Am o gramada de postari pregatite, insa astazi nu simt ca e cazul sa scriu despre vreun produs cosmetic. Pentru simplul motiv ca inainte de a fi o carcasa (si aici ma refer la corp) suntem suflet. Iar daca ma urmariti pe Facebook probabil stiti ca sufletul meu nu face tocmai bine zilele astea. Viata m-a obligat (nu gasesc alt cuvant mai potrivit) sa fac (din nou) ceva ce nu mi-am dorit. Am luptat cu toate armele, am sperat, am visat ... si m-am prabusit. Urasc sa nu am nici o putere, viata m-a ingenuncheat de cateva ori in ultimii ani, fara sa am vreo sansa reala sa ripostez si ... am obosit. Nu sunt pregatita sa vorbesc despre ce s-a intamplat ... nu inca, probabil ca o voi putea face cand durerea nu va mai fi asa intensa.
Ma simt mult mai bine decat acum 2 zile (va multumesc pentru mesajele private pe care mi le-ati lasat, vorbele voastre frumoase mi-au adus un zambet, chiar daca a fost mic si chinuit), nu s-a pus vreodata problema daca o sa ma ridic sau nu, o sa ma ridic de cate ori va fi nevoie (indiferent cat de rau voi fi lovita, asa sunt construita), doar ca nimic nu trece fara urmari. Iar sufletul meu are multe rani ... unele vindecate, altele in curs de vindecare si altele proaspete, care inca sangereaza. Toate sunt parte din mine si m-au facut omul care sunt astazi.
Doar ca mi-am dorit o minune, mi-am dorit sa se intample si sa rad cu gura pana la urechi. Am crezut ca se va intampla, nu m-am gandit vreo secunda ca nu va fi asa. Am fost (si sunt pregatita) pentru "nu s-a intamplat" insa eu mi-am dorit sa nu ajung aici. Si, din pacate, am ajuns. Si ma simt captiva, simt ca iar am fost manevrata de catre viata si urasc lucrul asta. Am spus de 2 ori ca urasc (sentiment care nu prea exista in viata mea, nu pot sa ma consum cu asa ceva) si asta nu ma face decat sa realizez ca am adunat furie in mine. Si inca multa ... va trebui sa rezolv problema asta ... curand.
Eu cred (cu tarie) in puterea gandului, cred ca este cel mai puternic instrument pe care il avem. Simt ca am dat gres (desi mingea nu a fost cu adevarat niciodata la mine) si nu-mi place deloc asta. M-a intrebat un prieten ce-o sa fac. Si i-am spus scurt si rapid "o s-o iau de la capat" - nu stiu alta metoda de a face fata problemelor. Raspunsul lui m-a pus pe ganduri "de cate ori o sa mai o iei de la capat?" ... are dreptate, am luat-o de prea multe ori de la capat.
Si ma intreb daca nu cumva sunt pe drumul gresit ... viata m-a pus la pamant de cateva ori si cand m-a vazut intinsa pe jos mi-a mai dat si una in stomac sa fie sigura ca simt durerea ... si m-am incapatanat sa ma ridic si sa ii arat ca pot. Deja mi se pare o poveste previzibila si cu un final nu prea placut. Si nu ma reprezinta ... atunci cand toti mi-au spus ca n-o sa pot, eu am putut. Nu stiu cum am putut, dar am putut. Nu pot accepta ca cineva/ ceva poate fi mai puternic ca mine, poate asta e marea mea greseala. Poate nu ...
Mi se invart multe ganduri in cap, marea majoritate de factura buna si cu un licar de speranta, insa sunt si intrebari care nu-mi dau pace si momente cand imi vine sa bag capul in pamant si sa ma odihnesc ceva vreme. Din pacate nu pot lua o pauza pentru ca ce s-a intamplat a precipitat niste lucruri si eu nu sunt omul care sa fuga si sa nu isi asume consecintele, asa ca nu-mi ramane decat sa raman si incerc sa ... nu stiu ce sa incerc ... sa ma conving ca unele lucruri trebuie sa se intample fara ca noi sa le intelegem si ca poate e mai bine asa. Dar cand ti se ia si ti se ia ... si ti se ia ... si tot astepti sa si primesti ... parca nu mai e asa amuzant jocul de-a viata.
Nu stiu daca e o postare trista pentru ca nu ma simt neaparat trista, doar ma doare ...
Doar ca mi-am dorit o minune, mi-am dorit sa se intample si sa rad cu gura pana la urechi. Am crezut ca se va intampla, nu m-am gandit vreo secunda ca nu va fi asa. Am fost (si sunt pregatita) pentru "nu s-a intamplat" insa eu mi-am dorit sa nu ajung aici. Si, din pacate, am ajuns. Si ma simt captiva, simt ca iar am fost manevrata de catre viata si urasc lucrul asta. Am spus de 2 ori ca urasc (sentiment care nu prea exista in viata mea, nu pot sa ma consum cu asa ceva) si asta nu ma face decat sa realizez ca am adunat furie in mine. Si inca multa ... va trebui sa rezolv problema asta ... curand.
Eu cred (cu tarie) in puterea gandului, cred ca este cel mai puternic instrument pe care il avem. Simt ca am dat gres (desi mingea nu a fost cu adevarat niciodata la mine) si nu-mi place deloc asta. M-a intrebat un prieten ce-o sa fac. Si i-am spus scurt si rapid "o s-o iau de la capat" - nu stiu alta metoda de a face fata problemelor. Raspunsul lui m-a pus pe ganduri "de cate ori o sa mai o iei de la capat?" ... are dreptate, am luat-o de prea multe ori de la capat.
Si ma intreb daca nu cumva sunt pe drumul gresit ... viata m-a pus la pamant de cateva ori si cand m-a vazut intinsa pe jos mi-a mai dat si una in stomac sa fie sigura ca simt durerea ... si m-am incapatanat sa ma ridic si sa ii arat ca pot. Deja mi se pare o poveste previzibila si cu un final nu prea placut. Si nu ma reprezinta ... atunci cand toti mi-au spus ca n-o sa pot, eu am putut. Nu stiu cum am putut, dar am putut. Nu pot accepta ca cineva/ ceva poate fi mai puternic ca mine, poate asta e marea mea greseala. Poate nu ...
Mi se invart multe ganduri in cap, marea majoritate de factura buna si cu un licar de speranta, insa sunt si intrebari care nu-mi dau pace si momente cand imi vine sa bag capul in pamant si sa ma odihnesc ceva vreme. Din pacate nu pot lua o pauza pentru ca ce s-a intamplat a precipitat niste lucruri si eu nu sunt omul care sa fuga si sa nu isi asume consecintele, asa ca nu-mi ramane decat sa raman si incerc sa ... nu stiu ce sa incerc ... sa ma conving ca unele lucruri trebuie sa se intample fara ca noi sa le intelegem si ca poate e mai bine asa. Dar cand ti se ia si ti se ia ... si ti se ia ... si tot astepti sa si primesti ... parca nu mai e asa amuzant jocul de-a viata.
Nu stiu daca e o postare trista pentru ca nu ma simt neaparat trista, doar ma doare ...
Uneori e nevoie sa cadem in genunchi pentru a vedea ce e sub noi... asa reusim sa-i ajutam si pe cei de langa noi - cum poti sa-l ajuti cu adevarat pe cel cazut, daca nu ai cazut si tu candva, si ai invatat ceva din asta?
RăspundețiȘtergereIar minunile nu se intampla cand vrem noi... adesea se intampla cand ne asteptam mai putin, defapt cand avem mai multa nevoie de ele.
Da-mi voie sa-ti dau un sfat din caderile mele: cand cazi, nu te grabi sa te ridici... ia-ti un ragaz si analizeaza ce gasesti acolo, pe jos, ingenunchiata... cioburile tale, cioburile altora... uite, ai gasit niste farame de ura... acolo gasesti invatamintele celor mai multe experiente. Iar daca vei merge in minte cu ideea nimeni si nimic nu e mai puternic decat tine, iti vei consuma resurse importante de energie cu niste lupte care nu stiu daca se merita sa le duci (eu sunt mai pacifista de fel)... la final nu conteaza cate lupte ai castigat... ci ceea ce ai devenit...ce ai invatat din toate luptele, esecurile, caderile... cum te-au reconstruit...
Te imbratisez cald!
Sunt oameni care isi permit sa ramana jos o perioada si sa analizeze si oameni care (vor, nu vor) trebuie sa aiba grija si de altii si nu-si pot permite luxul de a sta. Eu ma numar printre astia din urma - a fost alegerea mea si acum nu am cum sa ignor ceea ce mi-am asumat. Iti spun sincer ca m-am saturat si de analizat si de invatat, nu poti sa ai mereu ceva de invatat, cateodata tanjesti dupa lucruri simple. Da, probabil ca si satisfactiile ar fi mult mai putine si la un alt nivel, dar poate avem nevoie si de perioade d-astea.
ȘtergereLa partea cu lupta probabil ca ai mare dreptate, stiu si eu asta si sunt lucruri pe care am incercat sa le schimb in timp, unele au iesit, altele nu. Nu sunt o razboinica din fire, insa nici nu pot accepta sa fie manevrata ca o marioneta si sa nu am control asupra vietii mele. Probabil asta e karma mea, am incercat si sa ma las in voia destinului si nu mi-a fost bine ...
Concluzia e aceeasi - m-am saturat de invatat. :)
Poate asta nu e o lectii, ci e un test din lectiile invatate pana acum si inca nu stii :)
ȘtergereSi eu l-am luat multi ani in brate pe "trebuie sa am grija de altii" si nu mi-am permis luxul de a sta... pana cand viata m-a dat cu fundul de pamant atat de zdravan incat n-am mai fost in stare sa ma ridic muuulta vreme... si mi-am dat seama ca trebuia sa invat ceva din caderile alea anterioare in genunchi - si anume ca daca eu nu sunt ok, n-am cum sa fiu o sursa veritabila de ajutor pentru ceilalti. A trebuit sa realizez ca eu sunt cea mai importanta - si nu la modul egoist si egocentrist, ci serios...Cum mi-a spus cineva: "o craca putreda nu poate fi de folos... una sanatoasa insa DA - asa ca insanatoseste-te mai intai, si pe urma du-te sa ajuti".
Nu trebuie, nu la asta m-am referit - nu zic ca gandesc bine, dar sunt altii mai rau ca mine si atata timp cat inca pot sa fac bine inseamna ca nu functionez atat de prost pe cat cred eu - probabil candva cumva voi intelege de ce acum si de ce asa. Atata timp cat inca pot sa zambesc e bine, nu?
ȘtergereDesigur, orice zambet e o raza de speranta... dar te rog sa ai grija si de tine, sa nu ajungi la epuizare. Iti spun pentru ca si eu am facut-o pe Batman multi ani si n-am ascultat sfaturile celor din jur, ma bazam ca mai pot, ca mai am resurse, ca mai am un zambet, pana cand intr-o buna zi am cazut rau tare de tot... Facerea de bine este o resursa rara si pretioasa - ma rog sa nu o pierzi nicicand :)
ȘtergereSper sa nu ajung vreodata sa-ti dau dreptate, ti-am zis ca nu concep ca e ceva ce ma poate invinge. :)
ȘtergereNu știu ce probleme ai și nici nu vreau să întrec o limită de discreție. Dar cred că rezolvarea lor vine cu timpul. Și tot ceea ce pare dificil sau imposibil, va intra pe un făgaș normal. Pentru că indiferent de ce iti dă viața, azi ești mai puternică decât ieri și mai slabă ca mâine. Singurul lucru de care ai nevoie este să crezi în tine !!! The Boss, ăla de sus, are un mod tare ciudat de a aranja lucrurile. Și nu vorbesc din vânt. Vorbesc pt că la 25 de ani am trecut și yo prin niște chestii nasoale. Sper din tot sufletul să găsești puterea în tine !!!
RăspundețiȘtergereToate se rezolva cu timpul, cum spuneam mai devreme cuiva - in final va fi bine, daca nu e bine inseamna ca nu e finalul. Multumesc pentru gandurile bune. :)
ȘtergereUneori viata ne pune la incercare si chiar daca totul ne pare o tragedie timpul insa le rezolva pe toate. Cind ai curajul sa te ridici, sa mergi m-ai departe si sa continui sa lupti fii sigura ca va fi si bine chiar daca nu crezi in aceasta la moment.
RăspundețiȘtergereNu stiu alta directia decat inainte, nu-mi plac tragediile de fel, dar uneori lumea nu e data peste cap si ne trezim pusi in fata unor fapte si lucruri care nu depind
Ștergerede noi.
Timpul vindeca orice rana...desi cicatricile raman .Sper din tot sufletul sa-ti fie bine cat mai repede si sa poti trece peste aceasta incercare a vietii . Dar cu siguranta poti , pentru ca asa esti tu..optimista si asta conteaza cel mai mult .Te imbratisez cu drag .
RăspundețiȘtergere(Anamaria)
Multumesc Anamaria, trec ele toate, dar lasa urme si eu am deja multe semne. :)
ȘtergereBuna Camelia.
RăspundețiȘtergereNu sunt in masura sa dau sfaturi de nici un fel.
Dar iti doresc sa ai putere, incredere si optimism in suflet si o minte limpede pentru a depasi aceasta perioada din viata ta.
Numai bine.
Multumesc pentru gandurile bune, o seara frumoasa iti doresc.
ȘtergereOf, imi pre tare rau ca ti se intampla asta...Te apreciez foarte mult pentru puterea ta, pentru determinare, dar nu ai de ce sa fii altfel! Viata are si aspecte frumoase, prieteni dragi, oameni cu suflet mare, dar si mojici, mitocani si persoane care se iubesc doar pe ele. Toti avem parte de dezamagiri, sunt sigura ca viata nimanui nu e de un roz perfect, chiar daca ne-am dori-o! Daca vreodata te pot ajuta cu ceva, cu mare drag! Te pup!
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru cuvinte, o seara frumoasa iti doresc.
ȘtergereCamelia, iti trimit toate gandurile mele bune, toata puterea si energia! Fruntea sus! Ai reusit de atatea ori... Te imbratisez!
RăspundețiȘtergereIlda
lavender thoughts
Multumesc Ilda :)
ȘtergereEu iti tin pumnii si te imbratisez de departe. :( Mai mult, nu pot si nu stiu sa spun.
RăspundețiȘtergereMultumesc, o sa fie bine, trebuie sa fie. :)
ȘtergereNu sunt adepta sfaturilor date sau primite doar poti sa accepti sau nu experientele altora.Partea buna este ca dupa un timp nu va mai durea.....sigur ca o sa-ti amintesti mereu toate amanuntele si trairile dar nu durerea. Partea proasta ....vor veni si altele.Am o varsta si cred ca am cazut si m-am ridicat de nenumarate ori ( refuz sa numar).OOO mi le amintesc pe toate dar intotdeauna ultima e cea mai dureroasa.Singurul lucru pe care l-am invatat este sa traiesc fiecare zi la intensitate maxima si maine....voi vedea,voi face eu ceva o sa se rezolve si...va trece...sigur. Anonima de la alt post( Florina)
RăspundețiȘtergereSi eu am niste ani si stiu ca toate trec, insa nu cred ca durerea dispare, doar te obisnuiesti sa traiesti cu ea si cu timpul apar lucruri/ oameni noi care te fac sa traiesti alte experiente. Si eu obisnuiesc sa zic ca maine e o alta zi si o sa vad atunci.
ȘtergereToate gandurile bune sa se indrepte catre tine. Pentru ca meriti!
RăspundețiȘtergereMultumesc Alina. :)
ȘtergereCum te mai simti? Incepe sa rasara soarele dupa furtuna?
RăspundețiȘtergereTe imbratisez cu drag!
Racita :) N-a rasarit, dar e o alta zi si am luat-o de la capat, incep sa ma resemnez si sa-mi fac planuri, deci banuiesc ca raspunsul e - fac mai bine decat ieri. :)
Ștergere