Am fost extrem de aproape sa renunt la postarea asta din multe motive. Tot aman de cateva saptamani sa fac pozele din lipsa de timp, am ales cea mai proasta zi sa le fac (era extrem de cald si soarele m-a terminat, eu eram foarte obosita, dar atunci am avut putin timp liber), cateva produse cursesera si erau lipicioase, am descoperit ca am aruncat o multime de produse terminate si ca n-am oprit deloc mostrele consumate si chiar voiam sa va spun despre cateva.
M-am cam enervat (cand esti obosit iti pierzi mult mai usor cumpatul, cel putin eu asa patesc) si am vrut sa nu mai fac nimic. Am tras aer in piept si am zis sa incerc totusi, chiar daca pozele mi se par extrem de proaste. Despre majoritatea produselor v-am povestit deja pe blog cu diverse ocazii, daca va intereseaza ceva anume lasati-mi intrebarile in comentarii si o sa va raspund.
Cele mai multe produse terminate sunt cele pentru ten si, asa cum va ziceam, nu sunt toate, dar asta e. Apa micelara de la Isdin mi-a placut mult si este a doua pe care o termin anul asta, daca ar avea un pret mai mic probabil ca nu as mai cumpara altceva. Gelul de curatare de la Lumene e si el un preferat mai vechi, posibil sa-l recumpar, mult de tot mi-au placut si jeleul de la Apivita (pe care chiar vreau sa-l iau full size cand o sa mai termin din ce am) si cleanserul cu floare de colt de la The Body Shop.
Mistul de la Manyo a fost deja cumparat din nou, imi place la nebunie produsul asta si am vazut ca au aparut produsele si la Tei, mi-a placut si tonerul DermHA-3 de la Purito si a fost foarte spornic, dar nu cred ca o sa-l mai iau pentru ca sunt altele care imi plac mai mult. Lotiunea de netezire cu galbenele de la Yves Rocher mi-a placut, dar nu am putut sa o folosesc pana la final pentru ca si-a schimbat mirosul, desi nu trecuse perioada indicata de folosire de la deschidere.
Toate cremele de ochi pe care le vedeti in poza au fost folosite pana la ultima picatura si mi-au placut foarte mult. De la Sulwhasoo inca mai am o varianta mini care e destul de spornica si mai am si un roll-on iluminator de la Yves Rocher (il gasiti aici daca va tenteaza - chiar e un produs care merita incercat), iar candva pe viitor am de gand sa ma intorc la cremele de la Isdin si Paula's Choice, amandoua sunt foarte foarte bune.
Si daca tot am zis de Paula's Choice am terminat tot ce vedeti mai jos, probabil ca cele mai multe produse de ten pe care le termin sunt de la ei pentru ca au formule complexe si fac ceea ce promit. Nu imi plac toate produsele si nici nu mi se potrivesc, dar as putea foarte bine sa imi ingrijesc tenul doar cu produsele lor. Poate ar fi interesant sa fac o postare cu preferatele mele curente de la Paula's Choice pentru ca in ultimul an am descoperit cateva produse chiar interesante.
Crema din gama Calm am luat-o din nou si e un produs care imi place la nebunie si am luat si boosterul cu peptide. Water-Infusing este in top 3 creme preferate de la brandul asta si probabil ca in sezonul rece o sa ma reintorc la ea pentru ca face o treaba nemaipomenita pentru tenul deschidratat sau uscat si textura este de vis.
Am terminat 2 tuburi full size si cateva miniaturi de SPF din gama Defense (ramane SPF-ul pe care tenul meu il tolereaza in orice conditii si la care ochii mei nu reactioneaza nici atunci cand sunt extrem de obosita), unul de la Isdin (imi plac la nebunie texturile produselor cu protectie solara de la ei, dar ochii mei nu le tolereaza foarte bine si ma "oftic" rau), unul de la Mara Blu (o formula foarte interesanta si pe care tenul meu a tolerat-o foarte, foarte bine). Daca vreti ceva de la Mara Blu va reamintesc ca am un cod care va aduce 10% reducere pe site - CN10.
Extra Care tot de la Paula's Choice este singurul SPF pentru corp pe care il vedeti in postarea astea, dar nu este singurul pe care l-am folosit. Pe unele nu le-am oprit (spray-uri in special pentru ca le-am terminat cand eram plecata pe undeva) sau le-am dat prietenilor si rudelor care au plecat in vacanta (anii trecuti m-am convins ca oamenii folosesc ce le-a ramas de anul trecut sau lasa ca merge si fara si incerc sa am grija de asta).
Ce imi dau seama ca am uitat sa iau la poze sunt 2 stickuri cu SPF pe care le-am terminat (unul de la Uriage si unul de la Elizabeth Arden) pe care le-am lasat pe o etajera pentru ca voiam sa fac un story cu ele si acolo au ramas. Stickurile sunt singurele produse cu SPF pe care eu le folosesc pe o perioada mai indelungata de timp, la restul sunt extrem de atenta cu timpul trecut de la deschidere.
Mi-a placut la nebunie ampoule cu centella asiatica de la Skin1004 si clar pe viitor o sa ma intorc la produsul asta, la fel de mult mi-a placut si C-Tetra E.F. de la Theramid. V-am povestit de brandul asta luna trecuta, mi se pare unul dintre cele mai bune de pe piata si preturile sunt mai mult decat bune pentru ce formule au - gasiti aici produsele. Produsul de la Allies of Skin in schimb nu mi-a placut absolut deloc - v-am povestit de ce intr-o postare anul asta - si nici nu mai vreau sa incerc altceva de la brand.
Am terminat multe geluri de dus si produse exfoliante pentru corp, mi-au placut toate (unele sunt editii limitate ce nu mai sunt disponibile), ce cred ca o sa iau din nou candva pe viitor sunt produsele de la Pupa. Gelul din gama Nordic Spa a fost o placere reala in zilele fierbinti, mai ales dupa antrenamentul de la sala, pentru ca racoreste.
Despre exfoliantul pentru picioare de la Eveline v-am povestit intr-o postare vara asta, l-am cumparat din nou pentru ca face o treaba excelenta si are un pret mai mult decat acceptabil - il gasiti aici. Am terminat mai multe creme mini de maini, am oprit doar una de la Yves Rocher si una de la Bath & Body Works.
Am terminat ultimul deodorant Powder Touch de la Nivea pe care il aveam si vara asta am incercat cel putin 12 deodorante diferite (am o poza pe undeva, trebuie sa o caut sa va arat), am ramas la Lactovit pentru ca nu ma mananca pielea de la el. Gelul de ras de la Gilette ajunge mereu in postarile astea, cred ca am consumat mai multe, dar l-am oprit doar pe cel cu unt de shea.
Sprayul pentru uscarea unghilor de la Artdeco a fost cumparat din nou (eu il iau de aici, nu stiu daca exista si in alta parte), la fel si masca pentru picioare de la Aveeno. Servetelele Effasol apar si ele mereu in postarile astea, sunt singurele pe care le folosesc pentru a sterge vopseaua de pe piele. Am terminat Quelques Notes d'Amour de la Yves Rocher (am tot tras de el) si niste servetele demachiante de la Primark pe care le-am oprit pentru ca am vrut sa va spun despre ele: sunt ok la inceput, insa pe masura ce trece timpul isi schimba mirosul (si vorbesc de 2-3 saptamani de la deschidere, nu de luni de zile), deci nu o sa le mai iau chiar daca sunt foarte ieftine.
Pentru par am terminat destule de multe produse (+ mai multe miniaturi pe care nu le-am mai pastrat), v-am povestit de ele in diverse postari, nu e nimic nou pe care sa simt nevoia sa-l spun. Am inceput multe masti de par si cateva tratamente noi, asa ca probabil la urmatoarea postare o sa am chestii mai interesante la capitolul ingrijirea parului.
Ce lipseste din postarea asta sunt mostrele - nu stiu ce-am facut cu ele, eram sigura ca le-am pastrat intr-o punguta pe cele care mi-a placut, dar nu le-am gasit. Insa tinand cont la ce vara am avut nu ma mir - erau cateva parfumuri interesante si cateva produse de ingrijire ten, probabil ca la un moment dat o sa le vedeti full size pentru ca pe unele chiar vreau sa le cumpar.
Voi terminati produsele inainte de a incepe altele de acelasi fel? Sau aveti mai multe incepute si le folositi cum aveti chef si pofta?
Recunosc și eu situația în care devin de nesuportat din cauza oboselii, cu atât mai mult cu cât lucrez cu foarte mulți clienți, care, probabil, și ei sunt epuizați și nu mai sunt neapărat colaboranți. Și devin cu atât mai obosită cu cât, teoretic, trebuie să fac munca a trei funcții diferite în același schimb, cu toate că sunt o simplă ființă umană...
RăspundețiȘtergereOboseala isi lasa amprenta pe noi toti, pana la urma si starile mai putin bune sunt normale si nu e deloc sanatos sa tii totul in tine.
ȘtergereUite, eu am o atitudine destul de diferită când vine vorba despre produsele cosmetice pe care le folosesc. De obicei, cremele cu SPF pentru față, săpunurile solide, mască/balsam de păr și pasta de dinți am câte un singur exemplar început, la toate restul am cu nemiluita începute... Încerc cumva o dată la ceva timp să mai termin din ce am deschis înainte de a face iarăși praf o grămadă de produse nou-nouțe.
RăspundețiȘtergereLa mine sunt mereu multe produse de par incepute, nu cred ca am avut vreodata doar un produs inceput.
ȘtergereLa mine e perioada aceea în care mă chinui să termin produsele pentru păr, am câteva, îmi plac majoritatea, doar că oricât de mult îmi plac dermatita mea seboreică lucrează împotriva mofturilor mele. Dar am soluții să termin tot, singurul minus e nerăbdarea mea legată de factorul numit timp...
Ștergere