Nu stiu cum sa incep postarea asta, mi-a fost greu sa selectez pozele si sa-mi ordonez cat de cat gandurile si emotiile ... am atat de multe spus si in acelasi timp cuvintele mi se par prea mici pentru ce-am vazut si trait, dar vreau sa spun de la inceput ca postarea asta nu are nimic de-a face cu vreo religie sau cu credinta in ceva, este parerea mea despre un loc care este un fenomen fizic unic in lume si care are o poveste impresionanta. Din 1988 face parte din patrimoniul UNESCO si asta a schimbat multe in zona, iar din 1991 a devenit taram sfant in Grecia.
Probabil ca majoritatea oamenilor cand aud Meteora se gandesc doar la manastiri, da, este despre manastiri, dar Meteora e mult mai mult de atat si nu trebuie sa crezi in ceva ca sa intelegi si sa vezi locul asta. Am spus si pe Instagram (unde gasiti un reper si mai mult reel-uri de aici): eu cred, insa nu cred ca trebuie sa mergi intr-un loc anume sau sa faci ceva ce spun niste "reguli" ca sa gasesti ce cauti ... si o sa las gandul aici, cine vrea sa inteleaga bine, cine nu ... iar bine.
Planul initial a fost sa plecam din Salonic cu trenul catre Meteora (nu am vrut sa inchiriem masina pentru ca am vrut sa cunoastem si sa vedem realitatea exact asa cum e), insa trenurile nu circula in perioada asta nici din Salonic si nici din Atena, asa ca a trebuit sa regandesc traseul si am ajuns sa mergem cu autocarul. Nu o sa intru in detalii, daca cineva vrea informatii le ofer cu placere in privat sau in comentarii, a fost ok, dar nu as mai repeta experienta mai ales ca am pierdut mult timp.
Am ales cazarea in Kastraki, un sat cu 1000 de locuitori, care este situat intre Meteora si Kalambaka, cealalta localitate mare din zona unde se cazeaza multe lume (sunt circa 10000 locuitori aici). Kastraki ne-a placut mult, are farmec, nici o constructie nu e mai inalta de 2 etaje si toate au acoperis rosu - am ales locul pentru priveliste si nu ne-a dezamagit deloc. Ne-am trezit asa in 2 dimineti, iar spectacolul pe masura ce se schimba lumina e de vis.
Am avut o zi intreaga sa exploram Meteora si cred ca am reusit sa planific extrem de bine tot pentru ca am facut ce-am vrut si am vazut niste locuri de vis ... ne-a ajutat vremea, ne-au mers toate. Nu vreau sa fie postarea asta una plina de detalii istorice, dar merita sa cititi despre cum s-a rupt Meteora in 2 in urma cutremurului si a ajuns in forma actuala, despre cum s-au construit manastirile si care a fost inceputul. Rocile au un material special, iar numele care inseamna "suspendat in aer" e unul care defineste bine zona asta si este ceva ce simti la tot pasul.
De la cazare am luat un taxi pana la Great Meteoron si a fost o decizie foarte buna, am ajuns exact cand s-a deschis, am fost odihniti si am putut sa urcam cele 300 de trepte fara probleme si nu am avut parte de aglomeratia care incepuse sa se formeze cand am coborat noi. Este cea mai mare si cea mai veche (desi cronologic lucrurile stau un pic diferit, dar va povestesc mai tarziu mai multe) si este la 415 metri inaltime.
Taxa de intrare este 3 euro la fiecare manastire si fiecare dintre ele e inchisa o zi pe saptamana (verificati inainte daca aveti de gand sa mergeti), la Great Meteoran este si un muzeu in care am intrat dar pe noi nu asta ne-a interesat. Prima femeie care a intrat in manastire este Regina Maria a Romaniei in anul 1920 si un incediu anterior la care femeile din Kalambaka au carat apa a schimbat istoria si a fost permisa si intrarea femeilor in manastiri (nu-mi mai amintesc la care dintre manastiri a fost si nici nu am mai gasit informatia on-line), spre deosebire de Muntele Athos unde nici acum nu au voie femeile.
Probabil ca aici am stat cel mai mult, dar am ramas fascinati de modul in care lumina se tot schimba si de tot ce vedeam. A fost un inceput fantastic de zi si am stiu ca o sa coboram pe picioare pana jos, oricat de greu ar fi fost. Exista transport in comun, vin taxiuri, exista si alte moduri de a face asta, dar asa cum v-am spus si pe Instagram pentru noi singura optiune a fost sa luam zona la picior si sa o inteleg asa cum e, nu cred (si e valabil strict pentru mine) ca m-ar fi satisfacut sa cobor dintr-o masina, sa urc multe trepte, sa vad ce puteam sa vad si sa ma urc iar in masina. Panorama vorbeste singura si nu vreau sa spun eu altceva ...
Poza asta e facuta de pe scarile manastarii si ceea ce se vede este Manastirea Varlaam, nu am ce cuvinte sa gasesc pentru a descrie sentimentele pe care le-am incercat. Si nici nu vreau sa banalizez ceva incercand sa spun ca a fost asa si asa ... sunt sigura ca pozele mele vor ajunge acolo unde trebuie, nu am plecat cu intentia sa fac multe poze, dar cand am vazut zona nu am putut sa tin doar pentru mine.
Intrucat am ales sa o luam pe jos am iesit de multe ori de pe drum in zone in care sunt sigura ca nu multa lume se duce, unele nu au fost foarte usoare si ne-am asumat un risc mic, dar a meritat din plin. Si recomand sa faceti asta daca vreti sa vedeti zona asta asa cum merita, de multe ori am simtit ca ni se tare respiratia de la tot ce-am vazut. Poza de mai jos este facuta intre Great Meteoron si Varlaam si mi-a placut la nebunie cum am vazut zona de aici.
Cealalta poza este facuta de sus de la Varlaam, care din nefericire era inchisa (desi am verificat inainte dar cred ca m-am uitat aiurea la programul vara/ iarna - daca ajungeti aici sa va uitati de jos pentru ca atunci cand e inchisa se vede usa albastra/ gri inchisa si scapati de urcat 140 de trepte cum am facut noi). Nu am regretat urcarea, dar nu urcam daca ne-am fi uitat la poarta. Am inteles ca manastirea asta este una dintre cele mai importante si are un muzeu impresionant pentru cei ce cauta astfel de detalii.
Varlaam are o istorie impresionata (forma actuala a manastirilor nu este cea de acum - la inceput a fost o biserica si cateva ziduri si in timp au construit mai mult) si vreau sa va spun ceva: caratul materialelor a durat 22 de ani, iar constructia manastirii (in forma initiala) 20 zile, insa in aceste 20 de zile si-au pierdut viata sute de oameni care au lucrat acolo.
Mi-a placut la nebunie ca de la fiecare manastire puteam sa vedem urmatoarea spre care ne indreptam, e ca si cum totul e legat si exista o continuitate pe care eu am simtit-o. E un drum pe care pornesti si care te conduce singur, nu stiu cum sa descriu altfel.
Motivul pentru care am ales sa o luam la picior sunt peisajele de genul celor de mai jos, a fost ceva de vis si au fost kilometri intregi cand nu am vazut nici un om si nici o masina. Nu stiu cum s-a intamplat pentru ca sus era destul de multa miscare, insa pentru noi momentele astea au fost ceva de vis si sunt sigura ca nu multi oameni au trait astfel de experiente. Nu vreau sa intru in mai multe detalii, dar pe drumurile astea avem niste amintiri pentru toata viata.
Drumul ne-a dus spre Barbara Roussanou, prima manastire de maicute pe care am vizitat-o (din cele 6 active 2 sunt de maicute si 4 de calugari) care e situata intr-o curba si e pe 3 niveluri. A fost abandonata pe vremea cand era manastire de calugari, dupa care o maicuta s-a refugiat aici si a avut grija de ea si asa a luat nastere Roussanou Nunnery. Si ea are tot cam 140 de trepte de urcat si mie mi-a placut mult, cand am coborat am simtit un miros care mi-a amintit de bunicii mei si asta mi-a adus un zambet pe chip.
Asta vezi in spate cand pleci de la manastire, exact ce v-am spus si mai devreme - vezi ce urmeaza sau ce-ai lasat in urma, poate sunt detalii la care altii nu sunt atenti dar care pentru mine au contat. Iar panorama ... nu m-am mai saturat sa ma uit si sa ma incarc cu energie. De aici am luat si cateva lucruri pentru mama care mi-a dat lista cu ce vrea si ma bucur ca am ales locul asta (mama a fost aici acum multi ani si i-a placut mult). Am continuat drumul spre Manastirea Nicolas Anapausas pe care o puteti si vedea in dreapta jos, intre drum si roci.
Atat poza de mai sus, cat si cea de mai jos arata aceeasi zona - prima e facuta de sus de la manastire, a doua de jos de la nivelul solului si mi se par la fel de spectaculoase si asta e unul dintre lucrurile care mi-au placut la nebunie: de oriunde te uiti esti inconjurat de peisaje de vis, parca rupte din povesti. O sa va arat mai tarziu zona si mai de sus si e posibil sa va fi dat deja seama ca este scena din finalul sezonului 1 din Games of Thrones.
Manastirea Nicolas Anapausas e inchisa vineri si oricum nu am mai fi avut timp sa urcam pentru ca am rezervat un tur pentru partea a doua a zilei sa vedem si partea cealalta si sa ajungem la Sunset Rock. 35 de euro a fost turul asta de persoana, a durat cam 3 ore si ne-au luat direct de la cazare, am aflat informatii interesante si ma bucur ca am ales sa facem asta pentru ca ne-au dus in niste locuri de a caror existenta nici nu stiam.
Ce vedeti mai jos (stanga si dreapta in departare) sunt 2 manastiri abandonate care vor reintra in circuit dupa reabilitare pentru care exista planuri deja - nu le mai retin denumirile, insa nici macar nu stiam ca pe langa cele 6 active exista inca 2 care pot functiona din cele 24 care eu existat initial. In cea din stanga locuieste calugarul care s-a ocupat pana acum de Holy Trinity (e o poveste interesanta aici) si e greu de crezut ca intre pietrele astea si printre gauri exista incalzire, electricitate, wi-fi si multe altele, nu?
Un alt loc care mi-a placut au fost rocile astea de unde a inceput povestea ... hermit caves de care sigur ati auzit daca ati citit despre Meteora si primele locuri unde au locuit la inceput calugarii. Initial nu erau decat gaurile, dupa care au creat ziduri (in dreapta se vede si usa), unele din caramida si altele din lemn.
Sa revenim la Game of Thrones ... si probabil ca scena asta va e oarecum cunoscuta. Pentru ca este patrimoniu UNESCO si Game of Thrones e sangeros nu au primit aprobare sa filmeze (cand s-a filmat James Bond in 1981 situatia statea altfel), asa ca au luat baza, au scos manastirile si au adaugat cateva stanci si rezultatul probabil ca va e cunoscut.
Sunset Tour include vizitarea unui manastiri si intotdeauna va fi Sf. Stefan pentru ca este singura deschisa pana la 17:30 si este cea mai accesibila dintre toate, fara trepte, doar un pod de trecut. Este o manastire mare si cronologic este prima, doar ca initial a fost biserica si mult mai tarziu a devenit manastire (apropo de ce ziceam la inceput de Great Meteoron). Sunt 33 de maicute aici si e probabil printre cele mai vizitate.
Mi-au placut detaliile, are 2 biserici, panorama este total diferita si este superba in orice lumina, poate am simtit-o cam comerciala, nu imi dau seama exact ce nu m-a convins, desi mi-a placut mult ce am vazut. Pana la urma totul se reduce la perceptie si aici a fost ceva care n-a fost in energia mea, nu stiu, desi repet: e frumos totul si pozitia ei e de vis (e singura manastire care se vede din Kalambaka).
Ce mi-a apasat sufletul au fost multele animale din zona asta, pisici foarte mici (nu pui, ci dezvoltate putin - diferenta dintre pisici si motani era mai mult decat evidenta), caini flamanzi si cu teama de oameni, daca as fi stiut ce e aici de animale as fi plecat cu rucsacul plin de mancare - am vrut sa spun asta pentru ca stiu ca multe iubiti animalele si daca ajungeti aici poate o sa fiti mai pregatite decat mine (si sus la Great Meteoron si la Varlaam am vazut multe pisici).
In poza de mai jos este tot manastirea Sf. Stefan, prinsa de la distanta si dintr-un alt unghi, nu am ce sa spun, cred ca poza spune tot ... oriunde te-ai uita si in orice lumina zona asta este de vis si nu ai cum sa nu vezi tot ce e frumos aici. Si cand vezi si localitatile din spate ... cred ca reflecta foarte bine ritmul de viata de aici si tot ce reprezinta zona asta din Grecia.
Ultima manastire este Holy Trinity, cea mai greu accesibila dintre ele (are tot 300 de trepte ca si Great Meteoron) pe care am intentionat sa o vedem in dimineata urmatoare, dar ne-am dat seama ca e prea mult mai ales ca ne astepta un drum lung pana acasa. Am preferat sa o admiram de la distanta, am vazut si telecabina (nu stiu cum sa ii zic altfel) care transporta materialele de care e nevoie, am ascultat cateva date despre locatie si ne-am bucurat de peisajul asta de vis.
Nu stiu daca v-ati gandit vreodata sau nu (eu nu), dar in manastirea asta e un singur calugar, responsabil cu tot ce inseamna intretinere si ritualuri. Ghidul ne-a dat cateva informatii despre ce inseamna pregatirea pentru a deveni calugar si ne-a spus multe lucruri care mi s-au parut interesante.
Ultima noastra oprire a fost Sunset Rock si e clar de ce am venit aici: apusul. Nu am avut parte de un apus in sensul propriu al cuvantului pentru ca au fost nori, dar credeti ca a mai contat? Nu, am avut parte de un adevarat spectacol, am savurat fiecare clipa si lumina s-a schimbat cu fiecare secunda. Nu vreau sa banalizez momentul asta cu niste cuvinte, a fost si va ramane unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trait.
Nu va intreb nimic, sper doar ca pozele mele sa fi transmis ce-am vazut si ce-am simtit, dar daca aveti ceva de spus sau intrebat sectiunea de comentarii va apartine. Iar daca ati fost in locul asta chiar as vrea sa citesc si cum vi s-a parut voua.
Trimiteți un comentariu