Dior Lip Oil dupe?

27.6.23

Lip Oil de la Dior a devenit viral in mediul on-line in urma cu ceva vreme si v-am mai povestit de el pe Instagram - eu il am de anul trecut si este un produs pe care mi l-am dorit mult, nu are legatura cu partea virala, mie imi plac mult produsele de buze de la Dior si am cateva pe care le folosesc des. Imi place, dar pretul este mult prea mare pentru un ulei de buze si v-am spus asta de mai multe ori. Insa daca asta e o placere pe care vrei sa ti-o faci merita sa iti faci bucuria asta.

Insa daca vrei doar un ulei de buze care arata bine si hidrateaza am descoperit ceva care cred ca o sa-ti placa: Glaze Lip Oil de la Makeup Revolution. Diferenta de pret intre cele 2 este enorma: cel de la Dior costa de la 180 lei in sus, iar pe cel de la Makeup Revolution am dat pana in 25 de lei la oferta aici, in mod sigur e si pe alte siteuri, dar n-am mai stat sa caut.

Sunt multe asemanari, dar si multe diferente intre ele si despre asta vreau sa va povestesc. Ambele produse sunt pe baza de ulei de cirese, mie formula de la Makeup Revolution mi se pare mai buna pentru ca in plus are acid hialuronic, vitamina E, ulei de jojoba si de shea. Amandoua au parfum si arome, insa cel de la Dior este usor mentolat - mie imi place cum se simte, dar pentru buze sensibile nu este o alegere asa inteligenta.

Ambele au aplicatoare masive, clar cel de la Dior este superior si ia si aplica produsul altfel (ca doar de asta e Dior si costa cat costa), insa senzatia pe buze este aceeasi, rezista la fel, niciunul dintre ele nu este lipicios si fac exact acelasi lucru. La Makeup Revolution sunt doar 3 nuante disponibile (eu am Glam Pink care este mai mult incolora decat roz), iar la Dior sunt 8 in total, iar cea pe care o am eu este 012 Rosewood.

La gramaj este o diferenta, cel de la Dior are 6 ml si cel de la Makeup Revolution doar 4,6 ml (amandoua se consuma extrem de repede si asta e un aspect pe care am vrut sa vi-l spun), cand le-am incercat pe mana cel de la Dior e mult mai colorat, insa pe buze sunt aproape la fel - as zice doar ca cel de la Dior are mai multe reflexii si se simte un pic mai luxuriant (dar nu este o diferenta atat de mare).

Ambele pot fi folosite singure, ca si ulei de buze, pot fi folosite inainte de aplicarea rujului ca si primer sau pot fi folosite peste produsul de buze pentru a oferi stralucire. Recomandarea mea este sa folositi un produs cu SPF pentru buze inainte, mai ales in sezonul cald, pentru ca uleiul va capta si reflecta si mai mult razele solare.

Concluzia: mie nu imi place ideea de dupe, dar mi s-a parut potrivit in cazul asta pentru ca produsele sunt foarte asemanatoare. Dior este Dior si platesti ambalajul, brandul si istoria din spate, insa daca ai un buget limitat sau vrei un produs pe care sa-l folosesti zilnic cel de la Makeup Revolution este de incercat. Mai ales ca nici unul dintre ele nu sta prea mult pe buze.

Ai incercat vreunul dintre produse? Iti plac uleiurile pentru buze?

Trimiteți un comentariu