Ar mai fi trebuit sa astept vreo 10 zile ca postarea asta sa fie ce trebuie pentru ca sunt cateva produse care se vor termina zilele urmatoare, dar stiu sigur ca nu o sa imi mai stea mintea la asta si nici nu am mai vrut sa stau in casa cu o sacosa plina de ambalaje goale, asa ca o sa va spun astazi ce am terminat in ultimele luni cu mentiunea ca lipsesc destul de multe produse pe care le-am luat cu mine sa le termin cand am fost plecata.
Nu am oprit toate mostrele si mini produsele pe care le-am incercat pentru ca nu avea sens, iar unele efectiv am uitat sa le pastrez si au ajuns direct la cos. Mi se pare ca este destul de dezechilibrata situatia produselor terminate, dar o sa va vedeti de ce zic asta, insa asta e realitatea.
Ca intotdeauna am terminat destul de multe produse pentru ten, dar nici o crema hidratanta si nici un SPF pentru ca am multe incepute. Serurile pe care le-am consumat sunt cel cu 25% vitamina C de la Paula's Choice, Smog No More Shots de la Pupa Milano, serul de la Round Lab de care am povestit pe blog, un ser cu vitamina C de la Sunday Riley si 2 mini seruri de la Fresh si Avene. Cele de la Paula's Choice si Pupa sunt cele pe care le-as recumpara dintre toate.
Pentru zona ochilor am terminat 3 produse, unul de la Filorga si doua de la Sunday Riley si Peter Thomas Roth de care v-am povestit recent pe blog intr-o postare dedicata produselor pentru zona ochilor care nu sunt tocmai ieftine. Am dat gata si 3 ape micelare de la Bielenda, L'Oreal si Ziaja si un gel de curatare de la REN.
Cel mai prost sta capitolul ingrijire corp pentru ca am facut ce fac mereu: incep nu stiu cate produse pentru ca ma tenteaza cine stie ce nebunie de aroma si le termin foarte greu. Gelul de dus de la Bottega Verde mi-a placut la nebunie si aroma asta e inca disponibila, cel de la Yves Rocher e o editie limitata mai veche si cel de la Weleda cu rodie a fost foarte interesant. Am terminat exfoliantul de corp cu avocado de la Pupa Milano si mai multe deodorante de la Lactovit si asta e tot.
La capitolul ingrijire par treaba sta diferit pentru ca aveam foarte multe produse incepute in baie si mi-am impus sa le termin inainte sa incep altceva, asta chiar mi-a iesit. Produsele de la Floland si masca rosie sunt de pe Glowrious si mi-au placut la nebunie, despre gama Xpander de la Fudge o sa cititi la finalul anului intr-o postare la care lucrez, am mai terminat un sampon de la Gliss, samponul si balsamul Brazilian Keratin Smooth de la OGX, sprayul cu protectie termica de la Pupa Milano (pe care o sa-l iau din nou candva pe viitor), o masca de la Wella, multe cutii de vopsea si multe servetele Efassor care scot vopseaua de pe piele.
Inca un spray pentru uscarea unghiilor de la Artdeco si un dizolvant fara acetona de la Eveline Cosmetics au ajuns in postarea asta (le-ati mai vazut pentru ca le folosesc de ani de zile), am terminat cateva creme de maini insa am lasat ambalajele pe unde le-am consumat si am terminat un parfum de la The Body Shop si foarte multe mostre si miniaturi de parfumuri pe care nu le-am oprit.
Vreau sa mentionez Vanille Insensee de la Atelier Cologne care imi place la nebunie si pe care l-as fi cumparat daca nu aveam atatea alte parfumuri. Am avut mai multe variante de 4 ml din Beauty Box-urile de pe Notino si le-am folosit pe toate pentru ca parfumul asta ma face sa ma simt bine: e o vanilie lemnoasa, dar cu note citrice care pe mine miroase foarte foarte bine.
Am incercat foarte multe produse noi, unele de tip masca, altele sub forma de mostra, altele cu ambalaj ciudat sau care se distruge la deschidere, asa ca aici e doar o mica parte din cele de genul asta: cateva masti pentru maini si picioare de la Balea si Iroha, plasturi pentru ochi de la Schaebens, cateva bombe de baie (ambalajul de la Lush e singurul care a ramas intact) si diverse produse pentru par.
O sa urmeze saptamanile urmatoare o postare tot cu produse terminate, dar cu cateva produse care mi-au placut la nebunie si din care mai am cateva folosiri, produse care cred eu ca merita o postare dedicata si de care chiar vreau sa povestesc mai multe.
Trimiteți un comentariu