M-am gandit mult daca sa scriu sau nu postarea asta pentru ca in postarile de duminica v-am tot spus cum au fost zilele mele, ce provocari am intalnit, ce sentimente si emotii m-au incercat, dar m-am gandit ca nu o sa imi prinda deloc rau sa incerc sa adun 3 luni intr-o postare si sa pun in balanta ce am trait. Cuvantul care imi vine in minte cand ma gandesc la ultimele luni este frustrare, este ceea ce am simtit de foarte multe ori si a fost cea mai mare provocare a mea: sa nu las sa ma afecteze mai mult decat e cazul lucrurile pe care nu le pot schimba, dar care ma afecteaza. Insa nu a fost si nu este deloc usor ...
Am avut multe momente frumoase, am reusit si sa plec cateva zile departe de toata nebunia asta, mi-am facut mici placeri, insa nu toate lucrurile au iesit asa cum mi-am dorit eu. Am avut mult de munca si problema din vara cu ochii mi-a cam dat batai de cap, asa ca de multe ori oboseala m-a obligat sa fac pauze care m-au scos din ritm si m-au fortat sa ma aglomerez. Ceea ce m-a bucurat in mod deosebit a fost faptul ca am mai realizat inca o data ca frica si panica nu fac parte din bagajul meu emotional, niciodata nu iau decizii in astfel de momente si mintea limpede e mereu cu mine, indiferent de ce se intampla in jurul meu.
Mi-a fost dor in multe zile ... de oamenii care nu sunt langa mine atat cat mi-as dori, de fiintele care nu mai sunt fizic langa mine, de momente de liniste si pace, de oameni care sa nu actioneze panicati, de oameni empatici, de zambete si de oameni relaxati. Am citit mult, am baut multe cani de ceai, am iesit la plimbari lungi in parc, mi-am pus ordine in ganduri si m-am gandit foarte bine ce vreau in jurul meu si ce nu. Am pus distanta intre mine si ce nu ma ajuta in vreun fel pentru ca nu mi-a placut niciodata sa pierd timp si energie de ochii lumii.
Unul din lucrurile care m-a iritat si m-a infuriat maxim a fost timpul pierdut cu declaratii la politie. Noptile nedormite din cauza vecinei de deasupra (este a treia oara in ultimele 6 luni cand o iau de la capat cu situatia asta si deja sunt intr-o situatie pe care nu stiu cum sa o gestionez, pentru ca nu o sa ma cobor niciodata la nivelul de mocirla si orice alte rezolvare e temporara, din cate se pare) mi-au pus capac de multe ori. Mi se pare absolut inuman sa chem politia nopti la rand ca sa pot dormi, doar pentru ca anumite persoane sunt iresponsabile si nu au pic de bun simt - politia este limitata, are personal putin si nepregatit, face cat poate si nu poate foarte multe, iar situatia asta a devenit una care se repeta la cateva saptamani. Si care pe mine ma scoate din pepeni, mai ales ca a fost o situatie in care violenta verbala a venit tot de la cei in culpa si am avut nevoie de toata stapanirea de sine sa nu reactionez. Mi se pare absolut stupid ce se intampla ... iar ultima mea vizita la politie dupa ce s-au aplicat niste amenzi a fost de-a dreptul hilara. Poate o sa revin la subiectul asta pe viitor pentru ca daca n-as fi direct implicata si afectata as incepe sa rad de cat de stupid e totul.
Dar lasand la o parte mizeria asta ... consider ca a fost o toamna in care am invatat sa ma cunosc mai bine pe mine, mi-am dat seama ce butoane mi se apasa (clar nesimtirea si iresponsabilitatea ma scot din sarite) si incerc sa lucrez pe ce pot, atat cat tine de mine. Ma bucur de lucrurile mici si de ceea ce imi incalzeste sufletul si sper ca situatia pe care o traim toti acum sa nu scoata tot ce e mai urat in noi.
Cum a fost toamna asta pentru voi? Ce sentimente si emotii va incearca si va pun pe ganduri?
Trimiteți un comentariu