Cu mine ... despre mine

M-am uitat la monitor minute bune inainte de a scrie ceva ... poate pentru ca nu stiu cu ce sa incep, poate pentru ca nu stiu cum sa imbrac gandurile in cuvinte sau poate pentru ca nu sunt sigura de anumite lucruri. In ultima vreme nu-mi gasesc locul, nu are legatura cu oamenii din viata mea, ci cu mine ... nu e vorba ca-mi lipseste ceva, nici ca-mi lipseste cineva, e ceva strict legat de mine, simt ca ceva nu functioneaza ok, simt un blocaj care nu ma lasa sa merg inainte ... asa ca am cautat posibile cauze si solutii, am citit, am ascultat pareri, mi-am folosit mintea ... 

Mi s-a sugerat anul trecut in urma unui consult medical (care nu a indicat cauzele medicale pentru o problema cu care ma confrunt de ceva ani si care inca exista) sa incerc si biodiagnosticarea. M-am informat la momentul ala, dar n-am facut nimic. Scepticismul m-a invins si n-am fost dispusa nici macar sa incerc ... eu nu cred in coincidente, iar in ultimele luni am intalnit oamenii si situatii care m-au facut sa ma gandesc din nou la asta ... le-am luat ca pe un semn (pentru ca asta mi-a spus intuitia si timpul m-a invatat sa ma ascult pe mine) si am actionat ca atare.

Am gasit o oferta pentru diagnosticare si vindecare prin bioenergie (ca sa intelegeti cat de sceptica am fost va spun ca nici n-am dat bani pe oferta, am luat-o pe puncte de la un site de reduceri) si m-am dus acolo cu toate simturile ascutite, manata de curiozitate, dar in acelasi timp sperand sa aflu ceva care sa-mi explice niste lucruri/ stari/ emotii pe care le-am trait sau le traiesc. Daca vreti sa va povestesc mai mult despre asta o pot face intr-o postare separata pentru ca sigur sunt multe persoane care nu sunt interesate de asta.

Asa ca ... de cateva saptamani totul se invarte in jurul meu ... invat sa ma cunosc pe mine din nou (si cu cata tarie as fi spus ca ma cunosc deja foarte bine), invat sa-mi canalizez energia altfel (si-mi dau seama cat m-am incarcat aiurea cu probleme care nu ma priveau), invat sa ma relaxez (as zice "mama ei de meditatie" dar ma abtin) dar mai ales invat sa ma iubesc mai mult si mai mult cu fiecare zi care trece. 

N-am avut niciodata probleme cu respectul de sine, nu m-am gandit niciodata ca exista lucruri pe care nu le pot face, nu a existat vreun moment in viata mea cand sa nu ma iubesc eu pe mine, dar in nebunia care ne inconjoara am uitat cine sunt si ce pot face ... am uitat ca n-am de ce sa ma pierd langa oameni care nu-mi ofera nimic si ca n-am nici un motiv sa "salvez" eu ceva sau pe cineva, am uitat multe lucruri, am lasat durerea cauzata de pierderea unor fiinte dragi mie sa ma faca sa-mi pierd motivatia ... si cand n-au mai existat motivatia si dorinta s-a cam ales praful de tot ce facusem pana atunci ... si n-o spun cu regret, probabil ca doar asa am putut invata anumite lucruri.

Azi zambesc si o fac din suflet, stiu ca nu ma poate dobori nimic (oricat de multe obstacole si pierdici intalnesc in calea mea in momentul asta) si ca in curand o sa pot sa nu-mi mai fac griji si sa iau lucrurile asa cum sunt si sa ma bucur de tot ceea ce-mi ofera viata. E o calatorie de la care m-am abatut o vreme, dar ... sunt inca aici si inca simt si asta e tot ceea ce am nevoie ca sa reusesc.