Fericirea ...

Nu mi-am bazat niciodata fericirea pe o alta persoana, dar au fost perioade din viata mea cand am lasat ca ceea ce s-a intamplat in jurul meu sa ma afecteze mai mult decat ar fi trebuit. Am pierdut multe fiinte dragi mie si mi-a fost greu, o lunga perioada de timp, sa ma bucur de lucrurile simple si sa trec razand prin viata. Insa a venit un moment cand mi-am dat seama ca fericirea mea tine doar de mine si ca, daca nu fac ceva sa imi gasesc echilibrul, lucrurile si oamenii din jurul meu vor reusi mereu sa imi influenteze starea.

Nu a fost un drum usor si nu e mereu lin, dar sunt deja cativa ani de cand am decis ca nu ma ajuta cu nimic sa trec prin viata cu suferinta si durerea dupa mine. Sunt momente cand ma copleseste dorul si amintirile imi aduc lacrimi in ochi, dar in cea mai mare parte a timpului starea mea e una de fericire, asa cum n-am mai simtit-o de foarte mult timp. Si asta a inceput in momentul in care mi-am dat seama ca vreau sa fiu fericita si sa traiesc fiecare clipa, indiferent de ce nu merge in viata mea sau de problemele pe care nu am cum sa ocolesc.

Am trecut de la a-mi simti ochii grei cand ma gandeam la fiintele pe care nu le mai am langa mine la a zambi la amintirile pe care le am cu ei. In loc sa ma gandesc la ce nu am apucat sa traim impreuna am inceput sa ma gandesc la ce-am trait impreuna si la toate momentele care au contat. Am mai scris si alta data pe blog ca nu putem controla ce s-a intamplat, dar avem control total asupra modului in care reactionam la lucrurile si situatiile pe care nu le putem schimba. Pentru mine acceptarea mortii a fost pasul care a schimbat multe lucruri, e o lectie grea pe care mai devreme sau mai tarziu o invatam toti, in cazul meu a durat mult pana mi-am amintit cum e sa zambesti din inima.

Ganduri, franturi de ganduri, intr-o dimineata de aprilie ... daca simtiti ca aveti ceva de spus o puteti face in comentarii, daca nu e perfect in regula. Fiecare lucru se intampla la timpul lui.