7 intr-o saptamana #52

31.1.16


Saptamana asta a fost una foarte incarcata din punct de vedere emotional, asa ca am incercat sa traiesc din plin momentele frumoase si sa balansez cumva lucrurile. O sa incerc sa fiu scurta azi pentru ca am avut o saptamana nebuna si vreau sa ma relaxez si sa nu ma gandesc la nimic.

M-am bucurat de niste trandafiri superbi, am primit cateva noutati de la Pupa pe care de-abia astept sa le pun la treaba, au ajuns intr-un final si cerceii comandati in noiembrie (si pe care ii credeam pierduti pentru ca au intrat in tara in 16 decembrie si de atunci nu se stie unde au stat rataciti), am primit si cateva comenzi si m-am ales cu cateva chestii extrem de misto (capa/ poncho de aici care imi place la nebunie, o esarfa 100% lana de care trebuie sa va povestesc, un poncho asimetric pe care inca n-am idee cum o sa-l port si o bluza mov extrem de interesanta, chiar daca in poza pare roz - nu stiu de ce).

Pro Conceal H.D. de la L.A. Girls a ajuns si el, insa cred ca am luat o nuanta care nu mi se potriveste, cel putin asta e prima impresie, n-am apucat sa-l incerc. Am mancat o gramada de salate si am incercat sa le fac cat mai colorate. Aseara am ajuns la Rin Grand Hotel, unde a avut loc editia pilot BeautyProff si a fost si Ziua Usilor Deschise, m-am dus sa ma vad cu Ramona (Choco, asa cum o stiti unele dintre voi) si daca tot am ajuns am asistat si la un machiaj fantezie realizat de Natalia Nayda.

Sper ca ati avut o saptamana frumoasa si va doresc ca cea care incepe maine sa fie si mai frumoasa. Eu am in plan timp de rasfat si odihna, poate un film bun, poate o baie lunga ... timp cu mine si pentru mine ... duminica placuta!
Read More

De ce imi plac concentratele anti-aging de la Paula's Choice

30.1.16

V-am povestit pe blog atat despre Resist 1% Retinol Booster (aici), cat si despre Resist Hyaluronic Acid Booster (aici) de la Paula's Choice, asa ca astazi n-o sa va spun ce face fiecare (gasiti detalii in postarile de care am pomenit inainte), insa vreau sa va spun ce-am observat dupa cateva luni de folosire si de ce imi place atat de mult sa le folosesc si nu vreau sa-mi lipseasca din casa.

Anul asta implinesc 37 de ani, n-am avut niciodata probleme majore cu tenul, insa anii au trecut si peste mine si, din fericire, asta nu se vede pe chipul meu. Cand vine vorba de piele conteaza extrem de mult mostenirea genetica (si cine nu recunoaste asta habar n-are despre ce vorbeste), din punctul asta de vedere eu sunt o norocoasa, dar am si avut grija sa ii ofer tenului meu ceea ce are nevoie. Am cateva riduri fine sub ochi (si le am de mult timp, poate 15 ani, datorita faptului ca nu port mereu lentile de contact si cand nu vad bine ma "stramb"), cearcane (aparute in ultimii ani), o pata mai deschisa la culoare sub ochiul stang (aparuta acum cativa ani, peste noapte, si pentru care nu am nici in ziua de astazi o explicatie), pistrui (de cand ma stiu) si ... cam atat. 

Incerc sa nu folosesc produse cu parfum (sau care sa contina iritanti) pentru ten (si asta nu pentru ca am citit undeva ca fac rau, ci pentru ca am simtit pe tenul meu ce inseamna sa folosesc ceva cu iritanti dupa o perioada cand am folosit numai produse "curate"), folosesc protectie solara si aleg produse care sa aiba ingrediente care sa-mi si ajute tenul, sa faca ceva concret pentru el, nu doar sa le pun pe fata ca asa trebuie sau pentru ca miros frumos. Retinolul, acidul hialuronic, vitamina C, niacinamidele sunt printre preferatele mele atunci cand vine vorba de ingrijirea tenului. Am citit destule informatii si am incercat destul de multe produse, asa ca aleg ceea ce stiu ca imi prieste si chiar ma ajuta.

Concentratele anti-aging de la Paula's Choice m-au intrigat de cand au aparut, mi se pare extrem de interesant si practic conceptul - adaugi o picatura sau doua serului sau cremei si potenteaza efectele produsului pe care il folosesti sau le poti folosi singure pe post de tratament.


Am inceput cu Hyaluronic Acid Booster in varianta mica (3,5 ml) si mi-a placut atat de mult incat cand s-a terminat i-am simtit lipsa, asa ca am vrut sa am varianta full size pentru ca vazusem deja ce face. 1% Retinol Booster nu exista in varianta mica, insa eu incercasem deja tratamentul Clinical de la Paula's Choice cu 1% retinol si mi-a placut la nebunie, asa ca am stiu ca o sa-mi placa si asta si asa si este. Eu am toleranta ridicata la retinol, nu-mi usuca pielea, pot sa-l aplic si zilnic fara probleme (insa nu fac asta pentru ca nu e nevoie), insa trebuie sa aveti grija daca introduceti un produs cu retinol in rutina voastra si sa experimentati pana gasiti varianta buna pentru voi (ca numar de aplicari).

Cand v-am povestit despre Clear Skin Hydrator de la Paula's Choice (aici gasiti postarea) v-am spus ca-mi place la nebunie combinat cu astea doua concentrate. Insa nu le-am folosit doar cu ser/ crema de la Paula's Choice, ci cu diverse seruri sau creme si-mi plac mult de tot. Le-am folosit si singure atunci cand am simtit ca tenul meu a avut nevoie de ajutor, iar Hyaluronic Acid Booster l-am folosit destul de des pe post de crema de ochi.

Ce am observat dupa cateva luni de folosire? Liniile de sub ochi nu mai sunt asa evidente, nu au disparut si nici nu astept asa ceva, dar cateva mici de tot nu mai sunt vizibile si asta ma bucura mult. Pata de sub ochi incepe sa se estompeze si nu mi-au aparut cosuri nici macar in acele perioade ale lunii, tenul meu are un aspect mai uniform si pare mult mai luminos, iar in perioada asta cand a fost atat de frig si pielea a avut de suferit nu am avut portiuni de piele uscata, tenul meu este la fel de elastic si ferm ca si pana acum.

Mi se par extrem de practice, nu am nevoie sa cumpar 10 produse, pot sa le folosesc cu ce am deja, iar in functie de cum imi simt tenul pot sa aleg doza potrivita pentru mine (o picatura sau mai multe, ambele concentrate sau doar unul) si sa ii ofer tenului exact ce-mi cere.


Nu sunt produse ieftine, insa nu vorbim de produse pe care le iei, le folosesti o luna si s-au terminat, ci vorbim despre produse care iti vor ajunge luni de zile (poate si un an), care maresc eficacitatea celorlalte produse pe care le folosesti, care te vor ajuta sa lupti cu semnele lasate de trecerea anilor pe chipul tau. Si asta este ceva pe care eu sunt dispusa sa cheltui bani, mai ales cand vad si rezultate.

As vrea sa stiu parerea voastra despre concentratele anti-aging, daca folositi, cum vi se pare conceptul.
Read More

3 chestii esentiale pentru mine

29.1.16

Am stat si m-am gandit fara ce produse din tot ce am (nu ma refer la produse de machiaj, ci chestiile care ne ajuta sa aratam mai prezentabil, sa ne simtim mai bine sau care ne sunt indispensabile) m-as simti pierduta si m-as grabi sa le cumpar. Nu ma refer la faptul ca m-as duce si-as cumpara o perie de par daca as ramane fara, m-as duce si as cumpara exact peria asta ... si tot asa. Si am 3 castigatoare: Wet Brush, penseta Tweezerman si ondulatorul pentru gene Shu Uemura.


Wet Brush, varianta Shine, este revelatia anului trecut. Am descoperit-o destul de tarziu si v-am spus ca imi place la nebunie in postarea de aici. Imi mentin parerea, e absolut minunata, v-am povestit in postare mai multe. Eu o am de la Topline, am tot primit intrebari si mesaje despre diverse oferte de pe alte siteuri, nu stiu ce sa va spun despre ele, cea pe care o am eu o gasiti la Topline si merita toti bani, e o minunatie de perie.

Si daca tot am zis de perie trebuie sa va spun si de "unealta" pe care o folosesc eu pentru a-mi curata peria de par si despre care v-am mai povestit atunci cand am luat-o. Am dat cativa lei pe ea (pe ebay) si imi curata peria perfect, este ceva ce chiar va recomand sa va luati.


Al doilea produs dupa care as plange cu lacrimi de crocodil este penseta de la Tweezerman. A mea este varianta mica (nu-mi plac deloc pensetele mari, mi se par incomode), are peste 5 ani si e in stare perfecta de functionare - prinde si cei mai scurti peri. V-am mai spus ca mie nu-mi place sa ma pensez, este dureros (nu am nici o problema cu epilarea cu ceara in vreo zona, dar la pensat e ceva de groaza) si e ceva ce trebuie sa fac la 2, maxim 3 zile (atat de repede imi creste parul) si nu-mi face placere. N-as da penseta asta pe nimic. (poza este o "opera de arta" si am zis ca nu e rau s-o las asa, sa vedeti si voi ce se intampla uneori cand faci poze si n-apuci sa le verifici)


Ultimul beauty gadget (cat de pompos suna?) de care vreau sa va spun este ondulatorul pentru gene de la Shu Uemura, care si el are niste ani buni (i-am schimbat de cateva ori .... nu-mi vine in minte denumirea ... partea de cauciuc, stiti voi la ce ma refer), dar e la fel de misto ca in prima zi. Nu vreau sa incerc altceva, sunt pe deplin multumita de cel pe care il am. Nu este esential, insa imi place sa-l folosesc si ma face sa ma simt bine si asta e tot ce conteaza.


Pot sa traiesc fara multe altele, dar daca as ramane fara astea 3 ar fi dezastru. Fara ondulator m-as putea obisnui ... cred, dar fara peria de par si fara penseta mi-ar fi greu, daca nu chiar imposibil sa arat decent. Astept sa-mi spuneti si voi fara ce produse v-ati simti pierdute in lumea asta a ingrijirii personale.
Read More

Vivienne Westwood Boudoir

28.1.16


Parfumurile de la Vivienne Westwood sunt o descoperire relativ recenta pentru mine si cand zic recenta ma gandesc la ultimii 2 ani. Am inceput cu Flirty Alice, am continuat cu Naughty Alice (v-am povestit de amandoua pe blog, imi plac mult, le port si separat, dar si impreuna), iar intr-o zi am vazut o oferta foarte buna pe StrawberryNET (aici puteti sa vedeti ce oferte au, pana la finalul lunii codul myscent ofera si o reducere suplimentara de 10% la parfumuri) pentru Boudoir si dupa ce am citit cateva informatii si comparatii l-am luat, asa ca Boudoir a fost un blind buy ... nu tocmai reusit si o sa va spun si de ce.

Este descris ca fiind un parfum ciprat, floral, luxos, intim si elegant. Are note de galbenele, trandafiri si portocal inflorit combinate cu amestecuri de scortisoara, lemn de santal, frunze de tutun si vanilie. Ma asteptam la un parfum cald si picant, pudrat, usor lemnos, cu accente florale aromate, asa cum citisem ca e. Din pacate nu e nimic din toate astea, cel putin nu pe mine.

Nici macar nu stiu sa descriu cum miroase pe mine, insa nu-mi place. Sau poate nu-mi place pentru ca mi se pare prea puternic. Pur si simplu nu ma caracterizeaza, cand il miros in sticla sau pe mama (i l-am dat ei ca doar nu era sa-l tin sa adune praf, iar ei ii place si l-a purtat des in perioada asta) ma gandesc ca nu e asa rau, insa daca il folosesc eu (si i-am dat cateva sanse) nu mi se pare nici senzual, nici feminin, nici macar interesant si nu simt notele alea florale ... de nici un fel.

Stiu ca este un parfum emblema - sa zic asa - pentru Vivienne Westwood, insa pe mine ma lasa rece. Nu-mi inspira nimic, nici macar sticla in sine nu ma inspira (ma refer mai degraba la detaliile aurii din partea de sus, nu vad nimic feminin acolo), clar nu ne potrivim.

L-ati incercat? Cum vi se pare? Chiar as vrea sa citesc si alte pareri ...
Read More

Pensule ieftine si bune

27.1.16

Am tot primit intrebari despre pensule in ultima vreme, daca exista pensule ieftine si bune, de unde se pot lua si multe altele, asa ca astazi vreau sa va povestesc despre doua pensule ieftine si bune, care isi fac treaba excelent si care dau lectii unor pensule de la branduri cu pretentii. Sunt persoane care nu vor sa dea bani multi pe pensule (sau nu au, nici nu conteaza motivele), iar pensulele astea doua pentru fond de ten si concealer sunt solutia potrivita.

Nu mai stiu de unde le-am luat, probabil ebay sau aliexpress sau vreun site de genul, au fost in jur de 2 dolari, pana sa fac pozele nici n-am observat ca au si o firma trecuta pe maner, deci daca vreti sa le luati cautati firma asta, sunt ok. Sunt inspirate/ copiate/ cum vreti sa le spuneti de pensulele 3DHD de la Sigma (pe care asa cum v-am mai spus eu nu le-as cumpara si ma refer in general la pensulele lor - am avut, am vazut, le-am dat, cu banii mult mai putini gasiti aceleasi pensule pe siteuri de afara). Am cautat cateva variante pentru voi si le-am gasit pe ebay cu 0,99 lire/ bucata (aici) si pe aliexpress cu 0,95/ 1,95 dolari (aici).


Pensulele au peri fini sintetici, nu naparlesc, se spala extrem de usor si se usuca la fel de usor. Nu raman patate, nu "sug" mult produs, iar forma in care sunt taiati perii le face extrem usor de folosit, se muleaza pe formatul fetei, nu sunt probleme la aplicarea in zona ochilor, in jurul nasului. Eu le folosesc cu produse lichide sau crema, pe cea mare am folosit-o atat cu BB cream, cat si cu fond de ten, iar cea mica o folosesc cu concealer sau iluminator pe zona de sub ochi (insa este perfecta si pentru lateralele nasului daca obisnuiti sa aveti roseata in zona aia).


Desi am pensulele mult mai scumpe intind mana des si dupa astea, pensula mare este preferata mea pentru BB cream, iar atunci cand cearcanele mele sunt evidente si e nevoie sa folosesc si corector si concealer pensula mica imi place mult de tot.

Le aveti? Cum vi se par? Va tenteaza sa va povestesc si despre alte produse ieftine care isi fac treaba bine?
Read More

Oferta Yves Rocher pentru februarie

26.1.16

Cei de la Yves Rocher s-au grabit cu oferta pentru luna februarie, sigur cu gandul la Valentine's Day, asa ca am zis ca e bine sa va spun si ce cadouri ofera in caz ca aveti in plan vreo comanda. AICI gasiti oferta cu parfumul So Elixir Bois Sensuel (de care v-am povestit pe blog cand a fost lansat), merita daca sunteti in cautare de un parfum nou pentru perioada asta rece.

- pentru o comanda de 39 de lei puteti sa alegeti una dintre cele patru surprize: crema nutritiva de zi, gelul de dus parfumat So Elixir Bois Sensuel, colectia de 3 bijuterii sau un creion de ochi

- pentru o comanda de 99 lei puteti sa alegeti fie parfumul So Elixir Bois Sensuel la 30 ml, fie setul de 4 cutii de depozitare

Transportul este gratuit pentru comenzile mai mari de 119 lei, iar pe site sunt multe parfumuri cu preturi reduse (daca cautati ceva pentru barbatul din viata voastra puteti sa ii luati si lui un parfum bun si va alegeti si voi cu un parfum, nu e rau deloc, mai ales ca deja este pe site noul parfum lansat pentru barbati Cuir Vetiver - il gasiti aici), dar si alte oferte speciale. 

Aveti in plan vreo comanda? Eu ma uit la Rose Oud care este deja pe site ... aici il gasiti cu reducere de 29%, il vreau, dar ma uit la cate parfumuri am deja si ma simt ... putin putin ... vinovata. Am vazut ca a aparut si parfum Comme Une Evidence intr-o sticla interesanta - aici. Si am vazut si noua apa de toaleta cu frunze de verbina aici.

//event.2parale.ro/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=fb29b6f69&unique=0abf54346&redirect_to=http%253A%252F%252Fwww.yves-rocher.ro%252Fcontrol%252Fpromotions%252F
 //event.2parale.ro/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=fb29b6f69&unique=0abf54346&redirect_to=http%253A%252F%252Fwww.yves-rocher.ro%252Fcontrol%252Fpromotions%252F
//event.2parale.ro/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=fb29b6f69&unique=0abf54346&redirect_to=http%253A%252F%252Fwww.yves-rocher.ro%252Fcontrol%252Fpromotions%252F
//event.2parale.ro/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=fb29b6f69&unique=0abf54346&redirect_to=http%253A%252F%252Fwww.yves-rocher.ro%252Fcontrol%252Fpromotions%252F

Read More

Elizabeth Arden Flawless Future Serum Capsules


V-am povestit in decembrie de Ceramide Capsules Daily Youth Restoring Serum de la Elizabeth Arden (aici puteti sa cititi mai multe daca ati ratat postarea), iar astazi vreau sa va povestesc despre un alt produs cu ceramide de la Elizabeth Arden, serul Flawless Future, cu un aspect extrem de interesant, care nu are cum sa nu atraga atentia. Eu cand ma uit la el vad perle intr-o sticla, la asta ma gandesc de fiecare data cand il vad.

Micile capsule se activeaza cand se apasa pompa, se combina cu gelul in care sunt suspendate in ambalaj, iar rezultatul este un ser usor, care intra repede in piele si care mie imi place mult. Nu are parfum, dar are in schimb antioxidanti, ingrediente reparatoare si cell-communicating, o formula destul de buna, care pentru tenul meu normal este destul de hidratanta. 

Eu oricum folosesc si crema dupa ser (indiferent de serul pe care il folosesc), insa si daca as folosi numai serul (si am facut asta de cateva ori, in special dimineata, datorira siliconului din formula este un primer extrem de bun si eu l-am folosit in scopul asta cand ma grabeam) pielea mea primeste hidratarea de care are nevoie. Insa pentru un ten uscat sau foarte uscat nu va fi de ajuns, insa urmat de o crema sigur o sa va placa.

Tenul meu arata odihnit, cu un aspect uniform, pielea este mai ferma si e clar ca e si meritul acestui ser (nu numai a lui, pentru ca folosesc o combinatie de produse cu ingrediente care sa-mi ajute tenul sa lupte impotriva efectelor trecerii anilor), daca cautati un ser anti-aging luati-l si pe asta in calcul, merita (l-am gasit la un pret bun aici daca nu aveti vreun magazin care sa-l aiba in apropiere). 

L-ati incercat? Cum vi se pare?
Read More

Cateva oferte de luat in seama

25.1.16


Am rezistat mai bine de 3 saptamani, m-am uitat pe siteuri, am vazut oferte, am pus in cos, am inchis paginile, am suspinat ... m-am uitat in sertare, mi-am repetat ca nu am nevoie de nimic si am luat-o de la capat ... gata, stresul asta "no makeup buy" nu e pentru mine. Iar astazi am comis-o, nu rau dar am comis-o ... 

Prima data m-a ispitit Pro Conceal HD de la L.A.Girl pe care voiam sa-l incerc de mult timp (l-am gasit aici cu transport gratuit), dupa care au urmat alte cateva chestii pe care o sa vi le arat cand le primesc. Si apoi a urmat StrawberryNET - am vazut la oferta zilei un pachet de la Ciate la un pret bun (cel de aici), nu ma intereseaza foarte tare partea de Velvet, dar oja o voiam de ceva vreme. Si daca tot am pus in cos oja mi-am satisfacut si o alta "dambla" mai veche - fardurile Dual-Intensity de la NARS (nuantele Dione si Himalia sunt la oferta si le-am luat - le gasiti aici, ma mai tenteaza Subra si Giove, dar cu alta ocazie).

Pe Strawberry sunt o gramada de oferte bune in perioada asta, asa ca daca aveti bani de cheltuit luati siteul un pic la puricat ca merita. Sunt o gramada de produse si seturi la preturi bune in oferta pentru Valentine's Day (aici si aici), parfumuri la preturi mici (si o reducere suplimentara de 10% pana la sfarsitul lunii cu codul myscent) si multe altele. Bani in cont sa aveti ... tentatii sunt multe.

Un alt site care mi-a dat dureri de cap este Cult Beauty, nu m-a impresionat foarte tare iluminatorul Champagne Pop de la Becca pe care toata lumea il ridica in slavi (m-am tot uitat la swatchuri si pe youtube si nu m-a convins), in schimb Moonstone (varianta pressed) imi place mult de tot si ma tenteaza rau de tot si Under Eye Brightening Corrector. Gasiti aici toate produsele Becca si nu numai - Cult Beauty vinde multe branduri pe care le vedem extra mega laudate pe youtube si pe blogurile de afara si ofera transport gratuit pentru comenzile mai mari de 50 lire (si niste deluxe samples).

Asos mi-a dat niste junghiuri puternice, dar am stat linistita si ma bucur. Am vazut o gramada de genti interesante si la preturi bune (daca n-as avea deja cateva pe drum de pe alte siteuri, nu mai zic nimic acum, vi le arat cand ajung), pulovere calduroase si multe ghete, ahhh ... mi-a ramas gandul la niste ghete negre, dar ma fac ca nu tin minte. Nici la accesorii si la produsele de beauty n-am ramas indiferenta, m-a tentat rau un set de la Toni&Guy si The Cheekbone Cheat Duo din colectia Ciate cu Olivia Palermo, insa am vazut reduceri la Revlon, Rimmel si L'Oreal . Aici puteti sa vedeti toate ofertele din momentul asta.

Boots are niste oferte bune (cand n-au ei de fapt oferte bune?, eu mai astept o oferta cu transport gratuit ca cea de la sfarsitul anului trecut) - le puteti vedea AICI: 2 produse TRESemme Expert la 7 lire, 2 produse Aussie la 9 lire, produse Elnett la 2 lire, seturi si mini produse Soap&Glory, 3 produse la pret de 2 in categoria ingrijirea tenului, seturi cu rimel Lancome si 2 mini produse de la 15 lire (inclusiv Grandiose) si multe altele. 

Pe feelunique ma invart de la inceputul anului, de cand au inceput la ei reducerile de iarna - aici puteti sa vedeti toate ofertele. Nu garantez ca nu dau o comanda pana la urma - ma tenteaza ceva de la Laura Geller (de fapt mai multe, nu doar ceva), un fard de la Burberry (au reduceri de 30% la mai multe produse), insa mi-a cam pierit cheful cand am vazut ca mai nou nu mai livreaza produse NARS in Romania, nici nu mai comentez ca n-are sens, urat, foarte urat ...

Ma opresc aici, desi as putea sa continui ... v-ati luat ceva de pe siteurile de afara in perioada asta? Ati profitat de vreo reducere/ oferta buna?
Read More

Uleiuri Kueshi

Kueshi a fost pana de curand un brand necunoscut mie, am auzit prima data de Kueshi la Pick N Dazzle, mi-a placut numele si am devenit curioasa si am cercetat putin, insa de-abia de curand mi-am si satisfacut curiozitatea cu doua uleiuri de la ei. Banuiesc ca despre Pick N Dazzle ati auzit si stiti deja detalii, o sa va spun pe scurt - completati pe site un profil de frumusete si pe baza a ceea ce voua va place si folositi expertii Pick N Dazzle selecteaza produsele potrivite pentru voi, e vorba de o cutie cu produse full size, sunt 3 variante de pret - aici puteti sa cititi mai multe despre ei si modul de lucru. 

Ceea ce vreau sa va spun este ca pana la sfarsitul lunii accesand acest link puteti beneficia de o oferta exclusivista (limitata atat ca timp, cat si din punct de vedere al numarului de produse) si sa cumparati unele produse inainte de a va decide asupra unui abonament. Cred ca e o varianta super buna, mai ales daca nu stiti produsele unui brand si vreti sa vedeti cum sunt.

Dar sa revin la Kueshi ... este un brand spaniol, care se prezinta ca find un brand care are grija ca in fiecare stadiu de productie al unui produs sa aiba cele mai inalte standarde de calitate, asa ca investesc continuu in cercetare, astfel incat sa poata sa vina pe piata cu produse cat mai calitative si cu rezultate vizibile. Produsele nu contin parabeni si nu sunt testate pe animale, iar astazi vreau sa va povestesc despre doua dintre produsele lor, doua uleiuri - Regenerist Oil si Vitality Skin.


Regenerist Oil/ 100% Pure Rosehip Oil este un ulei pur de macese si sunt sigura ca ati tot auzit laude la adresa lui. Eu am mai folosit in trecut uleiul de macese si mi-a placut mult, asa ca stiam sigur ca o sa-mi placa si asta si nu m-am inselat. Uleiul de macese este bogat in Omega 3, 6, 7 si 9 si este nemaipomenit pentru cicatricii si semne lasate de acnee, intrucat regenereaza, fiind un bun antioxidant. De asemenea folosit pe o perioada mai lunga are efect si asupra liniilor fine si este mai mult decat indicat in perioada asta rece cand cele mai multe dintre noi avem pielea deshidratata de la frig si vant. 

Eu chiar simteam nevoia de un pic de ajutor in rutina mea de seara pentru ca, desi am un ten normal, simt ca ma tine fata de cate ori ies in frig, iar uleiurile ma ajuta sa nu am zone uscate. Imi place sa-l folosesc seara inainte sa ma duc la culcare, aplic cateva picaturi pe degete si intind pe tot tenul, iar daca imi simt zona de sub ochi uscata (si am tot simtit-o de la vantul care a fost saptamana trecuta) fac un usor masaj in zona folosindu-ma de acest ulei. Intra repede in piele, fiind un ulei uscat, iar dimineata imi simt tenul hidratant si arata mult mai luminos. 

Il puteti folosi singur sau combinat cu alte uleiuri, daca il folositi doar pe el in loc de crema hidratanta, puteti sa-l aplicati pe tenul usor umed. Puteti sa-l folositi inainte de a aplica o crema hidratanta sau chiar puteti sa adaugati 1-2 picaturi de ulei cremei pe care o folositi daca simtiti ca tenul are nevoie de hidratare suplimentara. V-am mai spus ca eu imi adaptez "rutina" in functie de ce imi cere tenul, iar in ultima perioada mi-a cerut hidratare suplimentara, iar uleiul asta e perfect pentru asta. Eu aplic crema/ serul hidratant, iar la 10-15 minute revin cu ulei pentru un plus de hidratare, pentru mine asta e reteta perfecta.


Vitality Skin/ Pure Argan Oil este ulei pur de argan, o sursa excelenta de vitamina A, antioxidant care ajuta la reinnoirea tesuturilor si vitamina E, care protejeaza pielea si neutralizeaza actiunea radicalilor liberi. Uleiul de argan are 80% acizi grasi nesaturati, astfel incat este foarte bun pentru regenerarea pielii si pentru a incetini semnele de imbatranire, iar eu exact in scopul asta il folosesc.

Este un ulei mai gras si nu va recomand sa-l folositi daca aveti un ten gras sau cu tendinta de ingrasare pentru ca va fi prea mult, insa puteti sa adaugati asa cum am spus mai sus o picatura cremei pe care o folositi daca vreti neaparat ulei de argan in rutina de ingrijire. Pentru un ten uscat sau normal insa il recomand pentru ca ofera luminozitate si elasticitate tenului. Marea mea problema cu majoritatea uleiurilor de argan pe care le-am incercat pana acum a fost mirosul, mult prea puternic, asta de la Kueshi nu este foarte puternic si nu stramb din nas cand il folosesc.

Daca aveti zona de sub ochi uscata il puteti folosi pe post de crema de ochi si veti observa rapid rezultate, de asemenea daca folositi exfolianti chimici si va usuca tenul il puteti folosi ca tratament de regenerare, exista nenumarate feluri in care il puteti folositi, totul este sa experimentati (si va spun asta mereu) si sa gasiti reteta potrivita pentru tenul vostru.


Voi folositi uleiuri? Ati incercat produsele Kueshi? Aveti vreo recomandare?
Read More

7 intr-o saptamana #51

24.1.16


Saptamana asta a stat sub semnul frigului, iar eu nu prea am iesit din casa decat daca a fost neaparat nevoie (patinoarul de afara fiind vinovatul), am stat si m-am uitat la zapada de la caldura geamului meu, am baut ceai si ciocolata calda, m-am incalzit in papucii cu labute de catei (eu nu prea port papuci, imi place sa umblu desculta) si m-am gandit la diverse. M-am amuzat de piticaniile mele cand le-am scos afara, sar in zapada de bucurie si raman blocate si se uita cu ochii mari sa le ajut sa iasa din nameti. Iar cand venim in casa se urca toate pe canapea si le invelesc cu patura sa se incalzeasca.

Mi-am ajutat putin tenul cu uleiuri (o sa va povestesc maine mai multe despre subiectul asta) si masti hidratante si m-am bucurat ca am pus din noua mana (nu fara peripetii cu firma de curierat, pana la sfarsitul lunii mai este valabila reducerea de 15% pentru produsele full size pentru o comanda mai mare de 250 lei) pe Hyaluronic Acid Booster din gama Resist de la Paula's Choice de care mi se facuse dor. Am umblat prin sertare si am scos cateva miniaturi de la Benefit pe care vreau sa le folosesc in perioada urmatoare, iar pentru par mi-am luat o masca de la Kallos. N-am folosit nici un produs Kallos pana acum, asa ca sunt chiar curioasa cum e masca asta.

Ieri a fost ziua mamei, a facut 60 de ani si am petrecut impreuna - am facut ceva bun de mancare, ne-am uitat la filme, am depanat amintiri, ne-am delectat cu macarons si ciocolata calda, ne-am bucurat de momentele petrecute impreuna. Alta data era cu invitati si petreceri, insa vremurile alea au avut farmecul lor atunci, acum am simtit amandoua nevoia de altceva si am facut exact ce ne-am dorit. Si a fost tare bine.

Saptamana voastra cum a fost? Cum v-ati descurcat cu frigul?
Read More

Farduri de ochi Pupa

23.1.16

Nu m-am grabit sa va povestesc despre fardurile pe care le-am primit de la Pupa in urma cu cateva luni, am preferat sa astept, sa le folosesc o perioada mai lunga de timp, sa observ si sa va spun cum mi se par abia dupa ce mi-am format o parere completa si pot sa "vorbesc" avand toate informatiile. Am incercat trei tipuri de farduri de la ei din colectia Vamp! - fardurile duo, fardurile mono compacte si fardurile mono coapte - si o sa va povestesc despre toate in postarea asta.

Nu sunt la prima intalnire cu fardurile Pupa, am mai spus asta pe blog, Pupa este unul din primele branduri care mi-a starnit interesul pentru machiaj, cu mai bine de 12-13 ani in urma, cand cumparam produsele lor din B&B. Acum au magazin propriu atat in Mega Mall, cat si in Promenada si daca n-ati ajuns trebuie sa le faceti o vizita, mai ales ca au reduceri in perioada asta.


Vamp! Compact Duo vine in 18 variante, de la nuante soft de roz pana la nuante inchise de gri si negru, insa sunt si nuante vibrante de verde sau violet. Finishul fardurilor difera, sunt atat farduri mate si satinate, cat si farduri metalice si extrapearly. Fardurile sunt cremoase, se lucreaza extrem de usor cu ele, sunt pigmentate (cele mate nu sunt extrem de pigmentate, daca le compar cu restul finish-urilor) si rezista bine. 

Ambalajul este practic si arata foarte elegant, iar pretul unui fard duo este 53 lei (pentru 2,2 grame de produs). Eu am primit 3 variante (008, 011 si 015) si le-am facut swatchuri mai jos ca sa vedeti exact nuantele si cat de pigmentate sunt (la varianta 011 - cea mov am facut swatchurile invers, dar credeti ca va dadeati seama si daca nu va spuneam), mi se par practice si le-am tot folosit.


Vamp! Compact Eyeshadow vine in 90 de nuante (aici puteti sa vedeti toate nuantele disponibile) si in 3 finishuri (mat, metalic si satinat), iar pretul este de 43 lei pentru 2,5 grame. Fardurile sunt extrem de pigmentate (ce vedeti mai jos este fara vreo baza si fara sa insist pe fard de mai multe ori), se lucreaza foarte usor cu ele, sunt usor de blenduit si rezista foarte bine pe pleoapa. 

Cele 5 pe care le-am incercat eu sunt (in ordinea in care le-am prezentat mai jos si le-am facut swatchuri, ordine care nu stiu cum am gandit-o cand am facut pozele): 802, 102, 703, 300 si 616. Nuantele "turbate" (mov si albastru) sunt perfecte pentru un strop de culoare sau pentru a fi folosite pe post de liner, iar celelalte 3 le-am folosit in machiajele de zi.


Vamp! Baked Eyeshadow sunt fardurile lor coapte, care se pot aplica atat uscat, cat si umed. Vin in 54 de nuante stralucitoare, atat cu finish satinat, cat si perlat, iar pretul este acelasi cu al fardurilor mono - 43 lei, insa doar pentru 1 gram de produs. Cele pe care le am eu sunt 101, 301, 404, 603 si 804, toate capteaza lumina si o reflecta.

Le-am facut swatchuri atat uscate, cat si umede ca sa puteti sa vedeti diferenta. Nu sunt atat de pigmentate ca cele de care v-am povestit inainte, insa culoarea se poate construi. Eu prefer sa le folosesc umede, sunt mult mai ok asa. Nu as purta nuantele astea la un machiaj de zi, insa pentru un accent de culoare sau pentru a fi folosite ca liner pentru a atrage atentia sunt tocmai bune. Nuanta de verde mi se pare superba si eu nu sunt tocmai o fana a fardurilor verzi.


Ati incercat fardurile lor? Cum vi se par? Va tenteaza ceva din cele de care v-am povestit?
Read More