Daca duminica seara cand am scris postarea asta eram ravasita, ieri am clacat ... a fost una din cele mai aiurea zile din viata mea. Pur si simplu m-au daramat toate problemele ... am simtit ca nu mai am aer, m-am simtit ca un animal prins in cusca, incoltit din toate partile ... care nu vedea nici o cale de a scapa. A fost una din putinele dati din viata mea cand n-am putut sa ma ridic singura ...
Am cautat sprijin in altii, din pacate nu te poate ajuta nimeni in astfel de momente ... nu stie nimeni ce simti si ce se intampla in mintea ta si in final orice ti-ar zice cineva nu ajuta la nimic ... si te simti si mai singur si mai neinteles cand de fapt cei din jurul tau n-au nici o vina pentru tot ce ti se intampla ... si asta o spun eu care n-am asteptat niciodata de la nimeni sa-mi rezolve problemele sau sa ma sustina, insa ieri am simtit ca nu pot singura ...
In cazul meu exista o persoana care ar fi putut sa faca toate astea sa dispara, insa mi-am dat seama ca n-ar fi corect sa las tot ce ma apasa pe umerii altcuiva (poate asta e problema mea - ca aleg sa raman lucida si logica cand n-ar trebui) ... am mai facut-o in trecut si mi-am dat seama ca desi la momentul ala a fost bine pentru mine pe termen lung a avut consecinte care nu au putut fi controlate.
Si am tacut ... si am plans cat n-am plans in ultimii trei ani la un loc. Nu ca mi-ar fi folosit la ceva sa plang, dar trebuia sa eliberez cumva tot ce simteam ... si ajunsesem intr-un punct unde nu mai aveam ce sa controlez ... n-a fost un moment de slabiciune, ci un moment de eliberare. (desfasurat in intimitatea dormitorului meu - sunt prea vanitoasa ca sa clachez in fata cuiva)
Am gresit ca n-am dat telefonul ala si n-am spus "ia-ma in brate"? Poate da, poate nu ... timpul o va dovedi si pe asta, eu sigur nu am raspuns in momentul asta ...
Am dormit mult, dar agitat ... insa azi m-am trezit cu alta stare de spirit. Nu pot zambi, am ochii umflati, ma doare in gat de cat am plans, vocea mea e de gheata si orice cine a intrat in contact cu mine vreodata poate simti ca ceva nu e in regula, dar eu mi-am recapatat forta ... si nu m-a ridicat nimeni, m-am ridicat singura ca de fiecare data cand am avut probleme. Nici nu stiu de ce mi-am imaginat vreo secunda ca o poate face altcineva ...
Aseara m-am simtit spectator la propria mea viata, am simtit ca n-am nici un control asupra lucrurilor care mi se intampla (desi cred cu tarie ca traim ceea ce mintea si sufletul nostru creaza) si m-am intrebat de zeci de ori unde gresesc. Habar n-am care e raspunsul sau daca el exista, dar nici nu-mi pasa ... o iau de la capat, la fel de puternica ca intotdeauna ...
As fi putut sa nu scriu randurile astea (si n-am facut-o ca sa ma eliberez sau pentru ca am simtit nevoia s-o fac) dar stiu ca toti avem momente d-astea si stiu ca multi se tem sa arate momentele mai putin bune si mai ales sa se arate atunci cand sunt jos de tot ... si nu vad de ce. Suntem oameni, avem momente bune, avem momente proaste si avem momente care ne termina, insa avem puterea sa ne ridicam si sa mergem mai departe cu mai multa forta ...
Voi ce faceti in astfel de momente?
Si eu am avut ieri o zi, Doamne! Eu am facut invers, nici n-am vrut sa vorbesc despre cele intamplate, am zis 'da-le naibii' si mi-am indreptat atentia catre alte lucruri. Dar inteleg ce zici, uneori trebuie sa te descarci, sa faci un fel de detox. Sa ai astazi o zi mult mai buna!
RăspundețiȘtergereEmpatizez cu suferinta ta, insa tine minte ca toate-s trecatoare si ceea ce ieri/azi era/e de netrecut, maine va fi istorie. Si inca ceva: mai bine regreti ca ai facut ceva, decat sa te intrebi cum ar fi fost daca... Dau sfaturi nesolicitate ca orice "mamaie" si daca te deranjeaza, da-mi cu flit
RăspundețiȘtergere:-*
Alice, cred ca ieri a fost o zi tampita pentru multi oameni, bine ca a trecut :)
RăspundețiȘtergeremiki, tocmai pentru ca-s trecatoare si stiam ca azi va fi mai bine, am ales sa nu mai incarc pe nimeni cu starea mea. Nu-ti dau cu lift, sunt total de acord cu tine cu "mai bine regreti ca ai facut ceva, decat sa te intrebi cum ar fi fost daca" dar in cazul asta era un moment total aiurea s-o fac.
Nu am inteles foarte multe despre motivele starii tale, insa va trece...toate trec. Urme vor ramane pentru ca suntem oameni, ceea ce inseamna ca avem vulnerabilitati. Apreciez ca esti puternica si nu vrei sa bocesti in fata altcuiva, dar asta se intampla pentru ca asta vrea societatea si nu sufletul tau. Si aceasta este o greseala, pentru ca sufletul tau nu vrea asta cu adevarat. Este doar o comanda pe care creierul tau o da, in mod mai putin constient...aici cred ca ar trebui sa mai lucrezi putin, pentru ca vanitatea nu ajuta la nimic. In opinia mea, relatiile de calitate presupun deschidere totala.
RăspundețiȘtergereCamelia, imi inchipui ca teama de ridicol (sau de respingere) e cea care ne opreste sa actionam asa cum ne spune inima, chiar daca mai apoi regretam ca nu am facut-o.
RăspundețiȘtergereNu are nici o treaba vanitatea cu faptul ca am ales sa nu ii mai incarc si pe altii aiurea. Cu deschiderea sunt total de acord, insa uneori e bine sa te gandesti si la ala de langa tine, inainte sa te pui pe tine pe primul plan (mai ales cand stii ca iti tragi forta din tine, restul e doar o iluzie creata de minte).
RăspundețiȘtergeremiki, probabil ca da cand ai 15, 20 sau 25 de ani ... eu am trecut de faza asta, spun ce am de spus si asta e. Sa traiesti cu regrete e o mare tampenie din punctul meu de vedere, e pierdere de timp ... nu zic ca nu te mai lovesc gandurile din cand in cand, dar cum nu poti schimba nimic, mai bine iti asumi consecintele faptelor tale si mergi mai departe.
RăspundețiȘtergereSigur, nu are nicio legatura. Eu am citit putin printre randuri si am simtit pe alocuri ca, uneori, din demnitate, nu vrei sa arati ca esti afectata. Este de apreciat ca te gandesti la binele aproapelui...insa, foarte important este ca acea persoana sa merite. Si, chiar mai important, sa nu iti faca tie un rau iremediabil.
RăspundețiȘtergereScuze daca mi-am dat cu parerea aiurea...
Ah, atunci inseamna ca eu n-am depasit inca stadiul asta pentru ca inca-mi este teama sa exprim unele sentimente.
RăspundețiȘtergeree, nici n-am dat detalii ca sa se inteleaga ceva din ce-am spus ... n-are nici o treaba demnitatea cu alegerea mea de aseara. Azi n-am nici o problema sa discut despre ce-am simtit ieri, insa ieri simteam ca fac rau aiurea si nu avea sens. Nu ti-ai dat aiurea cu parerea, daca nu vroiam sa vad si alte puncte de vedere nu ceream parerea. :)
RăspundețiȘtergeremiki, am fost si eu acolo si nu ajuta la nimic sa nu spui ce simti. Spui si daca cel din fata ta nu stie sa-ti aprecieze sinceritatea el/ ea pierde, nu tu. De ce sa-ti reprimi ceva din teama ca nu vei fi inteleasa sau ca vei fi considerata intr-un fel anume?
RăspundețiȘtergereNa, :-* pup sa-ti treaca!
RăspundețiȘtergeresa traiesti cu regrete este o mare tampenie ai zis...daca stii , salveaza-te...mai tarziu vor fi mai multe regrete...
RăspundețiȘtergerecoco, am mai "fugit" o data gandind exact cum ai zis tu ... n-a ajutat la nimic, se tot repeta si mi-e clar ca mai e ceva de trait/ invatat.
RăspundețiȘtergereimi pare nespus de rau ca ai trecut prin momente mai putin bune , stiu exact cum e au fost zile si la mine din acestea de parca nu mai vedeam lumina de la capatul tunelului ,dar noapte e mereu un sfetnic bun si prin plans chiar daca nu e o solutie insa simti ca te eliberezi . iti doresc sa treci cu bine si sa ai doar zile frumoase . pop si capul sus ,suntem intr-o lume atat de grea unde trebuie sa invatam doar sa luptam .
RăspundețiȘtergereclaudia, in viata mai avem de trecut si momente d-astea, cateodata si mintea noastra le da prea mare importanta dar e in firea noastra ...
RăspundețiȘtergereUn mic sfat din propria mea experienta: din cauza ca eram si eu ca tine, nu vroiam sa apelez la altii ca sa ma ridic atunci cand nu mai puteam,am ajuns sa am probleme cu anxietatea si cu glanda tiroida.Ce m-a ajutat pe mine sa imi revin, inafara de o operatie, Magne B6+somn mult+invata sa vorbesti de fiecare data cand te deranjeaza ceva+fi mai egoista! Te pup si sper sa aud vesti bune in urmatoarea postare
RăspundețiȘtergerecara, problema mea nu este ca nu vorbesc sau nu exprim ce simt, ci din contra ... doar ca n-am vrut sa incarc cu emotiile mele o alta persoana. Sfatul cu somnul este bun, de vorbit vorbesc (cica chiar prea mult uneori), vitamine iau oricum - sigur va fi mai bine, intotdeauna dupa furtuna apare soarele. O seara frumoasa :)
RăspundețiȘtergereChiar daca inca nu esti la capacitate maxima acum ma bucur mult ca ti-ai revenit. Ce fac eu cand sunt jos? Exact ce ai facut si tu. Imi iau pauza o seara de la absolut orice, stau singura, despic firul in 4, plang, imi dau voie sa fiu slaba si sa ma gandesc la absolut orice, imi imaginez cum ar fi putut sa fie lucrurile, rememorez, mai plang putin iar din a doua zi o iau de la capat cu forte proaspete. Te pup
RăspundețiȘtergereGabriela, da, totul se rezolva in final ... intr-un fel sau altul, o seara frumoasa sa ai :)
RăspundețiȘtergereDraga mea Camelia,inteleg perfect ceea ce simti....si mie mi s-a intamplat.Si eu la fel ca tine nu am spus nimanui nimic din suferinta mea,am dus totul pe umerii mei fara sa ma plang.....am incercat sa nu se vada cat sufar...dar nu e bine.Daca exista in viata ta o persoana de incredere care te poate sprijini si oferi un umar pe care sa plangi si careia sa-i impartasesti din prea plinul sufletului.....atunci fa-o!.Nu ezita....nu spune nimeni ca trebuie sa impovarezi acea persoana cu tot greul de pe umerii tai(daca persoana aceea e in stare ca macar pt 10 minute sa poarte toata povara...cinste ei,eu asa as face)...dar macar o parte....imparte povara....nu o tine pentru tine pentru ca sufletul si constiinta si subconstientul se vor razbuna mai tarziu si nu are rost....stii?si faptul ca ai povestit in aceasta postare ar trebui sa te mai usureze macar putin.Conteaza sa impartasesti chiar si suferinta....mintea omeneasca e extrem de puternica si de "sugativa" si duce cat nu putem sa ne imaginam,dar si cand nu mai poate de prea plin,atunci nu e bine.Iti doresc sa treci cu bine peste asta,stiu ca nu se poate cat ai bate din palme,dar mai stiu ca sigur esti puternica si o sa gasesti puterea sa iti revii.Te imbratisez si te pup >:D< :*
RăspundețiȘtergereAntoaneta, multumesc pentru cuvintele frumoase. Ai dreptate, eu am spus ce mi se intampla, doar ca n-am spus cui avea si "puterea" sa-mi usureze in acel moment povara ... iar restul cuvintelor n-au contat. O zi frumoasa iti doresc :)
RăspundețiȘtergereAi fost "norocoasa", ca sa zic asa, ca ai avut doar O astfel de zi. In anul ce tocmai a trecut, am avut luni intregi in care am fost distrusa si nimeni nu ma putea ajuta sa ma ridic din propria suferinta. Nu acceptam ajutorul nimanui, sfaturile nimanui, cuvintele linistitoare ale nimanui. Vroiam sa fiu lasata in pace, sa fiu singura, sa nu vorbesc cu nimeni, sa nu vad si sa aud pe nimeni. Treceam prin cea mai proasta perioada a vietii mele .. si cand spun asta, sunt sigura 1000% de ceea ce gandesc. Au fost momente groaznice incat credeam ca o sa mi se faca rau de la atatea lacrimi cat am putut sa plang! Ma miram si eu, de unde mai am lacrimi, dar se pare ca atunci cand suferim, lacrimile sunt ca un izvor nesecat! Cred ca din cauza asta, am ramas fara lacrimi de fericire...le-am transformat pe toate in unele de tristete! Nici nu am cuvinte...ca sa pot explica ce a fost in sufletul meu aproximativ tot anul 2012, care il consider un an incredibil de prost [ am avut si momente bune, recunosc. dar nu suficiente, in comparatie cu evenimentele suparatoare ]. Am incercat din rasputeri pana la urma sa imi revin, am reusit in proportie de 60% as zice, chiar pot spune ca de cand s-a instalat 2013, nu cred ca am mai plans [ nu zic de 2 ori, ca poate acusi ma apuca :)) ], insa tot nu mai sunt cum eram. Chiar daca la suprafata sunt mai ok, pe dinauntru, Doamne, cred ca e dezastru! Totusi "ma bucura" faptul ca m-am obisnuit sa traiesc cu durerea din suflet. Chiar daca ar fi avut si inca ar avea cine sa "imi ia durerea cu mana", nu este posibil. Dar eu am incercat sa ma pacalesc singura zi de zi, sa pot deveni putin mai optimista, sa imi gasesc motive pt a ma da jos din pat in fiecare dimineata. Pana acum, merge metoda asta, dar parca am fost tare prea mult timp, nu m-ar mira sa clachez in viitorul apropiat.
RăspundețiȘtergereSi ca sa iti raspund in final, la intrebare [ pt ca am batut campii mai mult decat ar fi trebuit ] , in astfel de momente nu fac altceva decat sa plang pana raman fara aer, pana mi se umfla ochii, pana simt ca mi se atenueaza suferinta cat de cat, odata cu lacrimile. Pana ma ia somnul, ca de obicei de la plans foarte mult, imi obosesc ochii in primul rand, apoi creierul si adorm. A doua zi incerc sa nu mai fiu asa demoralizata, sa trec cu vederea, chiar daca atunci cand ma uit in oglinda am ochii cat cepele, dar asta e viata... Nu intotdeauna dupa plans vine ras, dar sa speram ca de acum incolo asa va fi!
Bianca, nu trebuie sa te obisnuiesti sa traiesti cu durerea, ci sa o accepti ca atare si sa mergi inainte - daca ramai blocat in suferinta si te fortezi sa respiri in fiecare zi problema ramane tot acolo si va veni o zi cand va trebui sa o infrunti. Cred ca cel mai bine este sa pleci de la sursa in astfel de cazuri si faci pasi mici inainte pana in ziua cand vei putea zambi iar ... si asta se intampla mai devreme sau mai tarziu.
RăspundețiȘtergereProblema este ca nu ma pot detasa de persoana care imi produce sentimentele astea negative! Poate candva, voi putea. Chiar ma gandeam ca singurul mod de a uita tot si de a o lua de la capat, ar fi sa plec din oras. Si poate o voi face, pt sanatatea mea mentala nu gasesc alta solutie. Poate dupa ce termin cu licenta, ma voi muta in Bucuresti la master...
RăspundețiȘtergereBianca, cand o sa vrei cu adevarat s-o faci, o vei rupe ... indiferent de orasul in care esti, distanta nu este o solutie ...
RăspundețiȘtergere