Ce-am invatat in 3 luni de XBody

De cateva zile ma tot uit ba la monitor, ba la tastatura, incercand sa-mi gasesc cuvintele pentru a va transmite exact ceea ce-mi trece prin minte dupa 3 luni de antrenamente XBody. V-am povestit aici ce rezultate am avut dupa prima luna, am continuat sa ma duc de 3 ori pe saptamana (cu mici exceptii cand au fost zile libere si am ajuns de cate 2 ori), desi uneori as fi vrut doar sa zac in pat si sa nu ma mai doara nimic. Faptul ca am decis sa ma duc in continuare si sunt deja in a patra luna spune mai multe decat as putea s-o fac eu prin cuvinte. 

Ma simt bine, mult mai bine decat m-am simtit in ultimii ani, chiar daca durerile au devenit parte din mine si sunt momente cand tot ce-mi doresc e sa nu mai simt. Am invatat multe lucruri despre mine, mi-am amintit si mai multe lucruri, iar pe altele am invatat sa le fac din nou. Dar cred ca cel mai important este ca am iesit din gaura aia neagra, dupa mult timp nu mai imi e teama sa pun piciorul in pamant, nu ma mai sperie scarile, nu mai imi e frica ca daca iau ceva in mana stanga o sa-mi scape si o sa se sparga, dupa ani in care am luptat sa accept toate schimbarile care au venit dupa infarct, am realizat in final ca pot s-o iau de la capat si pot sa cladesc din nou ceva. Pot fi eu fara toate limitarile care m-au facut prizoniera intr-o viata care simteam ca nu-mi mai apartine. In sfarsit vreau si atunci cand vreau fac.

Am incercat sa nu ma concentrez pe cifre desi ele exista si spun ca sunt pe drumul cel bun - in 3 luni am dat jos peste 10 kilograme si am pierdut 12 centimetri in talie, la aproape 38 de ani si in starea in care eram cand am decis sa fac asta nu e rau deloc, mai ales ca problemele mele cu genunchiul limiteaza mult antrenamentele. As fi ipocrita sa nu va spun ca ma asteptam sa fie si mai bine, tinand cont ca am dat tot ce-am putut si ca mi-am depasit multe limite fizice si psihice. Am ales insa sa ma concentrez pe cum ma simt si nu pe niste cifre care n-ar face decat sa-mi incarce mintea inutil.

Am decis sa imi ascult instinctul si corpul care imi spunea ca inca poate, nu ceea ce mi-au spus medicii, n-am riscat inutil si s-a dovedit a fi cea mai buna alegere pentru mine. Da, am avut febra musculara de m-a durut si unde nu stiam ca poate sa doara, da, au fost zile cand m-au durut genunchii si umerii de-mi venea sa plang, da, au fost dimineti cand m-a durut spatele atat de tare incat mi-a fost extrem de greu sa ma dau jos din pat, insa nu m-am gandit nici o secunda sa renunt, chiar daca as fi putut gasi toate scuzele din lume s-o fac. Toate astea au trecut si e bine ...

Mintea mea a inteles ca inca pot, a inteles ca corpul meu inca are resurse in ciuda a tot ceea ce mi s-a spus si repetat in ultimii ani, a inteles ca viata mea poate fi asa cum vreau, nu asa cum a trebuit sa accept sa fie datorita unor lucruri pe care n-am putut sa le controlez, iar asta mi-a dat forta sa ma ridic in fiecare dimineata, chiar daca imi venea sa urlu de durere, sa ma ascund sub patura si sa nu mai ies de acolo.

Nu a fost deloc usor si nici n-o sa fie, insa nici nu ma asteptam sa fie altfel. Au fost zile cand a trebuit sa strang din dinti ca sa ma pot misca, au fost zile cand a trebuit sa-mi folosesc mintea sa nu simt, au fost zile cand as fi strans de gat multi oameni, au fost zile cand nu m-am suportat nici eu pe mine, au fost zile cand am simtit ca nu ma mai ridic de jos, au fost zile cand mi-am dorit sa pot sa plang, au fost zile cand am vrut sa urlu si sa ma eliberez ... dar sunt inca aici, ma duc in continuare la antrenamente, chiar daca pe langa asta am un job care ma solicita si o viata pe care o traiesc. Si fac asta cu placere, nu fortat. Fac asta pentru ca simt ca-mi face bine.

As putea sa va spun multe lucruri, dar tot ce vreau sa va spun este sa nu renuntati, indiferent care e problema si indiferent de cate ori ati dat gres. Daca este un lucru in viata voastra care va apasa si care pare de nerezolvat cautati si nu va opriti din cautare chiar daca sunt momente cand pare imposibil. Rezolvarea o sa vina exact in momentul in care aveti cea mai mare nevoie si, probabil, in modul cel mai neasteptat. Dar va veni ...

De cand am inceput sa scriu zambesc gandindu-ma la cuvintele cu care vreau sa inchei postarea asta, nici macar nu stiu cum sa spun ca sa nu sune aiurea si prostesc. Daca cineva mi-ar fi spus mie acum 4 luni ca o sa ma duc de 3 ori pe saptamana sa fac sport si ca o sa imi placa asta sau ca o sa schimbe din temelii multe lucruri i-as fi zis ca abereaza. Si totusi astazi va povestesc voua ce-au schimbat niste antrenamente in viata mea ...