7 intr-o saptamana #406

29.7.23

Scriu postarea asta sambata in loc de duminica, cum fac de obicei, pentru ca am nevoie de timp departe de telefon/ laptop si altele de gen, am avut o saptamana plina si am muncit pana la epuizare (sunt si situatii d-astea in viata, desi eu incerc sa le evit, dar uneori chiar nu se poate altfel), asa ca imi doresc liniste si timp de calitate. Nu numai ca imi doresc, dar am si nevoie de asta (si de somn) pentru a-mi reface cumva energia.


Maine e ziua mea, e prima data in multi ani cand sunt in Bucuresti si nu sunt in vacanta, am de gand sa petrec timp cu oamenii apropiati sufletului meu, nu am planuit nimic special. Am primit deja cateva cadouri in avans si m-a bucurat mult surpriza de la Glowrious pentru ca spuneam recent intr-o postare ca imi doresc sa incerc si plasturii pentru ochi cu retinol de la K-Secret, varianta cu vitamina C imi place la nebunie.

Am primit cateva alte surprize saptamana asta si cei de la Sebastian Professional mi-au trimis o lansare recenta care mi se pare extrem de interesanta: Penetraitt Overnight Serum, un tratament de tip ser ce promite reparare pe timpul noptii, cu o formula pe baza de acid hialuronic si niacinamide. Eu chiar folosesc tratamente peste noapte, sunt curioasa cum e si acesta - ma gandesc sa va povestesc intr-o postare de cele pe care le am si le-am tot folosit.

Daca ma urmariti pe Instagram stiti deja despre Soari pentru ca v-am povestit acolo mai multe - este prima si singura marca inregistrata de haine si accesorii cu protectie solara din Romania si este un proiect la care am lucrat pe parte de cercetare, consultanta si imagine in ultimii 3 ani. Nu este brandul meu, insa este un proiect in care m-am implicat pentru ca v-am povestit de atatea ori de importanta protectiei solare. 

Gasiti aici siteul lor si sunt multe informatii utile despre ce inseamna UPF 50+, despre materialele folosite, despre sanatatea pielii si alte lucruri care sa va ajute sa va bucurati de soare, fara teama de cancer de piele. Ce vedeti in a doua poza este un sal cu UPF 50+, materialul este foarte usor si racoros, se poate lua in geanta/ bagaj si scapati de grija aplicarii cremelor cu SPF pe zona care este acoperita. Sunt multe avantaje ale folosirii hainelor cu UPF, dar gasiti detalii pe site - este un concept nou pentru Romania, insa afara astfel de produse sunt mult mai cunoscute si folosite. Sa speram ca si la noi se va intampla asta.

Ieri am avut o zi relativ mai linistita si printre altele m-am chinuit sa fac poza asta unei calugarite pe care am vazut-o pe geam - mi-a luat ceva timp, dar am reusit.  Mi s-a parut fascinant modul in care se deplaseaza, asa ca am stat si m-am uitat la ea, la un moment dat parea ca doarme. As vrea sa am mai mult timp liber si sa il petrec in natura, dar momentan nu prea se poate.

Saptamana asta a fost si cu ploaie, iar temperaturile au fost mult mai suportabile decat saptamanile trecute. Am vazut in DM (unde nu mai ajung decat rar) infuziile astea pentru apa si am zis sa vad cum sunt, eu am unele de la Twinings luate din UK si am zis sa incerc ceva la care am acces mai usor. Varianta roz nu a fost tocmai pe gustul meu, o sa le incerc si pe celelalte sa vad cum sunt.

Saptamana voastra cum a fost?

Read More

Cateva preferate pentru buze de la Bobbi Brown

28.7.23

Maine e International Lipstick Day si asta mi-a adus aminte ca nu v-am povestit niciodata despre produsele de buze de la Bobbi Brown, desi am cateva pe care le-am tot folosit in ultimul an. Toate sunt de pe Notino, doua le-am luat impreuna la o oferta foarte buna, iar doua au fost primite cadou la cumpararea altor produse - stiti ca asta e unul dintre motivele pentru care imi place Notino.

Sa revenim la rujuri si am 3 de care vreau sa va povestesc, foarte diferite intre ele, de la textura si aplicare pana la culoare si finish. Cel pe care il folosesc cel mai des e clar cel nude (pentru ca astea sunt nuantele mele preferate), insa si celelalte merita laude si chiar imi plac.

Crushed Lip Color in nuanta Sazan Nude - formula este pe baza de ceara de albine, ulei din seminte de ricin, vitamina C si vitamina E si este foarte hidratanta, iar pe buze se simte extrem de bine; nu usuca deloc, buzele au un aspect plin si sanatos, se aplica extrem de usor si rezista foarte bine, imi place la nebunie

Luxe Liquid Lip Velvet Matte in nuanta Uber Pink - unul dintre cele mai pigmentate rujuri lichide pe care le-am intalnit, o formula extrem de placuta si care rezista foarte bine pe buze (nu m-as hazarda la cele 12 ore pe care le spun ei, dar sta bine la capitolul asta), mult mai matasos si mai confortabil decat ma asteptam

Luxe Shine Intense Lipstick in nuanta Red Stiletto - o nuanta de blue red extrem de flatanta pe buze cu o formula cu adevarat luxurianta, de la pigmentatie la modul cum se aplica totul "striga" lux la produsul asta, ma tenteaza mult de tot o nuanta mai cuminte si mai spre nude pentru ca imi place mult cum se simte si ce face pentru buze

Crushed Oil-Infused Gloss e singurul gloss pe care il am de la Bobbi Brown si nuanta Free Spirit imi place la nebunie - daca nu as avea multe altele sigur as mai cauta vreo doua nuante. Produsul asta a castigat si un premiu in 2021 si inteleg de ce: formula hraneste buzele, nu este deloc lipicios, e pigmentat, se vede si se simte foarte bine pe buze. 

Nu stiu de ce nu este mai laudat pentru ca este printre cele mai interesante glossuri incercate de mine in ultimii ani. Eu l-am luat intr-un set cu rujul nude de care v-am zis mai sus si imi place la nebunie sa le port impreuna, dar si separat. Daca mai prind vreodata un set cu alte nuante s-ar putea sa imi fac o bucurie.

Ati incercat produsele de buze de la Bobbi Brown? Cum vi se par?

Read More

Solo Ella de la Loewe

25.7.23

Loewe este un brand care mi-a placut dintotdeauna ca imagine, mereu m-am uitat la produsele lor si-mi place istoria din spatele brandului care a luat nastere in 1846 in Spania. Nu cred ca voi cumpara vreodata vreun articol de fashion de la ei (dar nu se stie niciodata), insa in ultimul an mi-a ramas gandul la parfumurile lor si vina le apartine celor de la Notino care mi-au trimis acum ceva vreme cateva mostre cadou la o comanda.

Ulterior am comandat si eu un discovery kit de care v-am si povestit anul trecut si care in continuare mi se pare o idee foarte misto daca vrei sa incerci inainte de a cumpara - gasiti aici variantele pe care le mai au acum cei de la Notino la preturi extrem de bune. Au fost 2 parfumuri care m-au convins si dupa care m-am tot uitat daca le prind la o oferta buna.

Nu a fost cazul sa mai astept pentru ca am primit Solo Ella cadou si mi-a adus un mare zambet pe fata pentru ca imi place la nebunie. A fost lansat in 2018 si este o creatie florala care pe mine ma binedispune si-mi da o stare de bine. E genul de parfum care ma imbraca, imi schimba starea si ma transpune intr-un loc mai frumos.

Notele de varf sunt date de mar verde, para, portocala amara si piersica, notele de mijloc sunt iasomie Sambac, flori de portocal, ceai verde, heliotrop, violete si trandafir de damasc (pe care eu nu il simt deloc in parfumul asta), iar notele de baza sunt lemn alb, cedru si ambra. Imi place si simt ca mi se potriveste foarte bine si l-am tot purtat in ultima perioada.

Are si un minus - nu persista pe piele asa cum mi-as dori eu (mostrele mi se pare ca au fost mult mai bune din punctul asta de vedere, dar poate e doar o impresie), asa ca apelez la trucul universal: putina crema hidratanta pe zonele unde il aplic. Nu trebuie sa fie vaselina, asa cum se tot comunica peste tot ca si trend, orice crema hidratanta va ajuta sa se simta mai mult timp pentru ca secretul e pielea hidratata, nu vaselina.

Ati incercat vreo parfum de la Loewe? Aveti vreun preferat?

Read More

7 intr-o saptamana #405

23.7.23

Saptamana asta a fost grea, cu multe probleme si cu mult timp pierdut aiurea, am incercat sa imi fac timp si pentru mine si am reusit sa ajung la sala de cateva ori si mi-a prins tare bine, chiar daca dupa am avut de-a face cu o piele extrem de iritata de la transpiratie (bariera cutanata era deja afectata si transpiratia a agravat tot), m-au ajutat mult produsele de la Ceramol de care v-am povestit zilele trecute intr-o postare.

Am primit cateva produse noi si interesante zilele astea, va arat astazi cateva si va spun pe scurt despre ele, o sa revin cu impresii (acolo unde e cazul) dupa ce le folosesc si vad concret ce fac. OPI a lansat colectia Barbie The Movie, nu cred ca e cazul sa va mai spun care a fost inspiratia - sunt in total 9 nuante care "striga" Barbie. Eu am primit 3 dintre ele: Feel the Magic!, Bon Voyage to Reality! si My Job is Beach (cate de tare e numele asta?) si chiar o sa ma bucur de ele in perioada urmatoare, desi filmul nu ma tenteaza deloc (chiar sunt curioasa daca sunt singura care simte asta).

Cei de la Puressential mi-au trimis cateva produse, in poza v-am aratat 3 dintre ele care mi se par utile pentru perioada asta, dar mai am cateva de care vreau sa va povestesc separat. Roll-on-unul pentru rau de miscare cu 7 uleiuri esentiale poate fi util si in caz de greata cauzata de vreo masa copioasa, iar cele 2 produse anti-sting (spray repelent si calmant si roll-on calmant) sunt un must have in perioada asta cu tantari, capuse si altele de gen.

Joi dimineata am fost la o conferinta de presa (prima dupa mult timp) si am mers destul de mult pe jos pentru a ajunge in zona in care a fost, asa ca in drumul meu am intalnit si niste pisici, iar asta a fost dementiala. Banuiesc ca era a cuiva si iesise se se bronzeze putin in fata cladirii pentru ca a vorbit cu mine, a dansat putin (v-am aratat-o si pe Stories), dupa care s-a culcat pentru ca ... viata de felina e grea.

Conferinta de care ziceam a fost organizata de cei de la Sezamo si m-am dus cu placere pentru ca sunt clienta inca de cand s-au lansat si pentru mine este de mare ajutor. Nu am timp sa merg prin magazine, nici chef sa car pe caldurile astea si mananc mult mai bine si mai organizat cand fac cumparaturile de la ei. Motivul conferintei a fost un nou parteneriat pe care il au cu farmaciile Help Net si mi se pare foarte tare ce-ai facut - sunt peste 2000 de produse din portofoliul farmaciei pe site (mai putin ce se elibereaza cu reteta pentru ca nu exista cadru legal pentru asta), asa ca atunci cand iti faci cumparaturile saptamanale poti sa iei si un plasture pentru dureri menstruale, niste analgezice, un sirop de tuse sau ce mai ai nevoie.

In plus pe site au multe branduri noi si interesante si eu am vazut produse care m-au atras si pe care le-am pus la Favorite sau direct in lista de cumparaturi. Mie imi place mult modul in care cei de la Sezamo comunica cu clientii lor, pe mine ma ajuta sa cumpar mai inteligent si mai sanatos si sper ca intr-un viitor (nu cred ca foarte apropiat) sa se extinda si in alte orase din tara.

Sfarsitul de saptamana a fost cu liniste si relaxare, cu timp pentru mine si pielea mea, am iesit din casa doar putin si ne-a prins bine. Am reinceput sa folosesc exfolianti chimici si m-am reintors la produsul asta de la Paula's Choice care mi-a placut mult in urma cu cativa ani, insa dupa ce il folosesc imi ajut tenul cu ingrediente calmante ca sa fiu sigura ca e totul ok si ne intelegem bine.

N-am mai mancat de ceva vreme burrata, asa ca am rezolvat problema: am combinat-o cu niste piersici, jambon, busuioc si crema de otet balsamic (eu iau de pe Sezamo o varianta fara zahar) si a fost delicioasa. S-a intamplat si niste gelato cu fistic de la Sammontana, v-am mai spus de el pentru ca ne place mult.

Am si o poza bonus, insa o sa va invit sa cititi aici ce-am scris pe Instagram despre arsurile solare si ceea ce ajuta efectiv. Industria de frumusete inseamna in primul rand marketing si asta vine la pachet cu multe lucruri nu tocmai ok, tine de fiecare dintre noi sa ne documentam si sa alegem ce ne face bine, dar mai ales sa avem grija de unde ne luam informatia.

Saptamana voastra cum a fost? Cum va descurcati cu canicula asta?

Read More

Recomandarea zilei #7

21.7.23

Nu imi amintesc unde am vazut prima data produsele de la Ceramol, dar banuiesc ca intr-o farmacie. Am crezut atunci ca este un brand spaniol, dar am descoperit cu suprindere ca brandul este din Italia si ca are o vechime de peste 30 ani, ani in care s-a specializat pe ingrijirea pielii sensibile si reactive si automat pe refacerea barierei cutanate. Tinind cont de episoadele mele periodice de dermatita era clar ca mai devreme sau mai tarziu o sa le incerc.

Am comandat 2 produse: crema 311, varianta tratament pentru piele uscata, deshidratata sau afectata de dermatite si gelul reparator pentru piele fragila si, din nefericire, a trebuit sa le folosesc extrem de repede dupa ce le-am luat pentru ca am avut un episod de dermatita pe exteriorul labei piciorului, unul pe gat si niste zgarieturi pe mana.

Crema este de fapt o emulsie ulei-in-apa care se intinde extrem de usor si se absoarbe imediat in piele, iar ceea ce imi place este tehnologia patentata 3:1:1, proportia ideala de lipide epidermice functionale (3 parti ceramide 3, 1 parte colesterol, 1 parte acizi grasi), produsul fiind gandit ca tratament in cazul eczemelor si dermatitelor atopice. Ajuta pe partea de deshidratare, reface bariera de protectie a pielii, calmeaza mancarimea - este recomandat pentru pielea hiper-reactiva, intoleranta si alergica, insa va da rezultate bune indiferent de factorii care au dus la o bariera afectata sau la o piele inflamata si uscata.

Gelul contine un amestec inovator de ingrediente (argint microinizat, acid hialuronic si acid beta-gliceritnic) care protejeaza epiderma si sustin procesul de reinnoire, in timp ce calmeaza si hidrateaza. Mie imi este de mare ajutor pe gat unde am o zona sensibila (am avut un episod urat de dermatita de contact in urma cu multi ani care a tot revenit in forta in ultima perioada) care devine extrem de reactiva cand transpir mult - se absoarbe imediat si calmeaza instant.

Ambele au texturi lejere si se simt placut pe piele, efectul este unul rapid si sunt genul de produse care ajuta mult in cazul unei pielii sensibile si care reactioneaza la diversi factori. Am mai vazut cateva produse interesante la ei, asa ca s-ar putea sa mai incerc si altele, mai ales ca sunt formule fara alcool si parfum, extrem de important cand vorbim de piele fragila si cu probleme.

Ati incercat ceva de la Ceramol? Aveti vreo recomandare?

Read More

Protectie solara pentru par? Functioneaza sau nu?

19.7.23

Protectia solara pentru par este un subiect care pe mine ma intereseaza de mult timp, insa tinand cont ca nu exista filtre omologate pentru par e foarte greu sa stii ce si daca functioneaza, asa ca postarea asta e una strict cu parerile mele, bazate pe ce informatii am gasit on-line, pe ce am vazut in timp la parul meu, dar si pe discutiile pe care le-am avut cu toti stilistii la care am ajuns in ultimii 5 ani.

Toate informatiile pe care le cititi pe astfel de produs sunt in mare parte claim-uri si atat, pentru ca nu au dreptul sa scrie SPF30/50, unele produse au filtre care sunt studiate pentru piele si nu stie nimeni cu adevarat daca si ce fac pentru par, altele nu au nici un fel de filtru desi pe ambalaj scrie protectie UV, iar unele se bazeaza pe vitamine si film forming pentru a oferi parului o oarecare protectie. Dificil rau sa poti sa te bazezi pe ceva - realitatea e ca palaria de soare ramane cea mai sigura forma de protectie, insa nici un produs de genul asta nu va strica, desi actiunea lui este foarte foarte limitata.

Eu sunt bruneta, insa vara parul meu capata niste nuante roscate care nu imi plac de nici un fel si nici nu arata bine, daca port palarie transpir si e mai rau (imi ajunge transpiratia in ochi si beleaua e si mare)  - nu stiu cum reusesc unii oameni sa poarte ceva vara fara sa curga apa pe fata lor, simt un pic de invidie - glumesc, bineinteles. Am adunat in postarea asta 4 produse pe care le-am incercat si de care vreau sa va spun.

Invigo Sun UV Hair Color Protective Spray de la Wella este produsul pe care il folosesc de cativa ani buni, are o formula bazata pe provitamina B5 si poate fi folosit atat inainte de expunere, cat si in timpul expunerii la soare, ceea ce il face usor de luat in geanta de plaja si la fel de usor de aplicat inainte sa iesi pe usa. E usor, nu incarca parul, ii ofera stralucire si miroase super bine. Este cel mai ieftin produs dintre cele de care o sa va povestesc si clar pe mine ma ajuta in sezonul cald sa-mi mentin parul cat mai sanatos, o sa continui sa-l folosesc, dar nu plec de la premiza ca imi protejeaza parul de razele solare desi contine Ethylhexyl Methoxycinnamate, ci mai degraba il vad ca un tratament care ajuta parul.

UV/ Heat Hair Mousse de la EVY nu are nici un filtru, asa cum scrie si pe ambalaj se bazeaza pe vitamine si uleiuri pentru a proteja parul de caldura si a-l mentine hidratat. Pe eticheta in limba romana scrie ca are filtre UV dezvoltate pentru par, eu nu am gasit informatia asta nicaieri si nici nu vad vreun filtru in lista de ingrediente. Se poate folosi atat pe parul umed, cat si uscat, ajuta la protectia termica si ofera un volum usor. L-am luat in urma cu cateva luni special pentru postarea asta si l-am tot folosit, e un produs bun de folosit pe parul umed, dar nu m-as baza sa imi protejeze in vreun fel parul de razele UV, face insa alte lucruri ok.

Sun Care Protective Hair Veil de la Aveda este un alt produs pe care l-am luat pentru a-l incerca, astfel incat sa va pot povesti despre el. Este cel mai scump dintre toate si formula e pe baza de uleiuri si multi iritanti - pe siteul Aveda scrie ca are filtre UV derivate din uleiuri de wintergreen si cinnamon bark si ca este rezistent la apa, asa ca o sa va las sa trageti voi concluziile.

Ultimul produs pe care l-am incercat este Hair in the Sun Hair Protecting Cream de la Sachajuan pe care l-am primit intr-o cutie Pick'N'Dazzle. Pe siteul Sachajuan scrie ca are un filtru UV (pe care eu nu il vad in formula, iar cautand informatii am vazut din nou o combinatie de uleiuri ca in cazul produsului Aveda despre care ei spun ca s-ar putea sa ajute) si ca rezista pe par si dupa spalare, ceea ce mi se pare de-a dreptul caraghios. 

Lasand la o parte asta, este un tratament leave-in cu o textura de ser care miroase foarte bine si o sa faca parul mai matasos si mai usor de coafat, mi s-a parut ca a ajutat mult pe partea de electrizare. Eu l-am folosit doar pe parul umed, dupa spalare, am citit ca s-ar putea folosi si pe parul uscat, dar nu am incercat varianta asta. Exista si o varianta After in The Sun cu alge si proteine care ajuta clar parul, dar nu am incercat-o.

Concluzia: dintre cele 4 singurul produs care are un filtru UVB si care ar putea ajuta cat de cat este sprayul de la Wella, care este si cel mai accesibil. Restul pot fi folosite ca produse de styling, insa nu va bazati pe ele pentru a proteja parul si a mentine culoarea. Iar daca aveti par subtire si scalp sensibil nu uitati ca arsurile pe scalp exista si sunt extrem de periculoase - puteti sa aplicati o crema lejera cu spf direct pe scalp sau o pudra cu spf daca stiti ca zona asta e o problema pentru voi.

Singura metoda reala de a proteja scalpul si parul este sa purtam ceva pe cap atunci cand stim ca urmeaza sa petrecem mult timp in soare (si asta inseamna si mersul prin soare, nu neaparat statul la piscina/ plaja). Iar recomandarea mea este sa folositi produse care sa hidrateze si sa ajute la refacerea parului in perioada calda cand parul este afectat si este supus unui stres suplimentar, clar asta va face o diferenta si va ajuta parul sa fie cat mai sanatos si este mult mai realist sa va bazati pe ingrijire si nu pe produse care promit ca fac si dreg.

Sper ca postarea asta a facut putina lumina in ceea ce inseamna protectia UV a parului, dar si la ce asteptari realiste poti sa ai de la un produs.

Read More

Ai auzit de produsele de la Theramid?

18.7.23

La inceputul anului am facut o lista mentala cu branduri noi care ma atrag si pe care vreau sa le incerc, Theramid a fost unul dintre brandurile care mi-au atras atentia inca de anul trecut. Am profitat de o oferta buna si le-am comandat direct din Spania de pe siteul celor de Niche Beauty Lab, insa le gasiti si la noi, eu le-am vazut aici, insa in mod sigur sunt si pe alte siteuri.

Niche Beauty Lab este un brand spaniol relativ nou pe piata, 2016 este anul in care s-au lansat, orasul de baza fiind Barcelona. Au 5 branduri in total, eu am incercat 3 dintre ele, cele care m-au atras, urmeaza sa va povestesc si despre celelalte, insa astazi vreau sa va povestesc despre Theramid si cele 2 produse pe care le-am incercat.

Brandul are 8 produse in total, unul fiind lansat recent si pe care vreau si eu sa il incerc, 7 tratamente si un produs pentru zona ochilor. Pe mine m-au atras C-Tetra E.F. cu 20% vitamina C si 22% Multi-Peptide Treatment cu 22% peptide, asa cum e clar si din denumire. Imi place conceptul, imi plac formulele vegane, fara gluten si fara parfum, iar ambalajele colorate si cu pompa mi se par o alegere mai mult decat inspirata. 

Tratamentul cu vitamina C are o formula bomba: 20% vitamina C (3 forme: 10% Vitamin C Tetra si 2 derivati Ascorbosilane si Ascorbyl Glucoside, ceea ce il face extrem de stabil si usor de tolerat de piele), 1% vitamina E si 0,5% acid ferulic - formula asta de 3 ingrediente este cea castigatoare cand vorbim de produse cu vitamina C care sa fie si eficiente pentru ca ultimele 2 potenteaza efectul antioxidant al produsului.

Multi-Peptide Treatment este o combinatie de 10 peptide biometrice (aproape identice cu cele care se gasesc in piele), iar ceee ce face este sa ajute pielea sa produca mai mult colagen si mai multa elastina, in timp asta insemnand o piele mai ferma si mai neteda, cu mai putine linii fine si riduri. 22% peptide in formula asta inseamna 3% Matrixyl 3000, 3% Matrixyl Synthe 6, 3% Matrixyl Morphomics, 3% Munapsys si 10% bio Peptides, combinatie care mie mi se pare de vis pentru cat costa produsul asta.

Texturile sunt de vis, se absorb imediat in piele si pot fi folosite atat dimineata, cat si seara, eu prefer sa folosesc dimineata vitamina C si seara peptidele, dar tine strict de fiecare cum si cand alege sa le foloseasca. Formulele mi se par mult peste ce e pe piata la banii astia, iar produsele sunt extrem de bine gandite, asta fiind si motivul pentru care m-au atras din prima.


E un brand care merita sa fie mult mai cunoscut, formulele sunt foarte bine gandite, texturile sunt extrem de placute, sunt produse care fac ceea ce promit si pretul mi se pare mai mult decat rezonabil pentru ceea ce ofera. Vreau sa mai incerc si alte produse de la Theramid, primele pe lista mea sunt produsul nou cu 3% peptide din cupru (si 13% peptide) si cel cu 15% acid azelaic, deci ma tenteaza foarte foarte foarte tare si cel cu ceramide.

Stiti brandul? Ati incercat ceva de la Theramid?

Read More

7 intr-o saptamana #404

16.7.23

Nu stiu daca a fost ceva in aer saptamana asta, dar eu am avut parte numai de belele si incurcaturi, chestii d-alea stupide care nu ar trebui sa se intample si se intampla (si tu n-ai nimic de zis si de facut, esti spectator si trebuie sa te descurci), oameni fara cuvant si probleme care iti dau peste cap programul si te fac sa ajungi sa renunti la ce ai nevoie ca sa faci ce trebuie. Sunt si momente d-astea in viata, oricat de mult incerc eu sa prioritizez ce conteaza pentru mine.

Aveam eu niste planuri in minte, niste lucruri de care voiam sa va povestesc, niste poze care trebuiau facute, dar nu am reusit sa fac nimic - dupa toate incurcaturile am stat si fara curent mai bine de 15 ore (anul 2023, capitala europeana, nu mai zic nimic) si asta mi-a dat si mai tare programul peste cap pentru ca s-a intamplat - cum altfel? - exact cand aveam cel mai mult de munca. Noroc ca aveam niste baterii in casa si erau incarcate. De restul nu mai zic ...

In afara de belele, nervi (care apar involuntar) si rezolvat probleme, zilele mele au fost cu mult soare (si mult SPF pentru ca nu ma joc cu asta) desi am incercat sa nu ies decat cand a fost necesar din casa si multe dusuri. Gelul asta de dus de la Treacle Moon nu e chiar ce speram eu sa fie ca miros - am avut ceva cu menta inainte care mi-a placut mult mai mult, dar macar racoreste, asa ca l-am tot folosit.

Pe Instagram v-am povestit despre produsele astea doua de la Kerastase pe care le-am primit cadou si chiar imi plac mult, am uitat sa va spun de ele in postarea de luna trecuta cu ce-am incercat nou pentru par si vreau sa va mai spun despre parfumurile de la Essential Parfums, un alt brand pe care l-am descoperit la Esxence Milano.

Mi-au atras atentia ambalajele de cum le-am vazut, au preturi foarte bune si am avut ocazia sa incerc cateva mostre, iar surpriza pentru mine a fost Rose Magnetic, o creatie semnata Sophie Labbe. De obicei nu sunt mare fana trandafir in parfumuri, dar Sophie stie ce face - a combinat 2 tipuri de trandafir cu menta, grapefruit, mosc, lemn de cedru si vanilie si imi place mult rezultatul. E un parfum senzual, modern, proaspat si jucaus, poate intr-o zi o sa imi iau varianta full size, mai ales ca imi place concepul brandului cu refilluri si ceea ce incearca sa aduca nou.

In Bucuresti a fost infernal in ultimele zile, te topesti efectiv, asa ca eu chef de gatit nu am - salatele sunt alegerea mea. Cea de mai jos este o combinatie de muguri de bambus feliati, ardei gras rosu, morcov violet (l-am primit intr-o sacosa Save Me luata de pe Sezamo si eram chiar curioasa cum e), mazare mangetout si caju. A fost o combinatie de moment, dar a fost extrem de gustoasa si mi-a placut mult. Am facut pe Instagram un reper cu salate de vara in caz ca sunteti in cautare de idei.

Am primit cateva noutati saptamana asta, o sa va povestesc despre ele pe rand, insa astazi vreau sa va arat Sun Protect de la Doctor Fiterman, un brand de care v-am mai spus pe blog si cu alte ocazii. Au lansat 2 produse noi cu SPF si formulele sunt foarte interesante - filtre europene moderne, fara parfum sau alcool. Varianta cu SPF 50 este cea pe care o sa o incerc si revin cu impresii despre produs, am un sentiment ca o sa ne intelegem bine.

Weekendul a fost cu mine, despre mine si pentru mine. Zilele voastre cum au fost? Cum va descurcati cu canicula?

Read More

Ce-am citit in ultima vreme

13.7.23

Am citit foarte mult in ultimele saptamani, trec printr-o perioada agitata si cititul ma ajuta mult - am citit si cateva thrillere si cateva carti legate de alimentatie si de corpul uman, insa astazi vreau sa va spun pe scurt despre cateva carti care se preteaza foarte bine pe notiunea de lectura de vacanta.

Cred ca a trecut aproape un an de cand am pus pe lista de dorinte cartile astea doua de Elena Armas, dar am tot asteptat sa le prind la un pret bun si pana la urma am prins o oferta super pe Elefant si le-am luat si ma bucur mult ca am facut-o. Mi-au placut mult amandoua, le-am citit cu zambetul pe buze, m-au entuzismat si mi-au dat o stare de bine, au fost exact ceea ce am avut nevoie dupa niste zile de-a dreptul bizare si obositoare.

Din Spania, cu dragoste mi-a placut mai mult - personajele mi s-au parut extrem de bine conturate, cu carisma, povestea m-a prins si m-a facut sa ma gandesc la multe lucruri si am savurat fiecare pagina a cartii. Din America, experiment in doi mi-a dat aceeasi stare de bine si m-a facut sa zambesc de multe ori, insa parca mi-a placut un pic mai putin (daca pot sa spun asa) decat prima pe care am citit-o. Chiar sunt curioasa cum va fi cartea pe care o scrie acum si care va fi lansata in septembrie pentru ca astea doua au fost savuroase.

Nebuni din dragoste de Lyssa Kay Adams a fost cumparata impulsiv, m-a atras coperta si cand am vazut ca e vorba de o cafenea cu pisici am zis ca vreau sa o citesc. Am inceput-o la Brasov si am terminat-o la Bucuresti, mi-a placut, dar tot timpul am avut senzatia ca ii lipseste ceva, parca asteptam sa mai apara ceva sau sa se intample ceva. Personajele au fost foarte bine conturate, actiunea interesanta, dar parca ... o las asa, daca ati citit-o chiar vreau sa citesc si alte pareri.

 
Am vazut 12 ore pentru a spune te iubesc intr-o librarie si am trecut-o pe lista cu carti de cumparat. Am gasit-o intr-o zi la o oferta buna si am luat-o. Cred ca am avut asteptari prea mari de la cartea asta, am tras de ea mai bine de 10 zile (si asta nu e stilul meu de citit). Nu pot sa zic ca nu mi-a placut, dar ma asteptam la cu totul altceva. E o carte scrisa de 2 autori si eu am simtit trecerile, mi s-a parut ca de multe ori au tras aiurea de timp si in final am ramas uitandu-ma la pagini. Tot timpul am asteptat sa gasesc acel ceva care sa ma faca sa simt ceva si nu a fost deloc asa.

Incurcaturi in dragoste de Emma Chase a fost o surpriza mai mult decat placuta pentru mine - am primit-o cadou si ma asteptam la ceva superficial si usor de digerat, dar a fost mai mult. Pare o comedie usoara, insa are niste parti extrem de interesante care iti arata cam cum gandesc cu adevarat barbatii. Am citit-o intr-o dupa-amiaza si am zambit mult.

Cartile astea doua de Vi Keeland au o poveste: le-am citit in engleza pe Kindle anul trecut si m-au facut sa zambesc intr-o perioada cand chiar aveam nevoie. Cand am vazut ca au aparut si la noi si am vazut ca sunt si la reducere le-am pus in cos pentru ca am fost curioasa daca in romana vor avea acelasi farmec. V-am mai spus de Vi Keeland - cartile ei nu schimba vieti, doar vin cu personaje cu carisma, dialoguri amuzante, dar si cateva lectii de viata daca treci de partea amuzanta.

Am citit primele doua carti din seria Bocanila de Alice Clayton in 2021 si v-am povestit de ele aici, intre timp am uitat ca mai erau inca doua carti care nu fusesera traduse si cand am vazut ca au aparut le-am pus in cos pentru ca le-am gasit la oferta. Le-am citit in doua seri, dar nu mi s-au parut la fel de reusite ca primele (care mi-au placut mult) sau poate nu e cea mai buna exprimare. Personajele sunt misto si povestile interesante, dar ... dar ala ma incurca. Poate am citit prea multe carti de genul asta si e cazul sa iau o pauza.

Voi ce ati citit in ultima vreme?

Read More

Ce-am incercat nou pentru ingrijirea pielii

11.7.23

In ultimele luni am incercat multe produse noi pentru ten si in postarea de astazi vreau sa va povestesc despre o parte dintre ele si mai exact despre acele produse care mi s-au parut interesante si care cred ca s-ar putea sa va tenteze si pe voi. Ingrijirea pielii este un subiect care pe mine ma pasioneaza cu adevarat si nu fac (si nici n-am facut vreodata) experimente si nici nu ma joc cu sanatatea pielii mele. Aleg cu grija produsele pe care le folosesc si caut ingrediente care sa se preteze pe nevoile mele.

Cicanoid Retinal Cream de la Scinic - gasiti produsul pe Glowrious - este un tratament anti-rid cu o formula care imi place la nebunie: retinol, retinal (0,05%), bakuchiol, centella asiatica, madecassoside, acid hialuronic, niacinamide, adenozina, ceramide, vitamina E, alantoina, unt de shea, glicerina, ulei de macadamia si extract de turmeric si are o textura extrem de lejera, se absoarbe imediat si nu lasa pelicula grasa. 

Eu l-am folosit in zona ochilor unde am inceput sa vad niste linii (cand sunt foarte obosita ma incrunt pentru ca nu vad prea bine, cele ce aveti probleme de vederea sunt sigura ca stiti exact la ce ma refer) si mi se pare o formula pe cat de eficienta, pe atat de blanda. Un plus este faptul ca pielea ramane hidratata si catifelata la atingere, daca sunteti in cautarea unui astfel de produs chiar merita si pentru mine a fost o reala surpriza produsul asta.

Medi-Peel este un brand pe care l-ati mai vazut pe blog si pe care l-am descoperit tot pe Glowrious in urma cu cativa ani. Bio-Intense Glutathione White Ampoule are o textura cremoasa, foarte lejera si se absoarbe imediat, iar formula este una care imi place: glutation (un antioxidant foarte puternic), niacinamide, acid hialuronic, pantenol, vitamina E, retinyl palmitate, acid folic, biotina, 5 tipuri de peptide si extracte naturale.

Este un ser gandit pentru a oferi luminozitate si a ameliora liniile fine, fiind extrem de potrivit in cazul unui ten care se confrunta cu un aspect tern si are nevoie de uniformizare si hidratare. Pe lista de ingrediente apare si parfumul, insa nu m-a deranjat deloc si nici ochii mei sensibili nu au dat semne de nemultumire. Singurul lucru care nu-mi place la el (daca pot sa spun asa) este, ca fiind foarte lichid, mi se pare ca l-am consumat cam repede.

Ultimul produs de la Glowrious de care vreau sa va spun este de la K-Secret si e vorba de Extra Illuminating Eye Gel Patches, plasturii premium din hidrogel imbibati intr-o esenta bogata in vitamina C, niacinamide, vitamina E, elastina, colagen hidrolizat, alantoina, acid hialuronic, adenozina si arginina - in cutie sunt 2 marimi: cei mari sunt pentru zona ochilor si sunt cei mai mari pe care i-am incercat pana acum, iar cei mai mici pot fi folositi pe zonele unde e nevoie (in zona gurii, intre sprancene).

Imi plac la nebunie - stau unde ii pui, hidrateaza si ofera elasticitate, dar ajuta si pe partea de luminozitate. Am vazut pe site ca mai sunt disponibile inca 2 variante (una cu astaxantin, resveratrol si cafeina si una cu retinol si peptide) si as vrea sa le incerc si pe ele pe viitor pentru ca varianta cu vitamina C m-a convins.

Nu stiu de ce nu v-am povestit pana acum de Age Lift Firming Smoothing Day Cream de la Uriage pentru ca am inceput sa o folosesc dupa ce m-am intors din Franta si e pe teminate. E primul produs pe care il incerc din gama Age Lift si a fost o reala surpriza pentru mine - de la formula pana la textura, ca sa nu mai zic de cum imi simt tenul dupa ce o folosesc. Imi place mult ambalajul cu pompa si mi se pare foarte bine gandita.

Formula contine apa termala Uriage (bineinteles), retinyl palmitate, acid hialuronic si unt de shea, are o textura super placuta si se absoarbe imediat in piele, iar ceea ce face este sa ajute pe partea de elasticitate si fermitate, in timp ce ofera hidratare si are afect asupra liniilor fine. Desi este targetata ca fiind o crema de zi eu o folosesc seara si imi place mult. Are parfum in a doua parte a listei, insa nici nu-l simt si nici nu m-a deranjat.

Iar celelalt produs de care vreau sa va spun este Redensifying Sleeping Mask din gama Age Absolu, o alta gama despre care vreau sa aflu mai multe pe viitor, cu o formula extrem de interesanta: peptide care stimuleaza productia de colagen, retinyl palmitate, vitaminele C si E, dar si acid hialuronic, extract de rodie si un complex de lipide. Textura este foarte foarte reusita si se topeste pe piele, singurul lucru care ma deranjeaza putin este parfumul - este tot pe la jumatatea listei, insa il simt in produsul asta asa ca am grija sa nu aplic foarte aproape de ochi.

Folosesc masca cam de 2 ori pe saptamana, pe frunte, maxilar si pometi si imi place cum se simte tenul dimineata: mai ferm, mai elastic, neted si hidratat. Ma bucur ca am primit-o de la cei de la Uriage si am incercat-o pentru ca eu nu as fi ales-o si as fi pierdut un produs extrem de interesant si care are un pret foarte bun pentru ceea ce ofera.

Am cumparat 2 produse cu protectie solara pe care voiam sa le incerc de ceva vreme. Primul este Air-Fit Suncream Light SPF30 PA++++ de la Skin1004, un produs cu filtre minerale pe care am fost convinsa ca o sa il ador (celelalte produse din gama mi-au placut la nebunie) si nu s-a intamplat asa. Formula e foarte bine gandita, textura si finishul imi plac mult, insa ochii mei nu tolereaza foarte bine produsul asta, asa ca l-am folosit doar in zilele cand ochii mei nu au dat semne de sensibilitate.

Cel de-al doilea produs este Relief Sun: Rice + Probiotics SPF50+ PA++++ de la Beauty of Joseon pe care il lauda toata lumea si pe care am tot amanat sa-l iau tocmai pentru ca era peste tot si mi s-a parut prea laudat. Imi place la nebunie si intre timp am mai cumparat un tub, pot sa inteleg nebunia cu el: textura este de vis, formula foarte foarte buna, ochii mei il tolereaza, pot sa aplic cantitatea corecta fara sa-mi incarce tenul sau sa lase vreun cast pe fata, chiar e un produs mai mult decat reusit.

Si tot pe partea de protectie solara vreau sa va arat Sun Project Silky Calming Sun Stick SPF50+ PA++++ de la Thank You Farmer pe care l-am primit cadou si pe care chiar imi doream sa-l incerc. Este un produs foarte misto, rezistent la apa, are o textura moale si matasoasa, se intinde foarte usor, nu lasa urme albe si nici nu este lipicios sau gras - formula contine ingrediente calmante (centella asiatica, calamina, acid madecassic si asiatic) si eu l-am folosit pe tatuaje si pe zonele de pe mana unde am mai multe alunite. Dar trebuie sa mentionez un lucru: avand o textura atat de moale si placuta s-a desprins de tub atunci cand l-am luat cu mine in geanta si am mers prin caldura, e singurul aspect mai putin placut la produsul asta.

Am lasat la final 3 produse de curatare de la Apivita - nu imi amintesc sa fi incercat in trecut produse de curatare de la ei (am incercat multe altele, dar nu gama pentru curatarea tenului) si au fost o reala surpriza pentru mine. Texturile sunt extrem de placute, se simt ca un rasfat pentru ten si sunt foarte eficiente. Le-am primit pe toate 3, eu n-as fi ales spuma pentru ca are ulei de lavanda, dar dupa ce am folosit-o nu am nimic sa ii reprosez - nu ma deranjeaza in zona ochilor, nu usuca tenul, face ce promite si se simte senzational pe ten.

Laptele demachiant 3 in 1 este pe baza de musetel si miere (are si el lavanda in formula, insa nu o simt si nici nu m-a deranjat), se simte extrem de placut pe piele si imi place mult cat de bland e. Black Detox Cleansing Jelly cu carbune si propolis este negru, are o textura foarte interesanta si imi place la nebunie dupa ce vin de la sala sau la finalul unei zile aglomerate - candva in viitor o sa vreau varianta full size pentru ca merita.

Ati incercat vreunul dintre produsele de care am povestit astazi? Ce produse noi ati inceput sa folositi si va plac?

Read More