Tasha & Alma

Daca ma cititi de ceva vreme probabil stiti povestea celor 2 - Tasha (metis de yorkshire) si Alma (pechinez) au fost gasite pe strada si ma incumet dupa atata timp sa spun ca au fost abandonate si nu pierdute pentru ca am tot incercat sa le gasesc "stapanii". 

Pe Alma am gasit-o anul trecut in octombrie, am parcat masina in fata unei firme sa iau marfa si am vazut o fractiune de secunda un caine mic care mergea foarte agitat. Instinctul mi-a spus ca are nevoie de ajutor, insa mi-a disparut din raza vizuala si am simtit ca ceva nu e ok. Am inceput s-o caut, sa ma agit (persoana cu care era mi-a zis ca-s nebuna, insa eu am simtit ca trebuie sa fac ceva) si am reusit s-o recuperez din mijlocul strazii cand se luase dupa cineva care traversa strada. Am strigat "stai" si s-a oprit. M-am apropiat de ea si i-am zis "vino", mi s-a urcat in brate si acolo a ramas. 

Este un caine deosebit si nu mi-as fi imaginat in viata mea ca un caine gasit pe strada (despre care nu ai nici o informatie) se poate adapta atat de repede si poate fi atat de cuminte. De la inceput a intrat in casa si s-a simtit ca acasa, s-a imprietenit pana si cu pisicile, a cucerit pe rand restul animalelor din casa si si-a castigat pe meritul ei locul in inima noastra. Nu exista secunda in care sa nu-si arate recunostinta si sa nu se bucure. Are cateva "defecte" majore: e o pitigaiata care canta (de aici si porecla Ozi - va las sa va imaginati voi de la cine i se trage), e pofticioasa de nu-ti vine sa crezi (se aseaza, inghite in sec si se linge pe bot de nu poti sa ramai serios) si o copiaza pe Bella intr-un mare fel (cand sunt cu amandoua afara mereu sunt intrebata daca sunt mama si fiica - as putea sa scriu romane despre asta). Cainele asta nu a aparut intamplator in viata mea si nu regret nici o secunda decizia de atunci, desi usor nu este - modul in care se uita in ochii mei, cum se lipeste de mine, increderea pe care mi-o arata indiferent de ce trebuie sa ii fac (taiat gheare, curatat in urechi, baie, deparazitare interna), dar mai ales dragostea pe care mi-o ofera ma fac sa nu-mi imaginez viata fara ea acolo. Si de cate ori ma uit cum doarme vad o parte din Ricky in ea, suna ciudat, dar pe cat de ciudat e, pe atat de adevarat e.

Cu Tasha povestea sta altfel si daca vreti sa aflati mai multe puteti citi aici povestea ei si sa vedeti clar cum s-a transformat in ultimele luni. Am incercat s-o dau spre adoptie, dar n-a fost sa fie. Cand am luat-o de pe strada nu mi-am imaginat ca va ramane la mine, dar se pare ca cineva a avut alte planuri pentru ea. Este un caine dificil, care inca este traumatizat, inca sufera si asteapta, pe cat e de mica pe atat e de fortoasa (ii mai zic uneori in gluma ca sigur a lucrat la circ - atat de elastica si sprintena e), este o contradictie totala in tot ce face. Prima data a dat din coada dupa 3 luni dupa ce-am luat-o si n-am crezut ca se va mai intampla.

Nici acum nu a invatat sa mearga in lesa, sunt zile (si multe) cand refuza sa coboare pe scari, inca mai sare sa muste daca incerci s-o cureti in urechi sau s-o perii, dar vine si se urca in brate si se lipeste si se uita in ochii tai intr-un mod care iti spune ca in felul ei nebunesc te iubeste. Nu stiu care e povestea ei, nu stiu ce a suferit inainte sa o gasesc si - sa fiu sincera - nu vreau sa aflu pentru ca imi dau seama ca nu a fost usor pentru ea, dar stiu ca va mai trece mult pana sa reuseasca sa aiba un comportament normal. E ca o maimuta, d-asta si raspunde si la numele Monkey.

La inceput Alma si Tasha au fost prietene bune si se jucau impreuna pana la epuizare, dupa care a intervenit gelozia (Tasha este un caine foarte energic si disperat dupa afectiune si i-a "furat" Almei prietenii, se baga in fata ei afara si Alma a inceput sa sufere si sa o ignore) si s-au instrainat. In ultimele zile au inceput iar sa se placa si sa stea impreuna si asta e un lucru bun.

Habar n-am de ce v-am scris despre ele, n-aveam in plan asa ceva. Le-am vazut pe canapea (nu vreti sa stiti cum arata ce nu se vede in poza) "lesinate" dupa joaca, le-am facut o poza si am zis sa va arat si voua cum poate schimba o decizie de o secunda niste vieti.

Mi-au complicat viata, dar nu regret ceea ce am facut. Daca va intrebati de ce nu e si Bella in poza, va spun doar ca sunt multe prea agitate si ii strica adeseori momentele de relaxare, insa le ignora cu mare gratie si isi vede de programul ei.