.... forever ...

As vrea (sau poate n-as vrea) sa am puterea sa nu transmit nici un pic de tristete prin postarea asta, insa nu cred pentru ca deja au inceput sa-mi curga lacrimile ... ziua de 27 a devenit urata pentru mine acum 4 luni cand am tinut-o pentru ultima data pe Bella in brate, iar 27 noiembrie mi se pare si mai urata pentru ca acum 5 ani Ricky a murit in bratele mele. Stiu toata teoria despre suferinta si detasare, mi se par vorbe in vant atunci cand pierzi un suflet pe care il iubesti ... ma doare, plang si o sa mai treaca mult timp pana o sa pot zambi cu toti dintii. Dar vreau cumva sa balansez durerea cu o doza si mai mare de iubire, asa ca am decis sa va spun astazi povestea tatuajului.

Prima data cand m-am gandit la un tatuaj a fost acum 20 de ani, dar am renuntat repede la idee pentru ca ma renega tata si stiam ca nu-s suficient de matura sa aleg ceva care sa ma reprezinte toata viata. Asa ca la momentul ala am preferat sa-mi fac inca 4 gauri in urechi. Ideea de a-mi face un tatuaj a revenit puternic in mintea mea, anul trecut, inainte de a implini 35 de ani si v-am si intrebat la momentul ala pe blog daca aveti tatuaje, ce sfaturi imi dati, insa n-am putut sa ma decid la ceva si m-am tot jucat cu tatuajele temporare sa vad ce mi s-ar potrivi si unde as vrea sa fie.

Cand Bella a inceput sa se simta rau si undeva in adancul inimii mele am stiut ca e sfarsitul (desi n-am vrut sa recunosc asta) mi-a fost extrem de clar ca dupa ce ea pleaca imi voi face un tatuaj cu labute. Saptamanile de dupa au fost un calvar pentru mine si n-am fost in stare sa ma gandesc la nimic, mi-am dorit cu ardoare insa sa-mi fac tatuajul inainte sa se faca 3 luni de cand ea a murit (nu stiu de ce, asa am simtit eu) si Universul m-a ajutat cumva.

N-am cerut pareri, n-am intrebat pe nimeni de recomandari, am cautat ceva relativ aproape de mine si asa am dat de Jack Ink, am vazut niste tatuaje complexe realizate si am simtit ca acolo trebuie sa ma duc. M-am dus la salon sa fac o programare si, intamplator sau nu, au putut sa-mi faca tatuajul chiar in seara aia, ceea ce m-a bucurat extrem si am considerat ca este un semn pentru ca asta imi doream. Nu am simtit durere, mai degraba o arsura mica, nu m-am inrosit, nu am facut vreo coaja care sa arate aiurea, n-am avut nici un fel de probleme, mi-au explicat la salon ca folosesc nu stiu ce fel de tus (sper sa nu zic tampenii - vegetal), mi-au dat o crema speciala si asta a fost. Am revenit la salon dupa 2 saptamani sa adaug inima pentru ca asa am simtit.

In ceea ce priveste desenul in sine, m-am invartit in jurul unei idei - am vrut labute, am vrut o inima si am vrut ceva scris si m-am jucat intr-un program de editare pana am ajuns la ceva ce mi-a placut. Ceea ce as fi vrut eu sa scriu era mult prea lung si mi-am dorit un tatuaj discret, am vazut intamplator fraza You'll forever be my always si mi-am dat seama ca este declaratia de dragoste pe care o cautam ... asta este tatuajul meu - o declaratie de dragoste. Bella si-a lasat labutele imprimate in sufletul meu si eu mi le-am pus pe piele sa nu uit vreodata tot ce-am trait si tot ce-am invatat, dar mai ales sa nu uit sa iubesc.

Eu cred in suflete pereche si nu cred ca avem un singur suflet pereche (si spun asta prin prisma a ceea ce am trait, nu povesti din carti) si nici nu cred ca sufletele pereche sunt doar printre oameni ... cine intelege ma intelege si pe mine, cine nu ... asta e. Legatura mea cu Bella sau cu orice alt caine care a trecut prin viata mea n-are nici o treaba cu oamenii pe care i-am iubit, ii iubesc sau ii voi iubi ... e parte din mine si va fi intotdeauna, nu simt nevoia sa explic ceva cuiva.

Tatuajul a avut un impact puternic asupra mea si cred ca ma va ajuta mult in procesul de vindecare, au fost nopti cand n-am mai adormit plangand si asta e mare lucru ... tot ce vreau sa va spun este sa va urmati inima, sa faceti se simtiti si sa nu va fie teama sa va exprimati sentimentele.

I love you in a place where there is no space or time ... forever ... and ever ...