Ce m-a invatat 2017

2017 a fost un an de care o sa-mi amintesc mereu cu zambetul pe buze, nu pentru ca a fost usor, ci pentru ca m-a invatat multe lucruri, mi-a amintit cine sunt, ce vreau si ce pot, m-a facut sa visez iar fara teama. A fost un an extrem de agitat, cu multe rasturnari de situatie, cu provocari la care nu ma asteptam, cu lacrimi, cu zambete, cu durere, cu bucurie, un an presarat cu de toate, un an in care am pierdut oameni si am castigat oameni, un an pe care l-am terminat cu recunostinta. Ce am invatat?

Sa nu mai am asteptari - probabil cea mai folositoare lectie, una pe care imi doream de mult timp s-o invat pentru ca asteptarile noastre (si nu oamenii) sunt cele care ne aduc cele mai mari dezamagiri de cele mai multe ori. Proiectam asupra celorlalti dorintele si ideile (si o sa ma opresc aici) pe care le avem si atunci cand realitatea isi arata fata ne simtim dezamagiti, inselati si suferim. Am invatat sa dau fara sa astept nimic, sa fiu ceea ce sunt fara sa ma intereseze cum vad ceilalti lucrul asta, sa spun ce simt fara sa-mi fac ganduri despre ce va urma.

Sa fiu mai toleranta - toleranta asta a venit neasteptat intr-un moment in care nu credeam ca o sa mai apara in viata mea si simt ca m-a ajutat sa devin un om mai bun; de multe ori ajungem sa punem presiune - fara sa realizam - exact pe oamenii la care tinem cel mai mult si eu am simtit asta pe propria mea piele. Am vazut cum se simte si mi-am dat seama ca nu vreau sa fac asta nimanui si am invatat sa accept.

Sa nu mai iau totul personal - asta a fost un lucru pe care l-am invatat cu durere si lacrimi, atunci cand ma asteptam cel mai putin si cu o persoana care n-am crezut ca va face vreodata ce a facut. Am avut nevoie de cateva zile sa procesez tot, de cativa oameni care sa-mi spuna ca nu are nici o treaba cu mine tot ce se intampla, de multe procese de constiinta si de multa vointa sa nu fac la fel de mult rau. In final am acceptat ca modul in care oamenii se poarta spune totul despre ei si nimic despre mine si totul a inceput sa fie mult mai simplu.

Sa-mi infrunt direct cele mai adanci temeri - si sa ies din asta si mai puternica, asta e un lucru pe care intr-un fel regret ca nu l-am facut mai devreme. Dar probabil ca timpul potrivit a fost cel cand s-a intamplat, a fost urat, a fost dureros, dar a fost eliberator (dupa ce-am trecut de faza neagra). E un subiect despre care as vrea sa scriu mai multe, dar nu am cuvintele potrivite in momentul asta.

Sa traiesc fiecare clipa - poate ca ziua de maine n-o sa fie asa cum am visat, dar de ce sa las asta sa ma impiedice sa ma bucur de momentul asta? De zambetul asta? De imbratisarea asta? De ce simt acum? De amintirea care imi va ramane in suflet? Sau poate ca o sa fie exact asa cum cred eu ca va fi, de ce sa nu ma bucur de clipa asta? Gandurile astea mi-au venit de multe ori in minte si m-am lasat dusa de val si a fost chiar bine.

Sa ma pun pe mine pe primul loc - intotdeauna am avut impresia ca daca nu te gandesti si la ceilalti si cum ii vor afecta actiunile tale ai o doza de egoism (si o parte din mine inca crede asta, dar intr-un mod diferit de ceea ce am gandit pana acum), ceea ce am inteles anul trecut este ca e mult mai important pentru mine sa spun ceea ce nu-mi place si ceea ce imi place si sa nu-mi chinui mintea inutil cu scenarii si presupuneri. M-am ales pe mine!

Sa iert - sa ma iert pe mine in primul rand, sa ii iert pe cei care la un moment dat (voit sau nu) m-au ranit, sa iert lucrurile care s-au intamplat fara voia mea, sa iert ce am trait, dar si ce n-am trait, sa iert pentru ca asta tine de mine si de libertatea mea.

Tu ce ai invatat in 2017?