Nu stiu sa definesc 2016 in cuvinte si sa fiu sincera nici nu-mi doresc asta, dar stiu sigur ca n-a fost un an usor, insa a fost un an care m-a invatat multe. Atat de multe, inca simt ca in sfarsit pot sa las trecutul la locul lui si sa incep sa cladesc ceva nou. A fost un drum greu de tot, mult mai lung decat mi-as imaginat, un drum pe care am pierdut multi oameni, un drum care m-a pus in genunchi de multe ori, dar pe care stiu ca trebuia sa-l parcurg ca sa ajung unde sunt in momentul asta. Si mi-e bine, sunt plina de cicatricii, dar pentru prima data dupa multa vreme stiu ca sunt rani care se vor vindeca.
2015 mi-a luat ceva ce n-o sa pot sa recuperez vreodata, ceva ce-o sa ma doara tot restul vietii mele, dar 2016 m-a eliberat de niste lanturi care ma tineau prizoniera si cuvantul care imi vine in minte este multumesc. Multumesc ca inca pot sa zambesc, multumesc ca nu m-am pierdut in toata furtuna din viata mea, multumesc ca sunt oameni care pot sa ajunga in sufletul meu fara sa realizeze asta, multumesc ca inca simt, multumesc ca inca imi pasa, multumesc ca sunt eu.
M-am gandit ca ar fi bine sa-mi amintesc cateva momente care m-au marcat anul asta, fie ele bune, fie mai putin bune, pentru ca toate astea sunt parte din viata, ar fi frumos sa adun 16, dar cred ca nu vreau sa spun atat de multe lucruri. Sunt lucruri pe care vreau sa le pastrez pentru mine, dar sunt si lucruri pe care vreau sa le impart cu voi, multe dintre voi ati fost alaturi de mine de la inceput si stiti destule despre mine, dar sunt la fel de multe lucruri de care nu aveti habar. De multe ori poti sa stii pielea unui om, poti sa ii stii ochii, sa ii cunosti respiratia, dar sa nu ai habar ce are in suflet ... N-o sa incerc vreo ordine cronologica, ci doar o sa incerc sa-mi amintesc.
- discutia avuta intr-o noapte tarzie intr-o masina cu cineva din trecutul meu m-a facut sa realizez ca unele sentimente e mai bine sa ramana in trecut indiferent de intensitatea lor
- seara in care am venit acasa si Tasha m-a asteptat la usa si a dat din coada, mi-a luat mai bine de 2 ani sa ii vindec ranile si sa fie capabila sa ofere si sa primeasca iubire; la un moment dat mi-am pierdut speranta, dar la iubire n-ai cum sa raspunzi decat cu iubire
- sticla de vin bauta in vara cu un prieten m-a facut sa realizez ca sunt lucruri pe care daca nu le traiesti cand trebuie nu mai au sens
- privirea blanda a unui om care mi-a aratat ca uneori gheata se poate topi cu atentie si blandete
- accidentul de masina care s-a intamplat la o distanta foarte mica de mine si care mi-a adus aminte de ce iubesc viata
- accidentul de masina care s-a intamplat la o distanta foarte mica de mine si care mi-a adus aminte de ce iubesc viata
- ziua in care am decis sa merg la XBody, a fost una din cele mai bune decizii de anul asta, insa n-o sa intru in detalii acum
- ceaiul baut intr-o seara cu o persoana pe care am vazut-o de 2 ori in viata mea si a vazut in mine tot ce eu uitasem ca exista
- masajul de care m-am bucurat zilele trecute si care m-a adus intr-o stare de relaxare cum rar am avut parte anul asta
- starea de rau care m-a adus intr-un punct critic si care m-a facut sa-mi dau seama ca ma pot juca cu orice altceva in afara de inima mea
- masajul de care m-am bucurat zilele trecute si care m-a adus intr-o stare de relaxare cum rar am avut parte anul asta
- starea de rau care m-a adus intr-un punct critic si care m-a facut sa-mi dau seama ca ma pot juca cu orice altceva in afara de inima mea
- momentul in care le-am gasit pe Leia si Kiki dormind in acelasi pat dupa 4 luni de lupte (s-a intamplat chiar in ajunul Craciunului si m-a lasat fara cuvinte)
As putea sa continui lista, dar nu asta e ideea ... ceea ce voiam sa va spun este sa ramaneti cu inima deschisa, sa va ganditi la lucrurile frumoase pe care le-ati trait anul asta, sa va bucurati de oamenii pe care ii aveti in viata voastra. In viata castigi si pierzi, unii oameni vin, altii pleaca, azi plangi, maine razi, dar toate te duc spre ceea ce trebuie.
N-o sa va urez nimic pompos in ultima zi a acestui an, nu simt si nici nu vreau, va doresc doar ca 2017 sa va aduca exact ceea ce aveti nevoie. Sa ne auzim cu bine!