3 momente din vacanta in Austria

Am in mintea postarea asta de cand m-am intors din vacanta, dar n-am reusit sa-mi fac timp sa selectez pozele si sa am mintea suficient de relaxata ca sa gasesc cuvintele potrivite sa exprim ceea ce vreau. Nu e neaparat vorba de locuri (desi au contat si ele mult), ci mai degraba de oameni si sentimente, de modul in care ne stabilim prioritatile si acordam timp celor ce conteaza pentru noi.

 

Nu stiam nimic de Hohe Wand pana n-am ajuns acolo, insa mi-a placut zona la nebunie. Distanta fata de Viena este cam de o ora, dar te rupi de oras, de lume si poti sa te relaxezi si sa uiti de tot. Eu cam asta am facut - am urcat putin (mai mult decat putin), am stat in varful muntelui (la circa 1100 metri) pe un pat de lemn si am privit natura, m-am incarcat cu energie asa cum n-am mai facut de mult, am mancat niste cartofi wedges deliciosi, m-am jucat cu animalele din parc (cred ca cea mai buna descriere este parc natural), am respirat. Am trait.

O singura zi cu ploaie am prins cat am fost plecata, dar pana la urma s-a dovedit a fi una din cele mai misto zile petrecute in ultimii ani. Eu n-am frati, nici surori si nici rude foarte multe, am crescut impreuna cu varul meu (diferenta dintre noi este de o luna si doua zile) pana a plecat din tara si asta s-a intamplat de mult. Relatia noastra este foarte apropiata si vorbim foarte des (mai des decat vorbesc cu oameni de care ma despart cativa km), dar timp impreuna n-am mai petrecut de mult, ma refer la timp in care sa ne relaxam si sa stam de vorba, fara sa ne preseze nimic. Ultimele noastre intalniri au fost numai pe fuga si in situatii destul de tragice (amandoi au pierdut un parinte in fata unei boli, parinti care mai erau si frati, dar asta e alta poveste) si cred ca n-am apucat sa ne "lingem" ranile si sa vorbim despre asta.

De data asta insa am facut tot ce n-am apucat sa facem in ultimii 7 ani - am petrecut o zi intreaga impreuna: am mers prin ploaie, am fost la cumparaturi impreuna (el dupa camasi, eu dupa cosmetice), am mancat niste paste delicioase la Vapiano (a fost prima data cand am mancat la Vapiano, cat a fost in Romania nici n-am stiut ca exista, dar am de gand sa repet experienta) si am vorbit cate-n luna si-n stele, ne-am plimbat din nou, am mancat o inghetata dementiala si am vorbit pana ne-am saturat, iar seara am iesit doar noi doi la un restaurant pe malul Dunarii si am mancat peste si ne-am bucurat fiecare de celalalt.

Mi-am dat seama cat mi-a lipsit asta (desi nu eram constienta), ne-am obisnuit sa traim intr-o viteza care ne face sa uitam cine suntem si ce conteaza cu adevarat pentru noi, am uitat sa petrecem timp cu oamenii care ne sunt dragi, oameni care au nevoie de noi, asa cum si noi avem nevoie de ei. Ne-am trezit in mijlocul Vienei, mergand prin ploaie si razand de clipele cand am mers prima data la inot, cand am descoperit ce e cu Mos Craciun, cand dormeam la bunicii nostri si ne trageam noapte de degete unul pe altul si multe alte copilarii care ne-au incalzit sufletul. As putea sa scriu mult si bine, dar cred ca ati inteles ce-am vrut sa spun - faceti-va timp pentru oamenii dragi sufletului vostru.

Despre Kahlenberg v-am povestit mai multe in postarea asta, de data asta va las doar cu un video filmat in graba pentru ca nu stiu ce cuvinte sa folosesc ca sa descriu ce-am simtit. Ceea ce imi vine in minte poate sa para cam dramatic, dar asta am simtit - ca pot atinge cerul. Si din cand in cand ma mai uit la poze (lucru care nu-mi sta in fire) si simt ca-mi da putere. A fost o clipa acolo sus cand am inteles ...

Nu stiu ce-ati perceput voi din postarea asta, dar sunt curioasa sa-mi spuneti in comentarii.