Produse preferate de machiaj de la Pupa Milano

20.4.23

Zilele trecute am facut un pic ordine intre produsele de machiaj pe care le am. Ma tot tenta sa-mi iau niste produse care sunt peste tot, dar m-am calmat repede dupa micul "inventar" pentru ca am destule care imi plac si de care vreau sa ma bucur. Am scos ce vreau sa folosesc in perioada urmatoare si am adunat cateva de la Pupa Milano care imi plac mult si de care vreau sa va spun si voua, mai ales ca atunci cand sunt la oferta au preturi foarte bune.

Active Light, varianta lichida (este si o varianta compacta pe care am vrut sa o iau cand au avut reduceri, dar nu am gasit nuanta buna pentru mine), este fondul de ten pe care l-am folosit cel mai des de la ei. Este lejer, dar se pot aplica mai multe straturi pentru o acoperire mai mare, arata bine pe ten si are un finish proaspat si luminos.

Cover Cream Concealer in varianta Pink imi place mult si ma ajuta cand ma confrunt cu oboseala si tenul isi pierde din stralucire. Nu faci minuni (si nici nu am pretentia asta de la vreun produs pe care il folosesc), insa reuseste sa dea un pic de culoare tenul tern si gri si sa mascheze un pic zona intunecata de sub ochi.

Fardurile lor de obraz sunt foarte pigmentate si vin in finishuri diferite, rezista bine pe ten si nu evidentiaza zonele problematice. Nu stiu daca mai gasiti exact nuantele astea pe site, insa sunt multe dintre care puteti alege. In stanga e Maxi Blush cu finish luminos in nuanta 202, iar in dreapta e Luminys Blush in nuanta 201, ambele sunt extrem de potrivite pentru un machiaj de zi si sunt genul de nuanta dupa care eu intind mana.

Produsele de buze imi plac mult, mai ales cele din gamele permanente, chiar daca cele din editiile limitate sunt mult mai spectaculoare si arata intr-un mare fel si am multe care imi plac si pe care le folosesc cand vreau altceva. O combinatie care imi place mult e formata din produsele astea doua de mai jos: glossul este nuanta 103 (Forever Nude), iar rujul este 001 (Baby Doll) din colectia I'm Nude. 

Am uitat cand am facut pozele de creioanele lor de buze, dar vreau sa le mentionez pentru ca sunt extrem de bune si au preturi accesibile. Sunt multe variante pe site si sigur o sa gasiti ceva pe placul vostru daca folositi de obicei creioane de buze.

Rimelurile lor Vamp sunt foarte misto si ochii mei le tolereaza extrem de bine - de-a lungul timpului am incercat multe variante si nu m-a dezamagit nici unul. Sexy Lashes a fost ultimul pe care l-am avut si mi-a placut mult.

Ati incercat produsele de machiaj de la Pupa? Care sunt preferatele voastre?

Trimiteți un comentariu