Cateva carti citite recent

14.9.23

Am vazut o poza pe Instagram cu o valiza plina de carti care m-a facut sa zambesc si m-am gandit ca eu am depasit cu mult valiza vara asta, am citit mult, am citit despre multe, am citit si am tot citit. Azi vreau sa va povestesc despre cateva carti care mi s-au parut interesante si care s-ar putea sa va tenteze si pe voi. Eu intotdeauna am o lista de carti pe care le vreau si le cumpar cand le gasesc la oferta.

Dragostea n-a murit de Ashley Poston a fost cumparata impulsiv si o am de cateva luni, dar de-abia intr-o seara am simtit ca e momentul s-o citesc si chiar am citit-o toata in seara respectiva. Subiectul poate sa nu atraga asa mult la inceput (fantome, o casa mortuara), insa cartea e scrisa foarte bine si cred eu ca poate sa demonteze niste pareri gresite si niste mituri despre ce inseamna o copilarie si o familie "normala". Suntem unici, crestem diferit, gandim si simtim diferit si cartea asta iti arata asta intr-un mod care mi-a placut mult.

Mi-a luat ceva timp sa ma apuc efectiv sa citesc Spune-mi ca esti a mea de Elisabeth Noreback, insa am savurat fiecare pagina - desi am intuit povestea inca de pe la inceput a reusit sa imi pastreze interesul si sa ma faca sa fiu curioasa, chiar daca este un subiect pe care l-am mai vazut si in alte carti. Mie imi place mintea umana si imi place sa vad cum ne transforma experientele din copilarie si lucrurile prin care trecem, la fel de mult cum imi place sa vad tipare si sa le identific. Este un thriller bine scris si mi-a placut mult.

Mi-a placut mult menajera de Freida McFadden, m-am asezat intr-o dupa-amiaza in fotoliu cu cartea in mana si pana m-am dus la culcare am terminat-o. E scrisa bine si te tine in priza, am fost extrem de curioasa sa vad cum evolueaza personajele si daca reuseste sa ma surprinda. Mi-am dat seama care e povestea din spate pe la jumatatea cartii, dar tot a reusit sa ma faca sa maresc ochii de cateva ori si asta mi-a placut. Daca va place genul asta de lectura o recomand pentru ca are tot ce trebuie.

Nu am stiut ca exista si o continuare, dar cand am aflat am pus-o direct in cos. Dar mi-a luat ceva timp sa o citesc, desi eram extrem de curioasa sa descopar actiunea. Am citit-o intr-o dupa-amiaza si mi-a placut mai mult decat prima, iar ceea ce m-a incantat a fost ca nu m-am prins decat spre sfarsit de ce se intampla, lucru extrem de rar pentru mine. Am terminat cartea cu un zambet pe buze, desi nu te-ai astepta la asta cand te gandesti la un thriller.

Mi-a placut mult si Dragoste si alte cuvinte scrisa de Christina Lauren (de care am mai citit carti de-a lungul anilor) si chiar am rezonat cu anumite parti din carte, ceea ce cred ca schimba imediat modul in care te pozitionezi fata de o lectura. Mi-au placut personajele, mi-a placut modul in care e scrisa, e o carte care se citeste usor dar din care poti sa inveti multe daca ai mintea deschisa - as adauga si sufletul pentru ca, pana la urma, despre asta e viata si despre asta e lectura asta.


Voi ce-ati citit in ultima vreme?

2 comentarii