stiu ca cei de la Zenyth folosesc doar ingrediente premium in formulele lor.

Brain Help are actiune neuroprotectoare si este o combinatie de aminoacizi, vitamina C si magneziu, iar ceea ce face efectiv este sa sustina memoria si concentrarea, sa incetineze procesele neurodegenerative si de imbatranire, dar contribuie si la cresterea rezistentei la stres si ajuta la reglarea raspunsului imun. 

Se recomanda sa se creasca treptat cantitatea de produs (de la 1/3 pana la 2 lingurite dozatoare) combinat fie cu apa, fie cu ceai sau suc, eu folosesc o singura lingurita dozatoare cu apa (are un gust usor sarat, nu e nimic neplacut la el) si simt ca m-a ajutat zilele astea cand am fost la un nivel de stres pe care nu l-am atins de mult. Daca ati citit postarea de duminica stiti despre ce vorbesc. Mi se pare extrem de potrivit atat pentru cei mai tineri, cat si pentru persoanele mai in varsta care vor sa incetineaza procesul de imbatranire si sa-si pastreze creierul intr-o forma buna cat mai mult posibil.

Lion's Mane este un alt supliment de la Zenyth care mi se pare foarte interesant si pe care o sa il iau dupa ce termin Brain Help - sustine sistemul nervos si activitatea creierului, creste capacitatea de memorare si imbunatateste performanta cognitiva. Coama leului este printre cele mai cunoscute nootropice si este foarte apreciat.

Exercitiile fizice si un stil de viata activ ajuta mult atunci cand vorbim de imbatranire si obiceiurile mici se aduna in timp si fac o diferenta mare, sunt sigura ca termeni precum dopamina si serotonina va sunt cunoscuti. Conexiunile sociale (nu cele pe telefon), stabilirea unui scop, stimularea mintii, provocarea mentala prin lucruri noi, respiratia profunda si meditatia sunt factori importanti pentru mentinerea unui creier sanatos. Si as zice sa nu uitam de puterea naturii si a aerului curat care fac minuni.

Tu ce relatie ai cu creierul tau?

Trimiteți un comentariu