7 intr-o saptamana #347

8.5.22

Am avut o saptamana cu multa alergatura si nebunie, dar si cu multe momente care m-au facut sa zambesc din tot sufletul si sa ma bucur de fiecare clipa. Cred ca am mai scris recent pe blog ca sunt intr-o schimbare continua si asta simt ca mi se intampla cu tot ce intalnesc si traiesc in ultima perioada, desi uneori lucrurile par extrem de grele si complicate si ma pun pe ganduri.

Produsele de machiaj de la Dior sunt printre preferatele mele si m-am bucurat mult cand am primit iluminatorul Forever Couture Luminizer in nuanta Nude Glow la care m-am tot uitat in ultimele saptamani, insa la fel de tare m-a bucurat rujul Dior Addict in nuanta 418 Nude Oblique si de-abia astept sa le descopar mai bine.

Vitamina C si peptidele sunt ingredientele, alaturi de retinol, care nu imi lipsesc niciodata din ritualul de ingrijire si astea de la Paula's Choice sunt unele pe care le-am avut de mai multe ori in ultimii ani. Mai am si altele pe care le folosesc si imi plac mult, mereu incerc ceva nou, dar periodic ma intorc la astea doua pentru ca imi plac la nebunie.

Daca ma urmariti pe Instagram probabil ati vazut deja platforma asta cu vibratii pe care mi-am dorit-o de Paste si pe care o tot folosesc de atunci. Modelul pe care il am eu este de aici si imi place la nebunie - am citit niste chestii foarte misto despre ce face, iar antrenamentele sunt mult mai intense cand le combin cu placa asta. Ma gandesc sa va povestesc mai multe despre ea dupa ce o folosesc o perioada, insa doar daca va intereseaza subiectul si vreti mai multe informatii.

Intotdeauna dupa antrenamentele intense iau suplimente cu magneziu, dar folosesc si produse cu magneziu care sa ma ajute cu muschii tensionati si sa nu ajung la crampe sau probleme de alt fel. Astea de la Alive imi place mult si m-am bucurat cand le-am descoperit intr-un magazin pentru ca pe Notino (unde le-am descoperit prima data) nu au mai fost disponibile.

Vineri am plecat intr-un press trip pe care l-am asteptat cu nerabdare pentru ca mi-era extrem de dor de mare. Am fost in Eforie Nord la invitatia celor de la Ana Hotels Europa si mi-a placut la nebunie: atat locatia, cat si serviciile au fost misto de tot, iar eu m-am bucurat de fiecare clipa si am fotografiat si filmat marea in nu stiu cate ipostaze. Zilele urmatoare vreau sa va povestesc mai multe despre experienta asta pentru ca este o locatie pe care eu de-abia am descoperit-o si care mi se pare altceva in peisajul turismului de pe litoralul romanesc.

Sambata dimineata am fost in Centrul Vechi din Constanta si l-am vazut prin ochii cuiva care locuieste acolo si este pasionat de istorie si de tot ce inseamna orasul asta. Mi-a placut la nebunie ghidul si modul in care ne-a aratat locurile, am descoperit cateva locuri de care habar nu aveam si am aflat o multime de informatii fascinante. Intentionez sa va arat intr-o postare separata bucati din istoria Constantei care mie mi-au placut mult.


Saptamana voastra cum a fost? Ce-ati facut zilele astea?

Trimiteți un comentariu