Conversatii cu Dumnezeu (Neale Donald Walsch)

Cartile le-am primit cadou de ziua mea de la o prietena si a durat ceva timp pana sa le citesc - stiam ca va trebui sa am o anumita stare sa le citesc. Si n-am gresit. Daca le-as fi citit in alt moment, n-as fi inteles nimic sau pur si simplu as fi abandonat dupa cateva pagini.

E greu sa scriu despre ele pentru ca religia este unul din subiectele despre care nu prea discut (cred cu tarie ca fiecare are dreptul sa creada in ceea ce vrea sau sa nu creada in ceva si nimeni nu are dreptul sa judece), dar ma gandesc ca poate sunt printre voi si persoane curioase ca mine care vor sa stie si cauta raspunsuri. 

Mie mi-e foarte greu sa accept un lucru doar pentru ca mi se spune ca asa trebuie sa fie (niciodata n-am facut ce "trebuie" si niciodata nu am jucat dupa regulile impuse de societate/ biserica/ etc.) si nu sunt de acord cu exprimari de genul "Dumnezeu pedepseste" sau "asa a vrut Dumnezeu", asa cum n-am gasit niciodata consolare in mersul la biserica. Mereu am crezut ca nu exista lucruri/ intalniri intamplatoare si mereu mi-am ascultat instinctul desi toti imi spuneau ca gresesc ... si m-am inselat de putine ori ... asa ca am cautat ... nu neaparat explicatii, ci am cautat sa inteleg ca sa-mi fie mie mai bine

Cel mai dificil moment pentru mine a fost moartea tatalui meu. A venit intr-un moment in care nu ma asteptam, intr-un mod in care nu ma asteptam si mi-a dat peste cap toata scara de valori pe care o construisem pana in momentul ala. Mi-a luat 2 ani sa ma "autoconving" ca a murit ca asa a vrut Dumnezeu, insa sufletul meu era in agonie si nu gaseam consolare in asta. Asa ca mi-am dat seama ca am nevoie sa inteleg moartea ca sa pot merge mai departe ... si am inceput sa caut informatii, sa citesc, sa discut cu oameni si in final sa accept ca tot ceea ce ni se intampla construim noi, nu e o "pedeapsa" de la Dumnezeu.

Nu stiu voi cum sunteti (chiar sunt curioasa si daca vreti mi-ar face placere sa citesc parerea voastra despre vis si viata din vis), dar eu visez intens ... si relatia mea cu tata nu s-a terminat cand el a murit, dar mie mi-a fost imposibil sa accept ca nu mai e fizic langa mine si sa-mi accept propria neputinta. N-o sa intru in detalii aici, insa sunt sigura ca cei ce vor sa inteleaga, o sa stie ce-am scris mai sus. 

Si cartile astea m-au facut sa inteleg niste lucruri. Nu numai despre viata si moarte, dar si despre ceea ce ni se intampla, despre ceea ce putem construi cu puterea mintii si multe alte lucruri care nu-mi dadeau pace si ma faceau sa-mi pun intrebari si sa caut raspunsuri. Daca le-as fi citit acum 5 ani sau poate chiar si acum 2 ani, nu mi-ar fi spus nimic (asa cum am spus si la inceputul postarii), nici nu cred ca le-as fi terminat, dar acum m-au ajutat si mi-au deschis ochii si m-au facut sa vad mai clar anumite lucruri din viata mea. 

Nu stiu daca le-as recomanda cuiva care are 20 de ani sau care este multumit de ceea ce se intampla in viata lui/ ei, dar daca treceti printr-un moment in care aveti nevoie de niste raspunsuri sau simtiti ca lucrurile nu merg bine desi aparent nu exista probleme sau daca pur si simplu va intereseaza sa vedeti si o alta abordare a vietii si a relatiilor dintre oameni, atunci e o lectura pe care eu v-o recomand oricat de controversate sunt aceste carti (multi au spus ca reprezinta o blasfemie).

In ultima vreme mi-am schimbat parerea despre multe lucruri si am incercat sa-mi fac viata mai usoara, dar cred ca cel mai important lucru pe care l-am realizat este faptul ca nu mai incerc sa schimb nimic la cei din jurul meu si nici nu ma mai consum atunci cand vad alegeri gresite in jurul meu. 

Am ajuns la concluzia ca fiecare traieste ceea ce vrea sa traiasca, asa cum fiecare e liber sa faca propriile greseli si sa-si asume consecintele - toate lucrurile astea le stiam in teorie de mult timp, chiar de foarte mult timp, dar tot ma razvrateam (ca asta mi-e firea) si ma agitam pentru lucruri pe care oricum nu le pot schimba ca nu tin de mine.

Acum zambesc si stiu ca va fi bine ...