Am inceput sa scriu aici in octombrie 2009, intr-un moment in care incercam sa gasesc lucruri care sa ma bucure si sa ma ajute sa ma regasesc, dupa ce trecusem prin cateva episoade destul de urate. Habar n-aveam cu ce se mananca, stiam doar ca am ceva de spus. Nu mi-am facut vreun plan de bataie, nu mi-am propus sa ajung undeva, am facut ceea ce stiu sa fac mai bine - mi-am facut vocea auzita. Dupa 5 ani de scris, ani in care viata mea personala a avut multe suisuri si coborasuri, ma simt in masura sa trag o linie si sa va spun ce-am invatat.
Poti reusi si daca esti diferit - eu sunt departe de a fi o bloggerita tipica si totusi am un blog destul de bine definit. Au fost momente cand m-am gandit ca drumul asta se va opri candva pentru ca nu ma caracterizeaza postarea de machiaje, nu tind spre o cariera care sa aiba legatura cu domeniul beauty (sunt mai mult decat implinita cu ceea ce fac si nu ma vad renuntand la asta pentru a ma dedica 100% blogului, nu spun nu pentru ca nu se stie niciodata, dar acum asta simt), dar mai ales nu-mi place sa joc dupa reguli. N-am facut compromisuri mai deloc pe drumul asta pentru ca nu sunt facuta pentru asta, am fost eu tot timpul si asa intentionez sa raman. N-am facut intotdeauna cele mai bune alegeri, am facut si pasi gresiti, dar tocmai in asta sta frumusetea - sa astepti cu interes sa vezi ce aduce ziua de maine si sa te bucuri de fiecare lucru.
Cifrele sunt doar cifre - stiu ca traim intr-o lume in care totul trebuie incadrat in niste standarde, dar daca stai sa urmaresti zilnic cati followeri ai, cate likeuri ai primit si tot asa o sa pierzi toata placerea. Daca ai continut original si faci cu pasiune ceea ce faci rezultatele vor veni singure, poate nu imediat, dar timpul va fi de partea ta. In ziua de astazi e atat de simplu sa cresti artificial un blog sau o pagina de Facebook (chiar si un cont de Instagram) dar daca nu exista interactiune la ce te ajuta cifrele alea?
Selectia e buna - n-as putea sa contorizez vreodata ofertele la care am spus nu atunci cand a venit vorba de blog. N-am acceptat si n-o sa accept produse/ servicii care nu ma intereseaza cu adevarat nici daca vin cu bani la pachet, am inceput sa scriu din pasiune si sper sa continui tot asa. Nu ma incanta cu nimic sa primesc 3 sampoane in fiecare luna daca eu nu m-as duce in magazin sa le cumpar. Asta sunt eu si asta gandesc.
Pot fi productiva in cele mai neasteptate momente - mi s-a intamplat de multe ori sa ma trezesc la 3 dimineata din pat cu o idee in cap si in 10-15 minute s-o transform intr-o postare apreciata de voi. Si la fel de bine mi s-a intamplat sa-mi pregatesc atmosfera (birou curat, tarta aromata, ceva delicios de baut) si sa am mintea goala - sa ma uit la monitor si sa nu pot lega doua cuvinte.
Un stil propriu si diferit e calea cea mai buna - mie nu mi-a placut niciodata sa fiu doar una dintr-o multime si asta s-a vazut in timp in cam toate alegerile mele, imi place sa-mi pun amprenta personala pe orice trece prin mana/ mintea mea si asta incerc sa fac de fiecare data. Uneori imi iese, alteori mai putin, insa asta nu face decat sa ma ambitioneze sa fiu mai buna cu fiecare zi ce trece.
Don't listen to the hype! - asta am invatat-o mai greu si cu ceva gauri majore in buget. Poti sa ai un blog bun si fara sa cheltui bani pe fiecare produs nou care apare. In timp am invatat sa las lucrurile sa treaca si sa ma gandesc la rece cata nevoie am cu adevarat de un produs. Da, imi place sa incerc produse noi si sunt o fire curioasa, dar am ajuns la un punct in viata mea cand sunt constienta ca am mai mult decat am nevoie. Si ma comport ca atare, dar mai ales vreau sa ma bucur de ceea ce am deja.
Schimbarea e buna - si de multe ori si indicata, am crescut o data cu blogul si am descoperit lucruri pe care nu le stiam despre mine, dar cel mai important am evoluat. Mi-a luat o gramada de timp sa fac pagina de Facebook pentru blog si mai mult sa creez profilul de Instagram si acum nu imi imaginez blogul fara ele. Asa s-a intamplat si cu trecerea pe domeniu propriu, m-am cacait (cel mai bun cuvant pentru a descrie ce-am facut) o gramada si a venit numai cu lucruri bune.
Bloggeri sunt persoane reale - in spatele fiecarui blog sta un om (cel putin), om care are un trecut si o istorie, om cu calitati si defecte, pe unii i-am descoperit cu placere, altii mi-au lasat un gust amar. De multe ori nu ma regasesc in stilul unei persoane sau descopar lucruri care nu-mi plac, dar in final am invatat sa iau oamenii asa cum sunt si sa ignor ceea ce nu-mi place, fara sa am agit inutil si sa pierd timp pretios.
Succesul se masoara diferit - suntem diferiti, gandim diferit si avem asteptari diferite. Nu exista o reteta a succesului - unul o sa-ti spun ca un blog de succes e ala care primeste invitatii la nu stiu cate evenimente, altul o sa-ti spuna ca succesul inseamna sa primeste lucruri gratis, altul o sa-ti spun ca succesul inseamna sa castigi bani din blog, altul o sa-ti spuna ca un blog de succes e ala care are multi cititori si tot asa. Pentru fiecare succesul inseamna altceva. Eu simt ca am un blog de succes atunci cand cuvintele mele ajuta pe cineva sau cand informatia pe care o prezint este de folos.
Blogul mi-a oferit posibilitatea sa scot la suprafata o parte din mine care statea mai mult ascunsa, mi-a oferit un colt (de aici si numele pe care cred ca l-am ales inspirat si care inca ma defineste 100%) in care sa-mi exprim emotiile, iar timpul mi-a dovedit ca sinceritatea e calea buna, chiar daca uneori pierzi din cauza asta. Prefer sa raman eu si sa am o personalitate proprie ...
Mai am cateva idei in cap legate de blogging, daca va intereseaza o sa mai scriu din cand in cand despre asta ... sau poate nu. Cine stie? Astept parerile voastre legate de cele insirate de mine mai sus, iar daca aveti blog astept sa-mi spuneti ce-ati invatat voi.