Vorbe ... despre mine?

Am atat de multe idei si aveam de gand sa va spun atat de multe lucruri ... insa in momentul in care m-am uitat la pagina asta alba s-au evaporat toate. N-am comentat deloc la inscrierile la giveaway insa am citit tot ce ati scris, o sa incerc sa fac o postare separata la care sa raspund la intrebarile din prima zi (pentru ca am vazut ca multe dintre voi ati vrut sa stiti cat de "corecta" e parerea pe care v-ati format-o si pentru ca am simtit ca nu v-ati inscris neaparat pentru premiu).

Nu simt nevoia sa explic sau sa lamuresc anumite lucruri, insa vreau sa fac o precizare (nici nu stiu daca asta e cuvantul bun): motivul pentru care am ales sa scriu exact ceea ce simt intr-un anumit moment al vietii mele este pentru ca sunt un om deschis si nu pretind ca sunt perfecta sau ca am o viata perfecta. Am zile proaste, sufar, ma agit, ma doare, fac greseli (si inca multe), am zile cand sunt morocanoasa si nu ma suport nici pe mine, am zile cand imi irosesc timpul pe oameni care nu merita, am si zile cand ma sufoca problemele (probleme de care n-am amintit niciodata pe blog pentru ca intotdeauna am crezut ca ceea ce te doare cu adevarat ramane ingropat in inima) si stiu ca multe dintre voi simt acelasi lucru, insa de multe prefera sa nu deschida anumite subiecte. Asta nu inseamna ca sunt un om slab sau ca cer ajutorul cuiva (departe de firea mea asta - mi se reproseaza des ca nu ma las ajutata si vreau sa fac totul singura), ci doar ca imi recunosc slabiciunile dintr-un anumit moment si incerc sa invat din ele ... si ma gandesc ca daca altcineva poate sa invete ceva din experienta mea cu atat mai bine.

De multe ori am primit mesaje private in care imi spuneati ca v-ati identificat cu o situatie sau o stare de care eu am povestit si ca ati privit problema dintr-un alt unghi si ati vazut lucrurile altfel sau in care mi-ati dezvaluit ce va macina intr-un anumit moment si asta e motivul pentru care scriu in continuare postari personale (desi de multe ori nu imi este comod nici mie). Eu imi trag puterea din mine, cand am probleme le rezolv singura indiferent cat de greu imi e, nu spun ca este bine, insa fiecare este construit intr-un anumit fel.

Anul asta fac 34 de ani (unele dintre voi o stiu, altele ma cred mult mai tanara) si nu am nici o problema cu asta ... ma simt mai bine decat acum 10 ani pentru ca am invatat multe (chiar daca in anii astia mi s-au intamplat lucruri care au lasat urme adanci pe sufletul meu), chiar daca sunt aspecte din viata mea care ma nemultumesc.

Multe mi-ati spus ca se simte ca-mi lipseste jumatatea ... posibil, nu ma simt neimplinita ca nu am un barbat langa mine (si ma refer la un barbat cu care sa impart totul, nu la barbati cu care sa ies sau sa schimb pareri). Intr-un fel sau altul e alegerea mea ... am trait acea iubire, nu pot sa stau in relatii care imi ofera mai putin pentru ca nu sunt fericita si asta se simte imediat (am mai spus ca sunt un om radical cand vine vorba de inima mea, fac compromisuri ca asa e viata, dar doar atunci cand nu am alta solutie).

In ultimele saptamani am fost pusa fata in fata cu trecutul meu (cele ce ma cititi de mult va amintiti de scrisoarea adresata unui strain) si mi-am infruntat din nou demonii si am deschis un capitol ce-l credeam incheiat definitiv, am ales sa iert anumite lucruri, sa-mi recunosc greselile si am invatat din nou ce inseamna sa suferi pentru un barbat. Si am ajuns din nou in punctul in care sufletul meu tanjeste dupa ceva ce nu primeste ... si de data asta aleg sa nu continui, ci sa caut in alte parte ... degeaba exista sentimente daca realitatea nu te lasa sa respiri. Undeva acolo ma asteapta cineva ... 

A iesit o mare varza din postarea asta ... nici pe departe ceea ce intentionam sa scriu, dar asta e ... nu mai incerc de mult sa controlez ce simt ... nu sunt trista, nu sunt nici vesela, sunt doar eu ... si stiu ca maine imi va fi mai bine pentru ca imi doresc sa-mi fie mai bine.