Scrisoarea de sambata seara

... si nu pot sa-ti spun ... fiecare a luat-o pe un drum (da, stiu ca n-a fost chiar alegerea noastra, dar ce mai putem sa facem acum?) si chiar daca tu uiti cateodata sa-mi respecti deciziile eu incerc sa nu ma amestec in viata ta, desi e mult mai greu decat am crezut ca va fi ... 

Mi-e dor ... de ochii tai, de buzele tale, de vocea ta, de tine, de mine langa tine, de noi, de inima mea care bate mai tare cand te simte, de vocea ta care tremura cand imi sopteste la ureche, mi-e dor ... de toate noptile cand lumea a fost a noastra, de toate zile cand lumea n-a existat, mi-e dor ... 

Te-a durut si pe tine (sa nu crezi ca nu mai simt durerea ta) si stiu ca o sa ne mai doara pe amandoi ... avem un trecut si avem si un viitor, prezentul insa nu e al nostru si nici nu cred ca va fi. Nimeni nu ne poate lua amintirile si nu cred ca exista vreo forta pe pamantul asta care sa ne impiedice sa ne reintalnim intr-o zi ... dar ce facem pana atunci? Respiram si speram ... si ne mai intalnim cand si cand intr-o lume a noastra ... si asta ne da forta sa o luam de la capat ....

Dar cat o sa mai putem? Cat o sa mai traim cu golul asta in suflet? Cat o sa mai tanjim unul dupa altul? Cat o sa ma mai cauti in alte femei? Cat o sa te mai caut in alti barbati? Cat?

Mi-e dor ... atat am avut de zis.

P.S.: real si nu chiar ...