Ganduri ... multe

Ieri am avut o zi interesanta, am ras, m-am simtit bine, am petrecut ceva timp misto cu niste oameni dragi ... pana la un punct ... dupa care au inceput sa curga numai probleme si implicit multi nervi. Cu cat incercam eu mai mult sa-mi pastrez calmul cu atat apareau mai multe belele si simteam ca ma enervez mai rau. Si ma tot incapatanam sa nu imi ies din pepeni, bineinteles ca in momentul in care am izbucnit n-a fost deloc placut, cred ca era mai simplu sa fi tras o injuratura mica de la primele probleme si sa ma eliberez (cateodata e cea mai simpla metoda de a scapa de nervi, desi sa nu uitam ca suntem doamne, nu?).

Asa ca am avut o seara de cacat (n-are sens sa ma mai ascund sau sa folosesc cuvinte frumoase) ... asta am simtit si asta spun: de tot rahatul. La un moment dat stiu ca m-am intins pe pat, ascultam muzica, incercam sa ma eliberez de nervi si simteam cum ma sufoc, simteam ca ma strange cineva de gat ... mi-am dat seama ca am lasat problemele din ultima vreme sa ma afecteze prea mult (probleme care nici macar nu sunt ale mele) ... si m-am intrebat de ce mama naibii imi pierd eu timpul si energia gandindu-ma la altii si la momentele prin care trec cand nimeni nu se intreaba ce simt eu ... si mi-am dat seama ca imi bat joc de mine.

In loc sa ma bucur de viata mea si de ceea ce am imi fac griji pentru altii, imi mananc timpul cautand solutii la probleme care nu sunt ale mele, imi distrug nervii incercand sa inteleg niste chestii care nici n-au sens ... mi-am dat seama ca e cazul sa devin mai egoista. Nu stiu daca egoism e cuvantul pe care il caut, dar e singurul care imi vine in minte acum.

In ultimii ani am realizat ca ma mananca undeva sa gasesc eu rezolvarea la toate problemele care exista si nu exista in loc sa-mi vad de ale mele. Fiecare trebuie sa ne asumam ceea ce facem si sa suportam consecintele, nu? De ce unul sa faca tampeniile si altul sa le rezolve? Eu cand am comis-o (si mai devreme sau mai tarziu in viata fiecaruia vine un moment cand o dai in bara) am facut tot ce-am putut sa rezolv ce era de rezolvat, n-am asteptat sa vina altcineva sa rezolve ce-am stricat eu ... si nici nu m-am asteptat sa se poarte cineva cu manusi cu mine cand stiam clar unde si ce-am gresit.

Probabil ca postarea asta e nascuta din frustrare (din nou nu cred ca am ales cuvantul potrivit, dar e cel mai aproape de ceea ce vreau sa exprim) ... nu s-a intamplat nimic special care sa-mi fi creat starea asta, dar incercand sa ii menajez pe altii (mare greseala - ma intorc la ceea ce mi s-a spus mereu ca sunt si anume "brutal de sincera" - macar nu-mi fac rau mie) am adunat ganduri si sentimente pe care nu le-am exprimat cand trebuia si care in timp m-au afectat si m-au facut sa simt ce-am simtit aseara.

Asa ca de azi ma intorc acolo unde ar fi trebuit sa fiu mereu - sa spun ceea ce gandesc indiferent de consecinte. De ce ar trebui sa ma gandesc eu ce efect au vorbele mele asupra celorlalti cand ceilalti sunt prea preocupati de ei ca sa se gandeasca la ceea ce simt oamenii din jur?

Si nu sunt suparata, zambesc acum ... mi-am dat seama ca nu merita ... iar oamenii care merita nu te fac sa ajungi in punctul asta.