Desi luna asta a fost una plina (si inca nu s-a terminat), iar oboseala a fost prezenta din plin - momentele frumoase au balansat cumva toata nebunia de care am avut parte - asa cum a fost tot anul asta, am avut multe momente cand am stat si m-am gandit cine sunt, ce vreau, unde sunt in momentul asta din viata, spre ce ma indrept si cum pot sa fac sa imi fie mai usor in anumite situatii.
Raspunsurile nu sunt uneori comode, starile care m-au incercat anul asta m-ar fi afectat mult mai rau daca se intamplau acum niste ani, nu toate alegerile mele sunt cele mai bune, dar nici nu ma stresez cu asta ... iau lucrurile cum vin si incerc sa fac ce, dar mai ales cat, pot.
Au fost multe momente anul asta cand am simtit ca nu mai am solutii, cand mi-am dat seama ca e prea mult (sunt absolut sigura ca unele dintre voi inteleg perfect la ce ma refer, nu vreau la momentul asta sa intru in detalii), cand m-am intrebat de ce mi-am complicat singura viata asa, dar am respirat si mi-am amintit ca pot mai mult de atat, ca o sa apara ceva, ca anumite situatii nu vor dura la infinit.
Bineinteles ca nu toate au solutii si unele probleme sunt permanente, dar faptul ca eu nu am lasat toate astea sa ma darame a contat mai mult, mai mult decat orice altceva. Asta nu inseamna ca nu am avut momente cand mi-a venit sa urlu de frustrare, cand am vrut sa fug si sa nu mai stiu de absolut nimeni si nimic, sunt stari absolut normale cand ai multe de dus, eu le iau asa cum sunt, imi accept sentimentele si gandurile si cand ma linistesc incep sa caut solutii.
Nu am trait vreodata in nesiguranta in care sunt acum - habar nu am ce imi aduce ziua de maine (si nu ma refer financiar) si cu ce va trebui sa ma confrunt, insa singurul mod in care pot merge inainte este sa cred ca va fi bine, indiferent de ce imi apare in cale. Cel mai greu a fost sa gasesc un echilibru intre responsabilitatile pe care le am (urmare a alegerilor mele din trecut) si starea mea de bine. Si la fel de greu a fost sa ma bucur de lucrurile frumoase cand multe din zilele mele au fost ... hai sa zic mohorate.
Dupa o vara in care nu am putut sa plec nicaieri pentru ca nu am avut cum mi-am dat seama ca numai eu pot sa schimb asta - am plecat cu inima stransa, cu griji si cu emotii, dar totul a fost bine si am reusit sa fiu total prezenta in locurile unde am fost, m-am detasat si m-am intors cu o alta energie. M-am intors la acelasi lucru, dar nu asta e important, ci faptul ca uneori e bine sa iei o pauza, sa respiri, oricat de greu sau imposibil poate sa fie la un moment dat.
Nu stiu daca gandurile mele au logica pentru cineva care poate a ajuns aici din intamplare, dar cei peste 14 ani de scris mi-au aratat cu uneori cuvintele mele ajung exact trebuie ... si daca in momentul asta, oricine esti si cu orice te confrunti, simti ca nu mai poti ... maine e o alta zi si depinde de fiecare din noi sa o faca mai buna sau cel putin mai usor de tolerat.
Trimiteți un comentariu