7 intr-o saptamana #394

7.5.23

Am inceput saptamana asta frumos cu o zi libera care mi-a placut mult: o plimbare lunga intr-un Bucuresti deloc aglomerat (nu ca alte dati, dar suficient de liber cat sa gasesti locuri linistite), micul dejun luat in parc pe o banca, admirat lebede si rate, pur si simplu timp cu gandurile mele, timp de care m-am bucurat si pe care l-am savurat. Desi era in teorie o zi libera am avut o urgenta la munca care mi-a "mancat" mai bune de 2 ore, dar asa e in viata.

Inceputul de saptamana a fost foarte calduros si intr-o zi de relaxare un platou cu branzeturi si fructe mi s-a parut cea mai potrivita alegere. Ca sa nu mai zic ca au aparut smochinele si asta ma bucura mult. Ochii mei sunt destul de obositi in perioada asta, asa ca am intins mana dupa SPF-ul meu preferat de la Paula's Choice, cel din gama Defense de care v-am spus de multe ori. Luna asta are 25% reducere, cea mai mare reducere de pana acum si am de gand sa profit si eu in ziua cand vor avea transport gratuit.

Nu am o stare foarte buna (cred ca a fost influentata starea mea de faptul ca ieri s-au facut niste ani, multi, de cand tata nu mai e fizic pe pamantul asta si asta m-a facut sa simt si sa gandesc mai mult decat o fac de obicei) si am resimtit tot fizic, dar si mental, de vartejul de emotii si sentimente nici nu mai zic. Am avut mult de munca si am avut nevoie de o minte limpede, dar cand am simtit ca ma apasa ... am dat o fuga in natura si am incercat sa ma incarc cu energie.

Am primit multe surprize frumoase in ultimele zile, cei de la Wella pe langa cateva produse pe care le stiu si-mi plac, mi-au lansat si o invitatie pe care am de gand sa o onorez, dar nu stiu cand. Viata mea e putin haotica din cauze care nu au nici o legatura cu mine si puterea mea de a ma organiza si nu vad vreo schimbare in perioada urmatoare.

Durerea mea de umar s-a intors si imi da mari batai de cap, mai ales ca am caini cu nevoi speciale si asta inseamna ca nu am cum sa imi menajez mana. Am sunat la Urban Masaj sa ma duc la Bianca, cea care m-a ajutat mult data trecuta, insa am aflat ca nu mai lucreaza la ei si nu m-am decis sa ma duc la altcineva, in conditiile in care sedintele de masaj sunt destul de scumpe si nu vreau sa ma duc la incercare.

Asa ca am apelat la ce mi-a fost la indemana si produsele astea 2 cu uleiuri esentiale si efect de incalzire de la Puressentiel ma ajuta si-mi redau mobilitatea atunci cand situatia devine una problematica rau. Le gasiti la Farmacia Tei cu 20% reducere luna asta, in caz ca aveti nevoie. Si am vazut ca si la Dr. Max sunt la reducere - eu am avut ceva de luat de la ei si am pus si un gel d-asta in comanda, il gasiti aici daca va intereseaza.

Weekendul meu a insemnat mers la cimitir (realitatile alea de care nu prea vorbim, dar pe care toti mai devreme sau mai tarziu trebuie sa le traim), am scos-o pe mama la masa si am petrecut timp impreuna, am vorbit, ne-am amintit si am incercat sa-mi ofer mici bucurii care sa imi aduca aminte de ce conteaza si ce ma face fericita.

Saptamana voastra cum a fost?

Trimiteți un comentariu