Maine se deschide ParkLake Shopping Center in Titan!

31.8.16

Niciodata nu m-a interesat in mod deosebit vreun mall si cu atat mai putin deschiderea unora noi. Mi-a trezit putin interesul Mega Mall la deschidere pentru ca ajung repede acolo (daca fac comparatie cu alte malluri din Bucuresti), insa cu ParkLake treaba sta diferit. Am crescut in Titan si am ales sa raman tot in sectorul asta pentru ca-mi place zona, asa ca eram chiar curioasa ce o sa iasa din constructia asta.

Nu discut aici despre retrocedari, zone cu verdeata si altele, partea aia de parc era in paragina de mult, chiar arata nasol, poate nu un mall era cea mai buna varianta, dar exista si asta e realitatea. Mi se pare ca Bucurestiul are multe malluri, chiar prea multe, insa zona asta chiar cred ca e aleasa bine. Conceptul cred ca e unul bun si ce-am vazut astazi la conferinta de presa dinainte lansarii oficiale de maine mi-a placut. Si mi-a placut atat de mult incat sigur o sa ajung la ParkLake mult mai des decat in alte malluri.


Nu stiu cat de interesante sunt datele "tehnice", o sa va spun doar cateva, ceea ce vreau insa sa va arat sunt detalii si sa va spun un pic despre magazinele pe care le putem gasi in centrul comercial. Constructia ParkLake a durat 2 ani si jumatate, investitia facuta este de 180 milioane de euro pentru o suprafata inchiriabila de 70000 metri patrati. Sunt peste 200 magazine, 23 restaurante si un cinematograf multiplex.

Deschiderea oficiala este maine, insa sunt inca zone unde se lucreaza, mai ales in partea exterioara unde ParkLake a anuntat o zona de agrement in aer liber ce va include un patinoar, terenuri de tenis padel, un loc de joaca pentru copii, spatii pentru evenimente publice, precum si zone confortabile de relaxare pentru copii si parinti. Proiectul este gandit pentru a imbina shoppingul cu familia si natura, astfel incat zonele de joaca pentru copii, atat cele de interior, cat si cele de exterior au o tema principala - Jules Verde, ceea ce se spera a fi o experienta unica in oras.

Eu m-am dus cu inima deschisa si am incercat sa descopar ParkLake cu ochiul locuitorului sectorului 3 care vrea sa-si faca cumparaturile intr-un spatiu care sa ofere altceva. N-am avut asteptari, ba chiar am evitat zona in ultima perioada, dar acum pot sa va spun ca-mi place mult de tot ce-am vazut inauntru - de la design pana la atentia la detalii. Este un spatiu aerisit, luminos si cu o ventilatie buna (care sper sa faca fata cand va fi foarte aglomerat), eu m-am simtit relaxata si mi-a facut placere sa descopar diverse zonele si alegeri facute pentru acest mall (un exemplu comic ar fi cosurile de gunoi, sunt curioasa cati dintre cei ce vor merge la ParkLake vor respecta cele 4 zone de aruncare a gunoiului).

Pana si toaletele arata intr-un mare fel, zonele de odihna/ recreere sunt diferite fata de ce am vazut in alte parti, zona de foodcourt este plina de verdeata (nu naturala de data asta pentru ca n-ar fi posibil tinand cont de ce se desfasoara in zona). Mi se pare bine gandit si mi se pare ca s-a tinut cont de nevoile familiilor cu copii si de ceea ce se cere astazi. Va las mai jos cateva (mai multe) poze sa va faceti o idee la ce va puteti astepta sa vedeti in ParkLake.


In ceea ce priveste magazinele cred ca acopera cam tot ne intereseaza. Spatiile sunt inchiriate in proportie de 97%, insa nu toate magazinele vor deschide pe 1 sau in primele zile din septembrie, asa ca ne mai asteapta si alte descoperiri. Sunt destul de multe magazine ale brandurilor romanesti si unele chiar au fost o reala surpriza. Oricum sunt sigura ca vor mai aparea cateva noutati interesante in urmatoarele luni.

Pe partea de beauty pe langa Sephora, Douglas, Kendra, Debenhams, MAC, Melkior, Pupa, Sabon, Yves Rocher si mult asteptatul magazin NYX (care stiam deja ca se va lansa in ParkLake) am avut surpriza sa vad ca se va deschide in curand un magazin Bobbi Brown (vai de cardul meu) si ca deja este un magazin Gerovital, cred ca este primul din Bucuresti, cel putin din informatiile pe care le am eu. O lista cu magazinele din ParkLake gasiti aici.


Unul dintre cele mai asteptate magazine (si primul, de altfel, din Romania) este Forever21, care se va deschide pe 3 septembrie, dar cred ca stiti deja, doar a fost mare nebunie cu campania cu vouchere pentru primii 300 de cumparatori. Pe langa Forever21 mai sunt cateva branduri noi pe piata: Play Park, Lanidor, Lynne si 4F. Daca nu mai aveti rabdare pana pe 3 puteti sa admirati vitrinele pe care le-am prins eu in poze.


Ultimul de care vreau sa va spun este Carrefour, care a venit cu un concept total schimbat pentru acest magazin. Suprafata de vanzare este de 7800 de metri patrati, iar magazinul este gandit eco-friendly, in tendintele mondiale de reducere a consumului de energie. Mi-a placut mult ce-am vazut in magazin, iar la conferinta de presa am aflat ca in magazin sunt vitrinele frigorice si becuri cu consum redus de energie si au incercat sa foloseasca cat mai multe materiale reciclabile, inclusiv pentru unele cosuri de cumparaturi. Eu cred ca se vede in aspectul magazinului atentia cu care au planificat totul, sper doar ca romanii sa poata aprecia si respecta.

Zonele in cadrul magazinului sunt foarte bine delimitate, zona de beauty arata foarte bine (puteti s-o vedeti si mai jos) si chiar am de gand s-o studiez cu atentie cand ajung din nou la ei. Magazinul Carrefour mi-a placut mult, am putut sa ma uit un pic la selectia de produse pe partea de alimente si pot sa va spun ca stau foarte bine pe partea bio, dietetica si bucatarie internationala, insa mi-a placut la fel de mult si partea de alimente si legume (atat cat am putut sa vad astazi). Probabil ca va deveni destinatia mea preferata de food shopping in perioada urmatoare.


Cred ca ati inteles din tot ce-am scris si din pozele de mai sus ca mi-a placut ParkLake, la momentul asta mi se pare cel mai relaxat mall din Bucuresti si ma bucur ca am langa mine cateva branduri care chiar imi plac (in afara de cele de beauty ma gandesc la Parfois care are un magazin mare din ce-am putut sa vad). Sunt curioasa cum vi se pare voua ParkLake prin intermediul pozelor, dar as vrea sa-mi spuneti cum il percepeti si dupa ce-l vizitati (daca sunteti din Bucuresti sau ajungeti pe aici curand).

5 comentarii

  1. Arata frumos. De cand imi doream un mall nou ca m-am plictisit de celelalte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu ma duc des in nici unul ca sa ajung sa ma plictisesc.

      Ștergere
  2. Trist... MAC nu e deschis, Bobbi Brown nu e deschis, Kendra nu e deschisa Sephora are reduceri dar le lipsesc jumătate din branduri pt ca "încă nu au ajuns",la Nyx nu poți intra de aglomerate. Măcar Pupa are reduceri bunicele și Douglas la fel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au anuntat ca se vor deschide treptat, eu n-am de gand sa ma duc zilele astea, mai astept putin.

      Ștergere
  3. Eu inca nu am reusit sa ajung in Park Lake, nu-mi dau seama daca ma gandesc ca e un plus sau nu faptul ca avem un nou mall, dar ma bucur ca au scos perimetrul acela din paragina.

    RăspundețiȘtergere