O poveste reala ... si sper cu final fericit

Luni n-am avut o zi prea buna, v-am povestit pe Facebook ce si cum, ma pregateam pentru o seara de relaxare (masca hidratanta, muzica, lumanare parfumata, unt de corp cu vanilie) cand a venit mama agitata toata sa ma uit daca nu e vreun catel pierdut la noi in zona ... de cateva ore un catel de talie mica se agita la un bloc din spate si nu se putea apropia nimeni de el.

M-am imbracat, am luat o lanterna (era destul de tarziu), camera foto (m-am gandit macar sa reusesc sa fac o poza sa pun un anunt daca altceva nu pot sa fac), un cearceaf (ca doar ma pricep la capturat catei) si m-am dus glont acolo. Cand am ajuns am dat de un catel de maxim 5 kg, care tremura de frica si se apara de tot ce misca pe langa el .. am incercat sa ma impietrenesc cu el, dar mai mult decat sa ma miroasa si sa fuga n-am reusit. Dupa vreo 30 minute mi-am dat seama ca e vorba de o catea si ca e si gestanta, moment in care am realizat ca daca plec de acolo fara ea n-o sa pot dormi, asa ca mi-am facut un plan de captura. Intre timp reusisem sa fac si o poza, o puteti vedea mai jos.

Dupa inca vreo 30 minute de chin (n-am vrut s-o bruschez si s-o fac sa se sperie si mai rau tinand cont de starea ei) am reusit s-o prind. Iar cu ea in brate, o ea care se lipise de mine, dar ar fi vrut si sa ma muste, mi-am pus marea intrebare "si acum ce fac?" (cand ai deja 4 caini in casa e cea mai dificila intrebare, mai ales ca era in stare de soc si se apara de orice). In noaptea aia am cazat-o in baie si a dormit toata noaptea (cine stie amarata de cate zile nu dormise ca lumea) dupa ce-a mancat bine. Eu mai mult n-am dormit intre maraitul cainilor mei si cautarea de anunturi cu caini pierduti pe net.

Dimineata dupa mai multe tatonari a inceput sa capete incredere, am reusit s-o iau in brate si am realizat ca trebuie sa ajung cu ea la veterinar sa vad in ce stare e (blana era foarte incalcita, miroasea foarte rau, nu respira tocmai bine), ceea ce am si facut. Insa n-a fost deloc usor - a trebuit s-o legam pentru ca se apara, mi s-a confirmat ca are in jur de 3 ani (ceea ce banuiam deja ca ma uitasem la dintii ei), 5 kg si ca e un yorkshire terrier (nu stiu daca metis sau pur - in prima faza am banuit ca ar fi un bichon havanez). A trebuit sa iau o decizie grea (dar in conditiile in care am gasit-o cea mai buna pentru ea), asa ca am programat-o pentru sterilizare si mi-am dat seama ca va trebui tunsa cat e sedata ca altfel nu am putut nici eu s-o ating (cu greu am reusit sa o tund la ochi pentru ca mirosea urat si avea niste incurcaturi oribile).

Joi dupa-amiaza am fost cu ea la operatie si am avut niste emotii de nu va pot spune (nu stiam nimic despre ea, ma gandeam sa nu aiba probleme si sa se complice lucrurile), dar a fost totul perfect. Si-a revenit repede, a fost tunsa si m-am trezit in brate cu o mana de catel. Nu mai seamana deloc cu catelul pe care l-am gasit, a inceput sa capete incredere, vine s-o iau in brate, ma impunge cu capul sa o mangai, invata sa coboare scarile si sa raspunda la comenzi. A stat cuminte in patut si mai mult a dormit in ultimele 2 zile, insa nu mai este un catel in stare de soc.

In toata nebunia asta am incercat sa ii descopar numele (probabil ca doar mintea mea se putea gandi la asa ceva, dar cum s-o strig?) si sunt aproape sigura ca e Tasha. A reactionat la el si se intoarce cand o strig, deci pentru moment e Tasha. Am facut afise si am pus anunturi pe net si sper sa ii gasesc stapanii pana dupa Paste (cand trebuie sa ma duc cu ea la control) desi ma tem sa nu fie abondonata pentru ca era pe strada de ceva vreme si n-am gasit nici un anunt ca o cauta cineva. Nu vreau sa scriu despre parerea mea referitoare la abandonul animalelor pentru ca nu mai termin. Sper doar ca cineva o cauta, iar daca se dovedeste ca nu e asa, am deja o cerere de adoptie pentru ea de la o familie care si-o doreste.

Asa arata Tasha azi - tunsa la piele, curata, operata, cu un pic mai mult incredere in oameni si cu un dram de noroc. Nu e deloc usor si mi-a complicat total existenta, insa nu regret nici o secunda decizia de a o lua de pe strada - n-as fi putut sa ma iert eu pe mine daca o lasam in starea aia pe strada. Cand vine la mine, da din coada si se bucura ca ma vede, iar asta compenseaza toata oboseala si nebunia din ultimele zile.

Ma rog sa-si gaseasca stapani (cei vechi in cazul in care acei stapani o merita si s-a pierdut dintr-un motiv logic sau unii noi care sa o iubeasca cu adevarat) pentru ca este un caine frumos, cuminte si care merita o viata buna. O sa va rog sa dati share anuntului pe care il voi pune pe pagina de Facebook a blogului in cazul in care vreti s-o ajutam sa ajunga acasa (oriunde ar fi acasa pentru ea), poate cineva o recunoaste si descoperim cum a ajuns pe strazi sau chiar si acestei postari, poate cineva o recunoaste si aflam de unde vine.

N-am scris postarea asta ca sa va spun ce am facut eu, ci ca sa va rog ca data viitoare cand vedeti un caine care are nevoie de ajutor sa nu treceti nepasatori pe langa el, ci sa ii acordati o sansa la viata - cu putin efort si un dram de noroc va avea parte de o viata noua, plina de iubire.