7 intr-o saptamana #400

18.6.23

Saptamana asta a fost plina, am avut multe lucruri de rezolvat si multe chestii legate de munca, dar serile au fost cu liniste, cu racoare (in contrast cu caldura sufocanta din cursul zilei) si cu citit - am reusit sa termin cartea asta pe care am inceput-o la Brasov si mi-am mai comandat 3 carti noi pe care vreau sa le citesc zilele urmatoare (nu stiu cum sunteti voi, dar eu nu ma intind cu o carte saptamani la rand).

Am fost extrem de atenta la produsele pe care le folosesc pe piele pentru ca de la caldura pielea mea a dat semne de nemultumire. Gama asta lansata de Pupa Milano anul trecut imi place mult si are texturi lejere si extrem de placute, asa ca m-am bucurat de cateva produse care sunt pe terminate si pe care le-ati mai vazut sigur la mine.

Insa am inceput sa folosesc si cateva noi pe care le-am primit recent si ma refer la cremele pentru ochi. O sa va povestesc mai multe despre ele dupa ce le folosesc o perioada pentru ca mi se par extrem de interesante si preturile sunt decente. Imi place mult ce face Pupa Milano in ultimii ani si mereu ma entuziasmeaza lansarile lor (si asta e un sentiment pe care nu vreau sa-l pierd).

Sezamo ramane siteul principal de unde comand alimente si imi place mereu sa vad ce branduri noi aduc si ultimele doua pe care le-am descoperit sunt Santa Maria si Flax & Kale. Am luat niste lipii si niste felii vegane gen cheddar, dar am vazut ca au si alte produse interesante. Au lansat si un abonament Premium pe care eu am de gand sa-l incerc.

Si daca tot am recomandat ceva vreau sa va arat 2 produse care s-ar putea sa va ajute daca aveti animale. Nu o sa intru in detalii despre starea de sanatate a blanoaselor mele, o sa ma rezum sa zic ca una are frecvent nevoie de scutece si caut solutii pentru a pastra blana curata si sa nu miroasa, mai ales cand e atat de cald si produsele Tropiclean chiar fac ce promit. Mi-au fost recomandate de veterinar anul trecut si de atunci am incercat mai multe - eu le iau de aici cand le gasesc la oferta.

Si sa raman la blanoase ... Alma si-a mai pierdut 2 masele, dar ramane acelasi catel iubitor si plin de viata care ma bucura de aproape 10 ani de cand am cules-o (la propriu) de pe strada. A inceput sa mearga tot mai incet, urcatul si coboratul scarilor ne dau batai de cap in ultimele zile, are nevoie de hrana speciala, dar nu si-a pierdut dragalasenia si mi se pare ca e singura dintre cateii mei care nu isi arata anii. 

Plimbarile sunt tot mai scurte, pauzele tot mai lungi, dar le luam asa cum vin. Unele zile sunt mai bune, altele sunt mai grele si tot ce pot sa fac este sa incerc sa ghicesc ce nevoi are, chiar daca e un catel care "vorbeste" si incearca sa-ti arate.

In weekend n-am facut mare lucru, m-am rezumat ce stiam ca are sufletul meu nevoie, mi-am hranit mintea si m-am gandit la niste chestii. M-am ocupat putin de mostrele de parfumuri pe care le am si vreau sa le incerc in perioada urmatoare, dar si de produse de ingrijire de care vreau sa va povestesc pentru ca s-au adunat cam multe.

Saptamana voastra cum a fost?

Trimiteți un comentariu