N-a fost o zi usoara azi; peste 2 saptamani se fac 5 ani de cand tata nu mai e cu noi si astazi am facut parastas - nu vreau sa intru in detalii despre ce si cum, insa mama are nevoie de asta ca sa fie mai linistita - nu stiu care sunt gradele durerii (ca ele in mod sigur exista), insa in fiecare an cand ajungem in momentul asta simt ca durerea s-a transformat si lucrurile au o alta incarcatura emotionala.
Nu cred ca e vorba de resemnare si nici nu cred ca timpul vindeca sau atenueaza in vreun fel ceea ce simtim, pur si simplu viata merge inainte si ajungi sa traiesti cu golul si durerea in suflet incat la un moment dat ajung parte din tine si ti se pare normal sa fie acolo. Cei mai norocosi ajung sa "inteleaga" moartea si sa priveasca lucrurile altfel - din fericire pentru mine eu tot timpul am simtit ca legatura mea cu tata nu s-a sfarsit cand el a murit si asta m-a ajutat mult, insa mi-a luat ceva timp sa pot sa vorbesc despre el fara sa simt lacrimi in ochi.
A fost o zi cu durere, dar si cu zambete ... eu am ales sa-mi aduc aminte de tata vesel si cu pofta de viata si cred ca cel mai bun mod in care pot sa ii cinstesc memoria este sa fiu fericita si sa ma bucur de ceea ce imi ofera viata. Asta e ce si-ar fi dorit pentru mine, asa ca astazi am incercat sa multumesc pentru ceea ce am si sa ma concentrez pe ce am in suflet.
Mai devreme am reusit sa dorm putin (si ma simt mai bine), asa ca seara asta e dedicata relaxarii si zambetelor: un desert delicios, Bella, o lumanare parfumata si Youtube, poate vreun film mai tarziu. Voi ce planuri aveti?
Te imbratisez si iti doresc o seara linistita ! Te pup
RăspundețiȘtergereM-a emotionat postarea ta, nu stiu ce cuvinte isi au rostul intr-o situatie ca asta insa pot sa iti spun ca te admir pentru faptul ca reusesti sa gandesti pozitiv si nu lasi durerea sa iti inunde sufletul. Te imbratisesz cu drag si iti doresc numai bine!
RăspundețiȘtergereSa ai o seara asa cum ti-o doresti! Te pup, Camelia!
RăspundețiȘtergerestiu cum este...la mine sunt numai 3 ani...
RăspundețiȘtergereImi pare rau pentru durerea ta:( Insa atitudinea ta imi place!Nu cred ca exista un comportament "corect" in astfel de situatii,dar daca ar exista,atunci al tau ar fie cel corect!
RăspundețiȘtergereAm citit postarea ta cu emotie...
RăspundețiȘtergereLa final, primul meu gand a fost: in mod sigur, tatal tau ar fi mandru de tine! Si se odihneste in pace stiindu-te astfel...
Te imbratisez, Camelia!
Mereu am fost de parere ca, daca un om
RăspundețiȘtergeremoare, nu moare si iubirea ce-am simtit-o pentru el. Si legatura care a fost intre noi si omul respectiv n-are cum sa dispara. Chiar daca, fizic vorbind, acea persoana nu mai e langa noi, sufletul ei, ceva din ea ramane alaturi de noi. Si cred ca tarie ca undeva, candva, cand nici noi nu vom mai fi, vom putea sa ne reintalnim cu persoanele dragi.
Numai bine Camelia, stiu despre ce vorbesti si cunosc sentimentul acela de durere. Eu nu pot sa ma exteriorizez si atunci cand o fac, se intampla asa deodata fara un motiv anume. E greu dar vreau sa-l fac mandru, asa cum este si tatal tau de acolo de unde e, de tine. Te pup cu drag.
RăspundețiȘtergereAi dreptate, timpul nu sterge durerea, dar viata merge mai departe si durerea e parte din ea.Important este sa ne bucuram de fiecare zi.
RăspundețiȘtergereCu drag!
E ceva peste care e intr-adevar f. greu de trecut pe moment, inteleg sentimentele, si eu inca le "retraiesc" uneori, am pierdut pe cineva drag, din familie, acu' cativa ani buni, si inca nu-mi pot scoate din minte faptul acesta, recunosc, mereu traiesc cu frica in mine de a nu-mi mai lua Dumnezeu si pe altcineva, de langa mine, chiar m-as simti a nimanui! Esti puternica, iar mama ta are nevoie de tine, probabil asta iti da curajul de care ai nevoie, e un lucru mare! Si eu doar pe ea o am, si pe cel cu care sunt intr-o relatie, dar uneori mi-e f.greu, simt ca nu sunt inteleasa si sufar mult, mereu incerc din rasputeri sa imi pastrez un echilibru emotional, de care am nevoie sa pot merge mai departe! Iti doresc sa fii in continuare la fel de puternica cum esti acum, e bine cand poti invata, te poti inspira din modul cum depaseste cineva aceste situatii dificile din viata, cel putin pe mine ma ajuta mult, e ca un imbold, un sprijin sa zic asa pt. suflet! Pupici, Camelia!
RăspundețiȘtergereVa multumesc pentru gandurile bune (si stiu exact cum va simtiti voi cele ce ati pierdut pe cineva - insa ma simt in masura sa dau un sfat: frica nu e un sfetnic bun, bucurati-va de fiecare moment fara sa va ganditi la ce va fi maine)
RăspundețiȘtergereEmotionanta postare, iti transmit o imbratisare Camelia.
RăspundețiȘtergereEu nu pot sa stiu ce e in sufletul tau dar am convingerea ca acest tip de legatura nu dispare niciodata intre 2 suflete si el cu siguranta isi doreste ca tu sa fii fericita. Te pup, o saptamana frumoasa si linistita!
RăspundețiȘtergereEmotionanta postare Camelia. Iti doresc putere sa treci peste toate si sa zambesti iar. persoanele care ne parasesc continua sa ne vegheze de sus.
RăspundețiȘtergerepe o nota mai optimista, te nominalizasem pentru un tag pe blogul meu daca vrei sa participi: http://pisikinails.blogspot.co.uk/2013/04/tag-versatile-blogger-award.html
Pisik
Buna, te-am nominalizat la The Versatile Blogger Award: http://carasbeautytoys.blogspot.ro/2013/04/the-versatile-blogger-award.html. Pup!
RăspundețiȘtergereNu stiu daca exista o durere mai mare decat atunci cand pierzi pe cineva... Iti trimit o imbratisare virtuala si un gand bun.
RăspundețiȘtergere