Baze de machiaj Artdeco

21.1.19

Produsele Artdeco imi plac mult si vi le-am tot aratat in diverse poze pe Instagram si pe blog, insa nu am apucat sa va povestesc multe despre ele, asa ca astazi am decis ca e cazul sa va povestesc despre bazele lor pentru machiaj. Artdeco este un brand german fondat de Helmut Baurecht in 1985 si eu imi doresc sa vad brandul asta mult mai cunoscut la noi in tara pentru ca produsele lor sunt bune si au preturi accesibile. 

Artdeco este leader pe piata din Germania si la momentul asta produsele se gasesc in mai mult de 70 de tari din intreaga lume. In Romania produsele le gasiti la Douglas si daca nu le-ati acordat atentie pana acum va recomand sa va opriti la standul Artdeco data viitoare cand ajungeti in magazin si sa vedeti exact ce este cu ele. Artdeco impleteste frumusetea cu moda si arta si multe din editiile lor limitate au fost mici opere de arta - colectia Talbot Runhof imi vine acum in minte pentru ca folosesc des blushul.


Make-up Base with Anti-Aging Effect este, asa cum ii spune si numele, o baza de machiaj cu proprietati anti-aging. Are o textura usoara, de gel, care intra imediat in piele si pregateste tenul pentru aplicarea fondului de ten. Formula nu are parfum si contine amino peptide care ajuta tenul sa lupte cu semnele de imbatranire. Mie imi place mult si mi se pare ca face o treaba destul de buna in a estompa optic imperfectiunile tenului si a ajuta fondul de ten sa ramana pe ten intreaga zi. Eu am ten normal si se descurca bine. Cei de la Artdeco mai au o alta baza pentru ten, Skin Perfecting Make-up Base, cu efect matifiant care cred ca se potriveste mai bine pentru tenul mixt sau gras.


Lash Booster Mascara Base este unul dintre produsele mele preferate de la ei, l-am descoperit anul trecut si l-am recumparat. Este un primer pentru gene cu o formula extrem de misto cu minerale si extracte de alge si nu are parfum. Are textura unul balsam usor si imbraca fiecare geana, oferindu-i lungime si volum si ma incumet sa spun ca din tot ce-am incercat eu pana acum in materie de primere pentru gene Lash Booster este cel mai bun produs.


Beauty Balm Lip Base a fost pentru mine o surpriza mai mult decat placuta pentru ca in trecut am mai incercat baze pentru buze si nu am gasit niciuna care sa ma impresioneze. Formula este una la care nu ma asteptam la un asemenea produs: amino-peptide, colagen, acid hialuronic si vitamina A, iar textura este usoara si se simte ca un balsam usor in timp ce pigmentii micro fini neutralizeaza culoarea naturala a buzelor fara a o acoperi.

Se aplica produsul pe buze si se asteapta sa se usuce, dupa care se aplica celelalte produse pentru machiajul buzelor. Ofera buzelor un aspect uniform si este o baza perfecta pentru ruj. Nu usuca, mentine buzele hidratate, iar faptul ca are SPF nu face decat sa ma gandesc ce treaba buna fac cei de la Artdeco.


Eyeshadow Base este printre produsele pe care le-am incercat de la Artdeco in urma cu cativa ani si inca il mai folosesc (am mai primit un produs nou la evenimentul #OrbicoLovesBeautyBloggers din decembrie), desi nu ma mai machiez la ochi la fel de des ca alta data. Are o textura usoara si cremoasa si se potriveste chiar si pentru ochii sensibili pentru ca are o formula buna. Bisabolul din formula calmeaza roseata pleoapelor, iar vitamina E hidrateaza si protejeaza. Eu nu am pleoapele uleioase si pentru mine este exact ceea ce caut la un produs de genul asta, iar pretul (in jur de 30 lei) este extrem de bun.


Ati folosit produse de la Artdeco? Cum vi se par?

2 comentarii

  1. Baza pentru farduri mi-a placut mult si mie. Am folosit si folosesc destul de des produse Artdeco avand in vedere ca am o verisoara pasionata de makeup care sta in Germania si imi trimite uneori descoperiri de-ale ei. :)) Produsele lor pentru buze sunt iar foarte misto si momentan "ma lupt" cu un creion jumbo care e tare frumos si pe care o sa imi para rau cand va veni vremea sa il termin. Si sgur il termin, ca prea intind des mana dupa el!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie imi plac mult produsele lor, in special cele pentru buze. Am si un blush si un bronzer dupa care intind mana extrem de des, farfurile nu le-am incercat.

      Ștergere