Nu m-am grabit sa va povestesc despre fardurile pe care le-am primit de la Pupa in urma cu cateva luni, am preferat sa astept, sa le folosesc o perioada mai lunga de timp, sa observ si sa va spun cum mi se par abia dupa ce mi-am format o parere completa si pot sa "vorbesc" avand toate informatiile. Am incercat trei tipuri de farduri de la ei din colectia Vamp! - fardurile duo, fardurile mono compacte si fardurile mono coapte - si o sa va povestesc despre toate in postarea asta.
Nu sunt la prima intalnire cu fardurile Pupa, am mai spus asta pe blog, Pupa este unul din primele branduri care mi-a starnit interesul pentru machiaj, cu mai bine de 12-13 ani in urma, cand cumparam produsele lor din B&B. Acum au magazin propriu atat in Mega Mall, cat si in Promenada si daca n-ati ajuns trebuie sa le faceti o vizita, mai ales ca au reduceri in perioada asta.
Vamp! Compact Duo vine in 18 variante, de la nuante soft de roz pana la nuante inchise de gri si negru, insa sunt si nuante vibrante de verde sau violet. Finishul fardurilor difera, sunt atat farduri mate si satinate, cat si farduri metalice si extrapearly. Fardurile sunt cremoase, se lucreaza extrem de usor cu ele, sunt pigmentate (cele mate nu sunt extrem de pigmentate, daca le compar cu restul finish-urilor) si rezista bine.
Ambalajul este practic si arata foarte elegant, iar pretul unui fard duo este 53 lei (pentru 2,2 grame de produs). Eu am primit 3 variante (008, 011 si 015) si le-am facut swatchuri mai jos ca sa vedeti exact nuantele si cat de pigmentate sunt (la varianta 011 - cea mov am facut swatchurile invers, dar credeti ca va dadeati seama si daca nu va spuneam), mi se par practice si le-am tot folosit.
Vamp! Compact Eyeshadow vine in 90 de nuante (aici puteti sa vedeti toate nuantele disponibile) si in 3 finishuri (mat, metalic si satinat), iar pretul este de 43 lei pentru 2,5 grame. Fardurile sunt extrem de pigmentate (ce vedeti mai jos este fara vreo baza si fara sa insist pe fard de mai multe ori), se lucreaza foarte usor cu ele, sunt usor de blenduit si rezista foarte bine pe pleoapa.
Cele 5 pe care le-am incercat eu sunt (in ordinea in care le-am prezentat mai jos si le-am facut swatchuri, ordine care nu stiu cum am gandit-o cand am facut pozele): 802, 102, 703, 300 si 616. Nuantele "turbate" (mov si albastru) sunt perfecte pentru un strop de culoare sau pentru a fi folosite pe post de liner, iar celelalte 3 le-am folosit in machiajele de zi.
Vamp! Baked Eyeshadow sunt fardurile lor coapte, care se pot aplica atat uscat, cat si umed. Vin in 54 de nuante stralucitoare, atat cu finish satinat, cat si perlat, iar pretul este acelasi cu al fardurilor mono - 43 lei, insa doar pentru 1 gram de produs. Cele pe care le am eu sunt 101, 301, 404, 603 si 804, toate capteaza lumina si o reflecta.
Le-am facut swatchuri atat uscate, cat si umede ca sa puteti sa vedeti diferenta. Nu sunt atat de pigmentate ca cele de care v-am povestit inainte, insa culoarea se poate construi. Eu prefer sa le folosesc umede, sunt mult mai ok asa. Nu as purta nuantele astea la un machiaj de zi, insa pentru un accent de culoare sau pentru a fi folosite ca liner pentru a atrage atentia sunt tocmai bune. Nuanta de verde mi se pare superba si eu nu sunt tocmai o fana a fardurilor verzi.
Ati incercat fardurile lor? Cum vi se par? Va tenteaza ceva din cele de care v-am povestit?
Mie-mi plac cum arată și astea coapte, dar Vamp Compact Eyeshadow sunt wow, mai ales cele satinate.
RăspundețiȘtergereSi s-a lungit brusc lista de dorinte, nu? :)
ȘtergereLogic. :)) Noroc că nu pot ajunge prea des prin magazinele lor, îmi sunt total peste mână. Dar aștept reduceri la rujuri, eventual și la oje, ca să merite deplasarea... că alea mă obsedează cel mai rău (ești foarte vinovată și pentru asta!). Dar la fața locului mai văd eu. :))
ȘtergereImi plac mult culorile si pigmentatia!
RăspundețiȘtergereMa gandeam eu :)
ȘtergereAh...PUPA,nuci nu mai țin om nye ultima dată când am cumpărat ceva de la ei, cred ca acum un an de zile o ojă roșie ca focul. Îmi place mylt de tot prima nuanță 101 din gama baked, pare perfectă pentru un machiaj natural de zi.
RăspundețiȘtergereImi plac si ojele. :)
ȘtergerePupa? Toate cosmeticele Pupa sa apeleze la mine :)))
RăspundețiȘtergereMai lasa si pentru altii/ altele. :))
ȘtergereNu am incercat fardurile Pupa, dar mi-au ramas ochii la cele ombretto cotto, absolut superbe nuantele.
RăspundețiȘtergereLe incerci tu pana la urma. :)
ȘtergereSuper produse.Mereu cumpăr. Iluminatoarele sunt f pigmentate superbe,rujurile,fondul de ten,blush ,Sunt foarte multumita
RăspundețiȘtergere