Cautandu-ma pe mine ...

M-am tot gandit in ultimele zile cum sa scriu, ce cuvinte sa aleg si in final am decis ca nu e cazul sa ma gandesc, ci doar sa scriu din inima ... asa cum o fac de fiecare data. Nu ma astept sa placa tuturor, nu ma astept sa inteleaga toata lumea, nu ma astept la nimic ... este doar o experienta despre care vreau sa va povestesc. Cine trebuie sa inteleaga va intelege, cine nu ... asta e. 

V-am tot spus ca incerc sa ma regasesc, incerc sa-mi amintesc cine sunt si ce vreau, stiu bine ca ma lupt de ani de zile cu un blocaj emotional si, desi am incercat, n-am reusit sa rezolv problema asta. Stiu de unde a pornit (moartea bunicilor mei intr-un timp foarte scurt), a continuat cu infarctul meu, moartea tatalui meu si depresia mamei si a culminat cu incercarea mea de a ramane in viata fara sa fiu dependenta de pastile. Undeva pe drumul asta am pierdut-o pe Camelia, pe Camelia pe care o stiam eu ... vesela, plina de viata, cu planuri de viitor ... m-am pierdut pe mine. Ei bine ... incep sa ma regasesc, dupa mult timp in care am incercat diverse chestii am realizat ca singura nu pot s-o fac, dar nici n-am stiut (sau n-am vrut) sa caut ajutor. 

Eu sunt o persoana cu mintea deschisa si atunci cand medicina traditionala nu functioneaza si cand stiinta nu-mi ofera raspuns la intrebari nu ma multumesc sa raman in ceata. In ultimii ani am tot primit propuneri si sfaturi sa incerc diverse tehnici, sa ma duc la diversi oameni, ceva in interior mi-a spus ca nu e momentul si mi-am ascultat vocea interioara. Cand am fost la Vivien Kondor Studio (v-am povestit aici ce-am facut acolo) am stat mai mult de vorba cu Ramona, mi-a povestit cam ce-ar vrea sa faca in viitor, mi-a aratat sala de yoga si mi-a spus ca va avea pe cineva care va face si terapii alternative si cred ca ceva in privirea mea i-a spus ca ma intereseaza pentru ca m-a intrebat daca vreau sa incerc o sedinta sa vad cum e. Si am spus da. 

Prima sedinta a fost un cadou din partea ei, urmatoarele doua au fost alegerea mea ... da, am fost deja de trei ori si n-am de gand sa ma opresc aici. In ianuarie am de gand sa ma duc din nou si sa continui ce-am inceput cu Gilberto. Ce sa va spun despre Gilberto? As putea spune ca e terapeut, as putea spune multe (s-a pregatit in Brazilia, a lucrat la o gramada de clinici de wellness din Portugalia, stie multe si are un mod de a impartasi ce stie care ajunge direct unde trebuie), dar nu cred ca asta e esenta. Cuvintele nu pot exprima ceea ce face, nu pentru ca ar avea vreo putere speciala (nu are), ci pentru ca este mult prea complex ca sa poata fi descris in cuvinte.

Eu sunt genul de om care stie din prima clipa daca se va intelege sau nu cu cineva, cand l-am intalnit pe Gilberto m-a frapat serenitatea lui, emana energie pozitiva si o stare de bine pe care nu am cum sa le cuprind in cateva cuvinte si am stiut ca intalnirea asta nu e intamplatoare. Acum si aici este momentul sa descopar ce nu merge si sa indrept ce e de indreptat. Va spun sincer ca habar n-am avut la ce sa ma astept cand am intrat acolo, dar am stiut ca pot sa am incredere.

As vrea sa va pot spune in ce consta ceea ce face el, dar orice cuvinte as alege n-ar exprima tot, ar fi doar parti dintr-un intreg. Am stat mult de vorba cu el, i-am pus o gramada de intrebari, am incercat sa vad lucrurile prin ochii lui, am incercat sa inteleg de ce a atins acea calmitate la care eu doar visez. Si am inteles tot ... si n-am inteles nimic. E ceva ce se simte, nu ceva ce se poate descrie in cuvinte.

Nu mi-a spus nimic nou (stiam ca am probleme de respiratie, stiam ca am un blocaj emotional, stiam multe, dar mi-a prins bine sa le aud de la un om pe care de-abia il intalnisem), n-a facut nici o minune (nici nu pretinde ca ar face, minunea e in fiecare dintre noi), nu mi-a facut masaj (desi au fost si momente care s-ar putea descrie asa), nu a facut terapie cu mine (desi au fost si momente care s-ar incadra perfect si asa), a impletit tot ce stie (si adapteaza asta in functie de fiecare om pe care il intalneste) si a reusit sa ma faca sa uit in inima mea si sa-mi dau seama ce ma doare. 

Mi-a spus multe lucruri, a incercat sa-mi impartaseasca din experienta lui de viata, m-a scapat de durerea de mana (va amintiti problema cu mana de care va ziceam si pe Facebook ... ei bine e rezolvata, a durat cateva minute cat mi-a apasat niste puncte si s-a intamplat ce n-am reusit nici eu, nici medicii in ultimii 2 ani ... nu ma mai doare, era doar o problema de circulatie limfatica), mi-a confirmat ceea ce stiam deja (organismul meu nu e bolnav, fizic nu am nimic), m-a invatat un lucru foarte important si sper sa nu-l uit (sa las inima sa ia decizia si sa-mi folosesc mintea pentru a pune in practica ce-a ales inima), dar cel mai important lucru - m-a facut sa ma regasesc pe mine, impropriu spus m-a facut pentru eu am facut asta, dar cu putin ajutor din partea lui.

Dupa mult timp in care n-am lasat nimic sa ajunga in inima mea am inceput sa privesc lumea altfel. Am inceput sa ma privesc pe mine altfel, am inceput sa imi dau seama ca nu conteaza multe din lucrurile care ni se spun ca sunt importante, am inceput sa inteleg ca e mai bine pentru mine sa ma detasez de oameni si de situatii, am inceput sa realizez ca in mine e raspunsul la toate intrebarile care m-au chinuit atata vreme. Sentimentul de eliberare nu poate fi descris in cuvinte si nici n-am sa incerc s-o fac. Pe drumul asta al regasirii de sine cineva care de-abia m-a intalnit mi-a spus niste lucruri frumoase, m-a intrebat cum si cand ma rog si m-a echilibrat intr-un mod la care doar am visat in ultimii ani. Asta mi s-a intamplat mie in ultimele zile.

M-am uitat in inima mea si am inteles ca trebuie sa iert (in primul rand pe mine si apoi pe cativa oameni care m-au ranit in anumite momente, fara sa ma gandesc daca ei au iertat sau nu), am gasit in mine forta sa plang si sa spun ca mi-e dor de oamenii pe care i-am pierdut (nu-mi amintesc cand m-am gandit ultima data la bunicii mei sau la tata si am fost in stare sa plang), am putut sa scap de multe lucruri care ma blocau si sa simt ca de azi pot face orice imi propun. Si am facut asta in momentul potrivit (cand luasem deja decizia ca trebuie sa schimb ceva pentru ca nu ma multumea deloc viata mea) si intr-o atmosfera care m-a destins total (Gilberto e portughez, eu nu vorbesc portugheza dar o inteleg, el imi explica ba in engleza, ba in portugheza si mi-a placut la nebunie). 

Nu va spun ca asta e calea, va spun doar ca asta m-a ajutat pe mine si sunt sigura ca printre voi sunt persoane care inca cauta raspunsul. Eu am o relatie buna cu Dumnezeu si am avut tot timpul, dar au fost lucruri pe care n-am putut sa le inteleg pana acum (si pentru cei ce simt nevoia sa-mi spuna ca trebuia sa ma rog mai mult, lucrurile n-au stat tocmai asa, nu exista o metoda universala care functioneaza pentru toti) - imi place sa ma gandesc ca e un tip cu simtul umorului si ca ne trimite ce avem nevoie si cand avem nevoie si uneori o face amuzandu-se, chiar daca nu este ceea ce ne-am dori si ne mai intrebam uneori daca stie ce face (si ma refer la Dumnezeu). M-a intrebat Gilberto dupa a treia sedinta (cand a fost destul de mirat de cat de bine ma simteam pentru ca el preconizase ca va fi nevoie de multe sedinte pana sa vad rezultate concrete) ce s-a schimbat, cum pot sa pun in cuvinte ce simt, n-o sa va dau explicatii o sa va spun ce i-am spus si lui "I let myself be". Asta s-a schimbat.

Pe Gilberto il gasiti la Vivien Kondor si daca simtiti ca aveti nevoie de o intalnire cu voi, de un ajutor in a va regasi, de altceva ... s-ar putea sa va placa ce-am scris eu aici. Si pentru ca stiu ca este un subiect despre care nu e usor de vorbit intr-un mod public ma puteti contacta ca si pana acum in privat daca aveti intrebari. Si pentru prima data o sa ma semnez la sfarsitul acestei postari pentru ca simt ca cea care a scris e Camelia, aia care statea ascunsa undeva in sufletul meu.

Camelia