Toata viata mea am auzit "tu esti un om puternic" / "tu n-ai de unde sa stii cum e sa simti ca nu poti" / "eu nu sunt puternic/a ca tine" / "ce sa fac daca sunt slab/a?" si in mintea mea s-a creat tiparul om puternic/ om slab, tipar dupa care am impartit oamenii multa vreme.
Recent a trebuit sa ajung cu o prietena la psiholog - are niste probleme legate de o depresie (pornita de la o stare de anxietate netratata) si n-a fost chip sa se duce singura, asa ca am ajuns in cabinetul unui psiholog si am asistat la o discutie medic-pacient si cum sunt un om curios si-mi place sa pun intrebari si sa aflu si punctul de vedere al altora asupra anumitor lucruri am avut si eu o discutie scurta cu medicul.
Intr-un anumit moment al discutiei am simtit ca sunt prea radicala in gandirea mea cu om slab - om puternic si mi-am dat seama ca gresesc si ca totul se reduce la modul in care fiecare gestioneaza ceea ce i se intampla. Si toata gandirea mea cu om slab - om puternic s-a risipit intr-o secunda ...
Nu exista oameni slabi si oameni puternici, exista doar oameni care gestioneaza diferit anumite situatii, anumite lucruri care li se intampla. Exista oameni care se lasa condusi de frica si oameni care isi infrunta direct temerile si fac ceva sa le depaseasca. Exista doar oameni.
Am fost intrebata daca eu n-am avut momente cand am simtit ca nu mai conteaza nimic, cand am simtit ca nu mai pot merge inainte ... n-am gandit raspunsul, mi-a iesit pur si simplu pe gura "ba da, dar au durat 2 minunte, dupa care m-am scuturat si m-am ridicat" si a venit urmatoarea intrebare "si cum te-ai ridicat? de unde ai gasit putere?" si raspunsul a fost din nou rapid si negandit "puterea mi-o trag din mine, mereu a fost asa".
Si-mi dau seama ca asta m-a facut mereu puternica in ochii celorlalti ... faptul ca am stiut mereu ca pot depasi orice, ca am stiut mereu cine sunt (in ultimii ani am uitat o parte din cine sunt, dar toate astea au trecut) si ca am stiut ca nimic nu ma poate pune jos. Mereu am incercat sa gasesc ceva bun si in cel mai negru lucru care mi s-a intamplat ... si probabil ca asa mi-am gasit "puterea".
Voi ce credeti? Exista oameni slabi si oameni puternici? Ce face diferenta? Voi unde gasiti puterea de a merge inainte indiferent de situatie?
psihologul nu e medic. Psihologul face facultate 3 ani. Psihiatrul da, ala e medic, cu 10 ani de studii in spate. Primul nu-ti poate prescrie retete, te consiliaza si atat. Al doilea te trateaza iti da si pastile daca-i cazul.
RăspundețiȘtergereExista oameni si oameni, unii au un fond emotional mai sensibil, altii nu. De-aia avem personalitati diferita pentru ca facem fata lucrurilor in mod diferit. Nu stiu ce inseamna un om puternic sau un om slab; eu de exemplu sunt emotionala dar am trecut prin destule lucruri nasoale fara sa ma marcheze foarte rau.
RăspundețiȘtergereDepinde cum definim puterea asta, ca unii oameni poate par puternici dar refuleaza. Tin minte un profesor de-al meu de la Psihologie care ne spunea ca unii oameni par puternici si ajung la 40 de ani sa fie daramati de un lucru mic pentru ca au refulat atata timp. Ne-a dat si cazul unui tip de 37 de ani care a trecut peste moartea parintilor, nu a plans, apoi divort si intr-o zi nu i-a mers masina si a avut o cadere nervoasa.
Sigur, nu toata lumea e asa, altii chiar gasesc resurse si fac fata problemei, dar multi se considera puternici ignorand problemele si ele se aduna si ne macina fara sa ne dam seama exact care e cauza.
Cred totusi ca un om puternic e un om matur, un om care se pune fata in fata cu problema, o accepta si cauta o solutie, apoi trece peste invatand ceva. Daca nu poate sa faca asta si cere ajutorul altora nu inseamna ca nu e puternic, si a cere ajutorul este o dovada de maturitate, o dovada ca te cunosti destul de bine cat sa stii clar cat poti face fata singur.
Ii urez mult success prietenei tale! Stiu ce inseamna depresie si cat de neagra poate sa fie cateodata.
Frumos articolul, numai bine mi-a picat azi!
RăspundețiȘtergereSa ai o zi la fel de frumoasa cum e vremea azi!!!
Anonim, multumim pentru lamuriri.
RăspundețiȘtergereAbigail, in cazul prietenei mele maturitatea e ceva ce nu a ajuns inca la ea, sper (spre binele ei) sa o ajute cu ceva, dar daca nu exista determinare si vointa din partea ei putine sunt lucrurile care se pot face ...
Cecilia, si tu sa ai o vreme frumoasa!
Citind articolul ma gandeam daca se poate intampla ca un om puternic (definit prin cel care reuseste singur sa se culeaga de jos si sa mearga mai departe) sa se transforme intr-unul slab (pur si simplu intr-o zi sa nu mai gasesti puterea necesara sa tragi de tine). Oare fiecare avem un punct de unde nu mai putem sa ne ajutam singuri?
RăspundețiȘtergereSunt de acord ca nu exista oameni slabi si oameni puternici. De multe ori, oamenii slabi in ochii unora sunt mai puternici decat si-ar inchipui cineva, pentru ca este posibil ca viata sa-i fi pus la grele incercari, ei devenind astfel foarte anxiosi. Dar nu exista o regula, desigur. Eu ma bucur foarte mult ca ai fost alaturi de prietena ta in acele momente grele pentru ea. Insa nu inteleg un lucru: de ce ai fost tu de fata la discutia ei cu psihologul?? Poate ca este ceva ce nu am inteles eu sau ai emis sa spui, insa eu stiu ca discutia cu psihologul sau psihiatrul e confidentiala. Si eu am avut in decursul timpului probleme cu depresia si astfel am aflat destul de multe, desi nu mi-am dorit, despre acest domeniu. Mare lucru daca prietena ta a avut incredere si a mers cu tine la psiholog. Spun asta pentru ca lumea percepe f gresit boala psihica.
RăspundețiȘtergereGabriela, cred ca in fiecare din noi este o parte "puternica" si una "slaba" - diferenta este doar in modul in care reactionam in anumite situatii, unii aleg sa mearga inainte oricat de greu este si altii se lasa coplesiti de probleme. Cred ca nimeni nu te poate ridica cu adevarat cand esti jos, trebuie sa gasesti in tine motivul pentru care sa o iei de la capat.
RăspundețiȘtergereGigi, n-am omis sa spun nimic, am spus la inceput ca n-a vrut sa mearga singura, asa ca am vrut sau nu a trebuit sa intru cu ea in cabinet si medicul a acceptat pentru ca a fost singurul meu in care a acceptat sa discute - dar a fost doar la prima sedinta, ulterior lucrurile au inceput sa se schimbe si acum situatia e mult mai buna si ea se simte cu totul altfel.