De sfarsit de vara ...

31.8.12

Poate va asteptati (sau poate nu) ca astazi, fiind ultima zi oficiala de vara, sa vedeti pe blog o postare de genul "Preferatele din August" sau poate "Ce-am facut vara asta" ... ei bine n-o s-o vedeti. Astazi n-am ce sa va spun despre cosmetice (luna asta a fost una lejera din punctul asta de vedere si n-am simtit lipsa nici unui produs) si nici despre ce-am facut sau nu in ultimul timp, astazi o sa va povestesc despre ... mine.

Si nu, nu este o postare cu amanunte picante sau cu detalii si exemple, este o postare despre ... vom vedea despre ce. Este doar o postare din suflet.

Fiecare dintre noi are perioade mai bune si perioade mai grele in viata, perioade in care trebuie sa luam decizii, sa renuntam la ce iubim, sa o luam de la capat, sa ne analizam viata si sa ne dam seama ce-am facut bine si unde am gresit, ce trebuie sa schimbam si ce trebuie sa invatam ... eu tot trec printr-o perioada d-asta de ceva vreme si de fiecare data viata imi arata o alta fata a ei.

Viata mea e departe de ceea ce-mi doresc eu sa fie, dar n-am stat nici o secunda sa ma plang pentru ce n-am sau ce nu merge, in fiecare zi multumesc pentru ce am si pentru ce mi s-a oferit pentru ca stiu ca sunt oameni cu probleme reale si grave care au sperante foarte putine sa rezolve ceva. Nu e cazul meu, da, am probleme, insa am taria sa trec peste ele. Ceea ce m-a "speriat" mereu a fost pretul pe care trebuie sa-l platim pentru a invata o lectie, nu lectia in sine - viata mi-a dovedit ca nu ti se da nimic ce nu poti duce. Daca ti se intampla inseamna ca ai puterea sa duci acea povara si daca reusesti si sa ii ajuti pe altii in durerea ta, cu atat mai bine.

... numai ca uneori, desi la teorie stai foarte bine, cand vine vorba de practica ... o dai in bara. Asa si eu ... m-am lasat coplesita de probleme si mi-am incarcat mintea cu solutii "salvatoare" incat am uitat sa-mi bucur sufletul si am uitat ce e mai important: energia si puterea le iei din tine, nu exista nimic mai puternic decat increderea in tine si in fortele tale.

Important e ca mi-am amintit (ce-a fost, a fost, nici nu mai conteaza) si ca de acum inainte am de gand sa ma gandesc la mine si la sufletul meu inainte de orice altceva ... probleme vor fi mereu, mereu o sa apara ceva de rezolvat si mereu o sa fie ceva care n-o sa mearga cum iti doresti ... si ce daca? 

Am sa zambesc, am sa-mi amintesc cine sunt si ce valorez si am sa merg inainte ... pentru ca stiu ca la capatul drumului ma asteapta ceva frumos.

Cand ati vorbit ultima data cu sufletul vostru ce v-a spus?
Read More

Sesiune de shopping: cosmetice (partea 2)

30.8.12

Cand imi impusesem sa ma opresc din cumpararea de cosmetice (gasiti aici partea 1 a acestei sesiunii de shopping intinsa pe cateva saptamani), cei de la feelunique.com mi-au trimis un cupon de reducere de 5 lire la orice comanda de 20 lire (siteul ofera transport gratuit) si cum erau 2 produse pe care le vroiam de ceva vreme de pe site, m-au pus in mare incurcatura. Am incercat vreo 3 zile sa ma autoconving ca n-am nevoie de ele, dar incercarea mea a esuat lamentabil ...

Asa ca dupa un weekend in care m-am gandit numai la comanda aia, luni am clacat si cand am ajuns la munca, am pus cele 2 produse in cos si am finalizat comanda. Vineri coletul a ajuns in posesia mea, deci a durat 4 zile ... impresionant. Primul produs pe care l-am luat a fost un gloss de la Buxom - Plumping Lip Polish in nuanta Bunny, dupa care suspinam de ceva vreme (am avut in trecut Rosie si Lily din aceeasi gama si ador senzatia pe buze si efectul pe care il au). 


La al doilea produs m-am sucit de cateva ori - stiam clar ca va fi o oja Nubar, insa nu ma puteam decide daca sa recumpar nuanta Spark (oja mea preferata din toate timpurile) sau sa imi iau in sfarsit Black Polka Dot dupa care ma tot uit de anul trecut. In final am decis sa iau Black Polka Dot si sa recumpar Spark cu alta ocazie. (cautati pe google sa vedeti cum arata Black Polka Dot peste diverse oje - mie chiar imi place)


Mama m-a tot auzit ca ma vait ca trebuie sa-mi iau o oja mov inchis peste care sa aplic Hyacinth Sparkle de la Nubar (primita intr-un schimb cu Ioana si pe care n-am apucat s-o folosesc pana acum) si ca nu vreau o oja scumpa, asa ca mi-a luat din nu stiu ce statie de autobuz o oja Rapsodi - 345, un mov intens si inchis, pe care a dat cativa lei. Mama stie ...


Nu mai stiu ce oferta a fost la Yves Rocher si am decis sa incerc laptele demachiant si lotiunea tonica pentru ochi si ten din gama "3 ceaiuri detoxifiante" si chiar imi plac. Nu m-am machiat foarte mult in ultima perioada si nu stiu daca chiar curata bine un machiaj puternic, insa imi plac senzatia de prospetime pe care mi-o lasa dupa ce le folosesc si mirosul. Mi-am mai luat si un deo cu bila cu lamaie verde din Mexic, insa am uitat sa il aduc pentru poze.


Si pentru ca oja de la Nubar si cea luata de mama nu au fost de ajuns, am luat Joy cu o oja mini de la Max Factor - Prussian Blue si mi-am luat inca 2 oje dintr-un magazin (una care mi-a amintit de Peridot de la Chanel si una taupe de la Gabrini).


Tentatii ar mai fi cateva, dar incerc sa rezist ...
Read More

Castigatoare set BonnieBlueBijoux

29.8.12

Am ales impreuna cu BonnieBlueBijoux castigatoarea pentru setul de bijuterii format din colier si cercei. Felicitari, se le porti cu placere si astept mail de la tine (sau mesaj pe Facebook) cu datele pentru livrare.


Read More

DIY: gloss Juicie Peach

Problema arata cam asa: am primit la inceputul anului un mini gloss Sleek transparent (produsele Sleek se gasesc pe Makeup Shop) si nu stiam ce sa fac cu el, dar in ultima vreme am avut o atractie (greu de invins) catre produsele de buze portocalii si mi-am amintit ca mai am intr-un sertar niste mostre de blushuri minerale si erau si niste nuante de piersica pe acolo. Am studiat, am ales Juicie Peach si am "creat".


De la ce e in poza de mai sus am pornit si am ajuns in ce vedeti in poza de mai jos. Tot procesul a durat 1 minut, am luat cu o spatula putin blush mineral si l-am pus in tubul de gloss, am amestecat, mi-am dat seama ca vreau o culoare si mai intensa si am mai repetat partea cu pusul si amestecatul. Si rezultatul final ....



Mie chiar imi place ce-a iesit ... voua cum vi se pare? (fiind asa mic, e perfect de pus in geanta)
Read More

Giveaway Avon

28.8.12

Pe blogul meu nu ati citit nici o parere legata de Avon pentru ca sunt niste ani buni de cand n-am incercat nici un produs de la ei, dar imi amintesc ca produsele Planet Spa mi-au placut mereu, asa ca atunci cand Teodora m-a contactat sa organizam impreuna un giveaway am zis da.

Premiul consta in 4 produse (le puteti vedea mai jos: spumant de baie cu orhidee, spray de corp cu rodie si mango, masca de fata cu orez japonez si sake si lac de unghii) si una dintre voi va fi norocoasa castigatoare. Giveawayul este deschis pana sambata 01.09 si duminica voi anunta castigatoarea.


Pentru a participa trebuie sa indepliniti 3 conditii:

1. sa urmariti ("Inscrieti-va pe acest site" - Google Friend Connect) blogul meu si blogul Teodorei (http://avontesustine.blogspot.ro/)

2. sa dati like paginii de Facebook a blogului si paginii Teodorei (http://facebook.com/avonladysworld)

3. sa lasati un comentariu in care sa spuneti care este produsul vostru preferat de la Avon si sa mentionati numele cu care urmariti cele 2 bloguri si cu care ati dat like paginilor de Facebook
Read More

Epilare definitiva cu IPL - primele impresii

27.8.12

Ma gandesc de mai bine de un an la epilarea definitiva cu IPL si am avut mai multe tentative de a ma duce sa incerc, insa experientele unor amice m-au facut sa am dubii. Nu stiam unde sa ma duc pentru ca am auzit o gramada de lucruri cum ca nu se foloseste numarul de impulsuri care trebuie, ca aparatele nu sunt bune si multe altele ...

Este ceva ce-mi doresc de ceva vreme sa incerc si am 2 zone care sunt prioritare - zona fetei (mustata si barbie - unde m-am "trezit" in ultimii ani cu niste fire rebele datorate ovarului polichistic si dereglarilor hormonale) si zona axilei (unde nici nu e recomandat sa folosesti ceara si unde eu oricum am probleme intrucat zona este foarte sensibila - firul de par este gros si negru si pielea foarte alba si nu-mi place niciodata cum arata) si sa vad ce rezultate sunt mai ales ca toata lumea spune ca parul inchis la culoare si pielea alba (exact cazul meu) este combinatia care are cele mai bune rezultate in cazul epilarii definitive cu IPL.

Asa ca atunci cand cei de la SlimArt m-au contactat pentru o colaborare pentru a incerca alte servicii in clinica lor, mi-a zburat imediat gandul la epilarea cu IPL si am inceput sa ma documentez ce aparatura au si deja imi faceam planuri. Calitatea serviciilor incercate m-a convins si am discutat in clinica pentru o oferta pentru un abonament de 6 sedinte si ceea ce mi s-a oferit mi s-a parut super ok, asa ca n-am mai stat pe ganduri (zilele urmatoare o sa revin cu o postare cu niste oferte si pentru voi pentru ca am vazut ca v-ati aratat interesate de epilarea definitiva).


N-o sa explic eu care e mecanismul din spatele epilarii cu IPL (gasiti aici toate detaliile tehnice si alte informatii despre aceasta procedura), eu vreau doar sa va povestesc cum mi s-a parut mie prima sedinta si ce efecte vad dupa 3 saptamani.

Ceea ce conteaza inainte sa va duceti la o astfel de sedinta este ca parul sa nu fi fost smuls in ultimele saptamani (deci nu epilare cu ceara, nu epilator si nu pensat - pentru ca toate smulg radacina si exact asta nu trebuie sa se intample) - puteti folosi crema epilatoare, aparat de ras sau forfecuta (daca e vorba de cateva fire).

Sedinta pentru fata (ca asta a fost zona pe care am ales sa o incerc) a durat maxim 10 minute, mi s-a aplicat pe fata un gel si doamna doctor dermatolog (v-am spus si in postarile trecute ca pentru mine asta a fost unul din factorii decisivi care m-au facut sa incerc procedura in clinica - faptul ca cel care se ocupa de tine este un medic specialist cu pregatire, nu o cosmeticiana) a trecut cu aparatul cu lumina peste zonele care urmau sa fie tratate. Din ce am citit in clinica si mi s-a spus, aparatul este ultimul aparut in materie de epilare definitiva cu IPL si rezultatele sunt mult mai bune si este nevoie de mai putine sedinte.

Ce-am simtit practic? O piscatura usoara - probabil unde era radacina firului de par si o usoara senzatie de incalzire pe zonele unde trecea aparatul. Nu m-a durut nimic, nu am simtit nici un disconfort, nu am intampinat nici un fel de problema/ sensibilitate dupa aceasta procedura.

In ceea ce priveste rezultatele (aici trebuie sa fac o paranteza si sa spun de ce am vrut neaparat sa fac asta pentru zona fetei; sub barbie am o zona unde imi cresc 5-6 fire de par - groase, negre si tepoase - pe care trebuia sa le smulg cu penseta la 3-4 zile, iar in locul respectiv porii ramaneau deschisi, microbii isi faceau de cap si eu mereu aveam infectie indiferent de cata grija aveam), dupa 3 saptamani sunt zone (in special mustata) unde parul nu a mai crescut (daca ar fi sa vorbesc in procente as zice probabil 70%), sunt zone unde parul si-a schimbat total textura (am o alunita pe maxilar in partea dreapta unde imi cresteau 3 fire de par tepoase, care acum sunt moi si subtiri si mai ca nu le-am vazut nici eu care stiam ca sunt acolo) si sunt zone unde parul creste la fel (si aici ma refer la zona de sub barbie - probabil ca acolo este nevoie de cateva sedinte pentru a vedea rezultate). Desi mi s-a spus ca dupa 2-3 saptamani ar trebui sa vad/ simt cum parul o sa cada pe anumite zone, n-am vazut asta desi, daca e sa fiu complet onesta, nu prea are ce sa cada ca nu a crescut prea mult.

In circa 10 zile o sa ma duc pentru a doua sedinta si de-abia astept sa vad cum va reactiona pielea mea si care vor fi rezultatele dupa 6 sedinte (intentionez ca undeva in iarna sa incep si pentru zona axilei daca rezultatele pe zona fetei ma vor convinge). O sa va tin la curent cu evolutia si rezultatele.

Dupa o singura sedinta eu ma declar pe deplin multumita din mai multe cauze: sunt zone unde parul nu a mai crescut deloc (si sunt convinsa ca zonele astea se vor largi dupa mai multe sedinte), am scapat de nebunia cu pensatul la 2-3 zile pentru ca firele de par cresteau foarte repede si "intepau", acum parul creste mult mai greu si textura este alta si motivul cel mai important pentru mine - zona de sub barbie este aproape vindecata si pentru ca nu am mai smuls parul in zona respectiva nu mi-a mai aparut nici o iritatie (eu am ales sa folosesc aparatul de ras pentru cele 5-6 fire de par care isi fac de cap acolo pentru ca mi s-a parut cel mai comod - asta la cateva zile pentru ca parul creste mult mai greu).

Ati incercat epilarea definitiva cu IPL? Ce rezultate ati avut? Va tenteaza sa incercati? Care zone ati vrea sa le vedeti fara par?
Read More

DIY: bratara din snur si zale

26.8.12

Asa cum va spuneam si ieri in ultima vreme bratarile au fost accesoriile mele preferate - cat mai colorate, cat mai multe, texturi cat mai diverse ... n-am zis nu la nimic. Zilele trecute am facut curat intr-un dulap in care n-am umblat de ceva vreme si am gasit niste snur galben (culoare care nu se regaseste aproape deloc in hainele sau accesoriile mele - nu s-ar zice din punctul asta de vedere ca sunt Leu) si mi-am amintit ca am niste zale aurii care stau degeaba si m-am gandit sa incerc sa-mi fac o bratara.

Tot ce-am folosit au fost 2 bucati de snur galben si 50 zale aurii - intrucat nu aveam nici un sistem de inchidere pentru bratara si nici un fel de alte materiale aurii din care sa inventez ceva, am incercat in prima faza sa fac bratara reglabila si am inchis-o folosind "sliding knot" insa snurul folosit de mine era prea gros si nu mi-a placut cum se vedea. Asa ca am ales sa fac la un capat al bratarii 2 noduri simple la o distanta de cativa centimetri si la celelalt capat al bratarii alt nod care sa "intre" in inchizatoare. Si asta a fost tot.


Mi-a placut ce-a iesit si m-am gandit ca ar arata mai bine cu o alta bratara - in acelasi stil - langa ea si am facut bratara de mai jos. Din nou am folosit doar snur si zale si am ales sa pun cate 10 zale si sa fac nod intre ele - puteam sa ma opresc la 3 siruri de 10 zale insa mi-a placut mai mult cu 4, desi de obicei aleg simetria. Am ales sa inchid bratara la fel.


Intentionez sa fac si a treia bratara (de data asta mai putine zale si mai multe noduri) si sa le port impreuna, insa azi noapte cand m-a "lovit" inspiratia, m-a luat si o durere de gat care ma chinuie ingrozitor si nu ma simt deloc bine, asa ca am amanat a treia bratara pentru alta data.

Am facut o poza cu cele 2 bratari impreuna ca sa vedeti cum arata si mai in cap un proiect asemanator cu snur verde si cu tuburi metalice in loc de zale, asa ca daca vreti sa vi le arat si pe alea, spuneti-mi in comentarii.


Cum vi se par? Cu ce le-ati purta?
Read More

Cele mai purtate lucruri (editie de vara)

25.8.12

Andreea m-a taguit si nu am putut sa zic nu, mai ales ca la cat de cald e chiar nu aveam chef sa pregatesc nici o postare si am zis ca asta e o postare usoara si nu va fi greu sa aleg  ... Asadar cele mai purtate vara asta au fost:

oja - a fost o alegere usoara deoarece este preferata mea de mai bine de un an si am purtat-o indiferent de anotimp si este singura oja pe care am de gand s-o recumpar ... este vorba de Spark de la Nubar


produs de ingrijire a parului - si aici mi-a fost usor sa aleg deoarece gama Gloss Me Smoothly este tot ce-am folosit in ultima perioada si n-am simtit ca parul meu mai "cere" altceva (i-am facut review recent)


geanta - pana acum cateva saptamani am tot schimbat gentile, dar in ultima vreme (mai exact de cand am cumparat-o) numai geanta asta am purtat-o


pereche de incaltaminte - papucii cu pietre si margele luati acum 2-3 ani, sunt comozi si usor de purtat si asta am vrut eu vara asta


obiect de imbracaminte - aici am avut ceva dificultati in a alege pentru ca am 2 rochii maxi pe care le-am tot purtat vara asta si primul gand mi-a zburat la ele, insa mi-am dat seama ca totusi cel mai des am purtat bluza asta de la Victoria's Secret (luata acum vreo 3 ani si pe care n-am purtat-o pana anul asta) - materialul usor si de calitate (eu, care ma irit vara de la orice material, apreciez in mod deosebit in perioada asta hainele care nu-mi dau mancarimi) si modelul (poza nu ii face nici un favor bluzei) care cade pe umar au facut-o sa fie preferata mea


accesoriu - vara asta m-am jucat cu accesoriile si preferatele mele au fost bratarile si una din ele a castigat mereu, este vorba de bratara gen curea cu catarama (aurie cu tinte mici pe care am purtat-o infasurata pe mana - este atat de lunga incat ajunge pentru 4 randuri - pe care mi-am recumparat-o recent de pe ebay pentru ca asta incepe sa prezinte semne de uzura)


fond de ten - nu am purtat fond de ten zilnic (multe au fost zilele cand nu m-am machiat deloc si chiar mi-a prins bine), dar atunci cand am facut-o am ales Mat Lumiere de la Chanel


fard de obraz/ bronzer - produsele astea le-am tot schimbat, dar cele de mai jos au fost folosite cel mai des: blushul mozaic de la NYX - 12 Dare si bronzerul "ciocolata" de la Bourjois (52)



produs pentru buze - aici a fost usor si poza e dovada vie ca imi place la nebunie - este vorba de Fashion Scoop Cremesheen Glass de la MAC (pentru care am deja o rezerva in sertar)


mascara - de abia v-am povestit de cea care mi-a placut vara asta, asa ca raspunsul e simplu: Sexy Pulp Ultra Volume Mascara de la Yves Rocher


fard de pleoape - nu am purtat foarte des, de multe ori cand am iesit seara am preferat sa aplic bronzerul in pliu pentru a-mi "adanci" privirea si sa folosesc iluminatorul pentru pometi si sub arcada si in coltul interior al ochiului si asta a fost tot, insa atunci cand am ales sa ma machiez, am intins mana dupa paleta MAC Trip: 5 Neutral Eyes (Bisque / Say, Yeah / Sable / Mineralism / Bateau)


parfum - cea mai usoara alegere dintre toate: fara nici o indoiala Very Iresistible de la Givenchy (fie ca am ales varianta clasica, fie varianta Sensual a fost preferatul meu)


Ale voastre care au fost?
Read More

Sesiune de shopping: cosmetice (partea 1)

24.8.12

Nu mi-am luat de ceva vreme cosmetice (si sa fiu sincera nici nu aveam nevoie de altele noi, dar ...) insa lucrurile s-au schimbat in ultimele cateva saptamani si urmeaza sa-mi mai vina niste colete in perioada urmatoare, asa ca va avea si o continuare postarea asta.

Am dat o comanda pe MUA la inceputul lunii cand a fost reducerea de 25% + free shipping si am dat pe toate produsele de mai jos 9 lire. Mi-am luat: paleta Undressed (care nu stiam ca este o copie aproape identica dupa Naked de la Urban Decay insa am descoperit cand a mentionat Georgiana in postarea asta), bronzer (numarul 3), 2 blushuri (2 si 4 - chiar nu aveam nevoie de alte blushuri, dar mi-a alunecat mana pe mouse, nu am alta scuza), fard (nuanta 11 - cred ca mai am 3 aproape identice, dar a invins curiozitatea), Bronzed Perfection (produs nou - interesant, dar foarte prafos, din pacate) si un ruj (15- Juicy). 


Dupa care am vazut ca oferta de pe siteul Paula's Choice e inca valabila cu 11 mostre la 3 euro (transport inclus) si m-am gandit ca nu e rau sa-mi mai iau 2 seturi din Skin Balancing (sunt 3 produse in setul ala care chiar imi plac la nebunie), numai ca n-am fost foarte atenta cand am dat comanda si m-am trezit cu un set Skin Balancing si unul Skin Recovery ... am fost putin dezamagita la inceput, dar tot raul spre bine (cleanserul si tonerul chiar imi plac, iar masca din set - Skin Recovery Hydrating Treatment Mask - mi-a laudat-o Ioana si sunt curioasa s-o incerc).


M-am gandit eu ca prea mult timp a trecut de cand ma tot gandesc la Revlon (Colorburst) Lip Butter si tot poftesc macar la o culoare, asa ca m-am pus pe cautari si am gasit un vanzator pe ebay care avea multe culori (inclusiv nuantele noi) - pret 9 dolari/ bucata, transport gratuit, prea frumos ca sa rezist ... m-am decis greu la nuante si in final am ales Cotton Candy si Peach Parfait. Acum trec la testat sa vad cat de bune sunt ...


Si nu in ultimul rand am profitat de faptul ca Makeup Shop a readus produse NYX si am facut o comanda. Mi-am luat paleta Champagne and Caviar, rujul Circe, blushul Peach si blushul crema Golden. Sa vedem daca imi plac ...


Voi ce v-ati luat in ultima vreme?
Read More

Castigatoare campanie Clearance Hunt by Fashion House Outlet Centre

23.8.12

Astazi s-au afisat castigatoarele campaniei Clearance Hunt organizata in colaborare cu cei de la Standout si Fashion House Outlet Centre. Eu am fost una din cele 6 bloggerite care au jurizat acest concurs la care au fost 17 inscrieri si-mi pare bine pentru fetele care au castigat. Spor la cumparaturi si sa va bucurati de premii!


Nu uitati ca reducerile continua pana pe 30 august asa ca inca mai aveti timp sa profitati de ele!
Read More

Balea Young Mango Vanille Dusch-Sorbet

22.8.12

Cred ca acesta este primul produs Balea Young pe care l-am incercat si nu stiu daca il cumparam daca nu ma atragea "dusch-sorbet" de pe ambalaj (nici aroma de vanilie si nici cea de mango nu ma atrag foarte tare cand vine vorba de produse pentru dus). Mi-am imaginat un produs cremos cu un miros dulceag si nu m-am inselat, partea buna este ca imi place.


Pretul (5,99 ron) nu te face sa crezi ca va fi un produs care sa-ti incante simturile, dar realitatea e alta. Imi place mirosul (desi dulce pentru gusturile mele, insa pe piele ramane un miros placut si discret), imi place consistenta (prima data cand l-am folosit am avut impresia ca e o budinca cremoasa) si-mi place ceea ce face.

Curata pielea, o lasa hidratata si pe piele ramane un miros discret care iti aminteste din cand in cand de produsul pe care l-ai folosit. Eu nu cer mai mult de la un produs pe care il folosesc la dus, asa ca e tot ceea ce caut.

L-ati incercat? Sau ati incercat altele de acelasi tip? (mi-am amintit din nou de lotiune cu pepene, pana la urma cred ca o sa ma duc sa mi-o iau ca nu imi iese din minte)
Read More

Giveaway set colier si cercei BonnieBlueBijoux

21.8.12

Daca ieri am postat pe pagina de Facebook un giveaway cu 13 inele fantezie, astazi e randul unui giveaway cu accesorii si pe blog, iar premiul este oferit de BonnieBlueBijoux - set format din cercei si colier.


Ce aveti de facut ca sa participati?

1. Sa urmariti blogul prin GFC
2. Sa fiti prieteni cu BonnieBlueBijoux pe Facebook (http://www.facebook.com/bonnie.blue.311) - asa puteti sa vedeti ultimele creatii (daca folositi alt id decat cel cu care urmariti blogul, mentionati in comentariu care este pentru a va putea identifica)
3. Sa lasati un comentariu in care sa ne spuneti cu ce ati purta acest set

Giveawayul tine de astazi pana pe 28 august (ora 20:00) si pe 29.08 voi anunta castigatoarea.
Read More

Yves Rocher Sexy Pulp Volume Gloss

20.8.12

Impreuna cu varianta mini de mascara de care va spuneam zilele trecute, am primit si acest mini gloss Sexy Pulp de la Yves Rocher - nuanta 03 (cred ca este roz bej) si l-am tot folosit in ultimele saptamani (si la acesta am cateva variante mici din setul de care va spuneam in postarea cu mascara).



Varianta full size are 10 ml, sunt 8 nuante (din ce-am vazut eu) si pretul este de 52 ron (l-am tot vazut la oferta la 39 ron si pe site si in cataloage). Aplicatorul este lung si subtire (este la fel ca cel de la Shine Deluxe de la Astor) si imi place foarte mult.



Culoarea este destul de sheer, nu este lipicios si are o gramada de particule de sclipici care capteaza lumina si dau senzatia de buze carnoase si senzuale. Rezistenta este medie, nu usuca buzele si dispare treptat de pe buze, deci nu va arata urat.

L-ati incercat? Cum vi s-a parut? (pe mine ma tenteaza nuanta Coral - puteti vedea nuantele aici)
Read More

Filorga? Anti-Ageing? Spun DA!

19.8.12

Am fost invitata de cei de la Beautyroom sa testez timp de o luna FILORGA Anti-Ageing MIST®, un ser care promite sa stimuleze productia de colagen si sa confere fermitate pielii prin formula sa ce contine vitamine, aminoacizi, coenzime, baze nucleice, minerale si antioxidanti.


Despre produsele Filorga am citit pareri on-line si am vazut cateva articole in reviste inca de la lansarea brandului in 2007, insa n-am incercat niciodata un produs de-al lor pana acum, asa ca atunci cand am primit propunerea pentru testarea acestui produs am spus repede "da" pentru ca dupa tratamentul de rejuvenare faciala facut acum cateva saptamani (de care v-am si povestit pe blog) si discutia cu medicul dermatolog despre cum ne putem ajuta tenul sa produca mai mult colagen (absolut necesar dupa o anumite varsta) am inteles ce trebuie sa fac pentru ca tenul meu sa arate tanar cat mai mult timp.

Iar daca produsul care mi se propune este unul nou pentru mine (neavand nici o experienta pana acum cu produsele Filorga), este sub forma unui spray (intotdeauna mi-au placut ambalajele antipice) si mai si promite ca va face minuni pentru tenul meu, raspunsul meu e clar: da, vreau sa testez.

Daca aveti un blog si vreti sa participati si voi pe viitor la campanii de testare organizate de Beautyroom, trimiteti un mail cu datele voastre la adresa office@mediaholic.ro si veti aveti ocazia sa deveniti tester Beautyroom.

Ati incercat produse Filorga pana acum? Sunteti interesate sa va tin la curent cu testarea acestui produs?

Later edit:  eu am decis sa ma retrag din campania asta, insa invitatia la testare ramane valabila pentru bloggerite
Read More

Taitei de orez cu piept de pui si legume

18.8.12

Zilele trecute am facut din nou noodles cu legume si pui, insa de data asta am ales sa folosesc reteta "clasica" si a iesit ce vedeti mai jos. Am folosit varza, morcovi, ceapa verde si piept de pui si rezultatul final a fost mult mai gustos decat varianta pe care am incercat-o data trecuta.


Am pus taitetii de orez in apa data in clocot si i-am lasat 3 minute, dupa care i-am scurs si i-am lasat deoparte. Varza am taiat-o fasii subtiri, ceapa verde am taiat-o pe lungime fasii foarte subtiri, am folosit si cateva catei de usturoi (am ales sa ii tai tot fasii subtiri) si morcovii i-am dat pe razatoare si mi-au iesit niste fasii care ar fi trebuit sa fie mai lungi.

Am incins 2 linguri de ulei de susan in wok (care mi se pare ideal pentru a pregati felul asta de mancare - data trecuta am folosit o tigaie) si am calit usturoiul 1 minut, am adaugat pieptul de pui taiat bucatele mici si l-am lasat pana s-a prajit putin, dupa care am adaugat fasiile de ceapa verde si le-am amestecat timp de un minut.

Am adaugat restul de legume, am condimentat cu sare si pudra de ghimbir si le-am calit 5-6 minute (nu le lasati mai mult pentru ca altfel varza nu va mai fi crocanta) la foc mare, dupa care le-am scos intr-un vas.

In tigaie am pus o lingura de ulei de susan, am adaugat taiteii si 2 linguri de sos de soia si le-am lasat pe foc 2 minute, dupa care am adaugat legumele si inca 2 linguri de sos de soia, am pus niste boia dulce (cine prefera mancarea picanta poate adauga boia iute), o lingura de ulei de nuci (pentru aroma) si am mai lasat pe foc 1 minut.

Ne-a placut si cred ca o sa mai repet experienta.
Read More

Lumanarile Betty Crocker

17.8.12

V-am mai spus si in alte postari ca mie imi plac lumanarile parfumate, imi plac betele parfumate, tartele parfumate si multe alte lucruri care tin de aromoterapie, asa ca intotdeauna cand intru in magazine care au astfel de produse incerc sa descopar arome noi.

 
Lumanarile Betty Crocker le-am descoperit in magazinele Stock Market (fostele TCM) si am incercat pana acum: Creamy Vanilla (care este preferata mea - si am cumparat-o de multe ori), Cinnamon Bun (daca va place mirosul de scortisoara, incercati-o - mi se pare perfecta in perioada sarbatorilor de iarna) si inca vreo 2 care nu mi s-au parut deloc speciale, asa ca nici nu am retinut denumirea lor.

Pretul este de 6 ron pentru 85 grame, eu obisnuiesc sa le las sa ard 3-4 ore in fiecare noapte si as spune ca durata lor de ardere este de 26-30 ore (in functie de aroma, am vazut diferente)

Zilele trecute am descoperit o aroma noua - Fresh Cut Melon - si n-am rezistat sa nu o cumpar desi in perioada asta cu calduri excesive nu obisnuiesc sa aprind lumanari. Curiozitatea insa m-a facut sa o incerc si mirosul mi-a placut foarte mult. (intre timp am mai cumparat si Apple Pie, Pineapple Sorbet si Mango Smoothie)

Din pacate la noi gama este foarte redusa si nu se gasesc mereu, insa eu cand le gasesc mereu imi iau cateva (mai nou am descoperit si variantele de la AirPure in magazinul cu produse din Anglia din Piata Minis - Vanilla Cupcake este absolut fenomenala, asa ca am de unde alege). As vrea sa incerc de la Betty Crocker si alte arome: Sugar Cookie, Chocolate Brownie, Mint Cookie, Chocolate Chip Cookie, White Chocolate si Cherry Pie.

Pe voi ce arome va fascineaza?
Read More

My gift to me

16.8.12

Asa cum poate ati vazut, de azi blogul are o "fata" noua. Vroiam de ceva timp sa schimb tema, insa nu am gasit nimic care sa ma faca sa zic "da, asta sunt eu". Pana azi ... cand intr-un moment de inspiratie ... s-a intamplat! Imi place si ma reprezinta total!

Si pentru ca eu sunt genul de om care atunci cand incepe ceva o face pana la capat, mi-am facut si carti de vizita ... in ton cu noua tema a blogului. Ma gandisem la asta de ceva vreme, insa n-am avut niciodata timp si rabdare sa fac ceva ... pana acum ...


Sa aveti o noapte linistita!
Read More

Privire prin sertar ... MAC Brit Wit Cremeblend Blush

Am primit blushul asta crema cadou la inceputul anului si l-am folosit atunci de cateva ori, dupa care am uitat de el, insa am inceput sa-l folosesc din nou in ultimele saptamani. Prefer produsele crema cand este foarte cald si de multe ori aleg sa le folosesc ca baza pentru un produs pudra atunci cand am nevoie ca machiajul meu sa rezista multe ore.


Este un roz bej potrivit pentru un ten deschis spre mediu (eu ma asteptam sa aiba o tenta de mov, insa m-am inselat) si poate fi aplicat usor sau se poate repeta aplicarea atunci cand se doreste o culoare mai intensa. Eu prefer sa il aplic cu o pensula stippling (188 de la MAC este preferata mea pentru produsele de tipul asta) pentru ca asa obtin exact efectul pe care il doresc.


In prezent e singurul blush crema pe care il am (am avut in trecut unul de la Stila, o nuanta asemanatoare) si imi face placere sa-l folosesc.

Cum vi se pare? Voi folositi produse crema pe timpul verii?
Read More

Azi imi place ... Balea Buttermilk&Lemon Dusch Peeling

15.8.12

Va aratam acum cateva zile ca mi-am cumparat acest gel de dus peeling Balea cu lapte/ unt si lamaie din DM. Nu-mi amintesc pretul exact (6,99 sau 7,99 ron pentru 200 ml), dar merita toti banii. Nici unul din gelurile de dus peeling din editiile lor limitate de vara nu m-a dezamagit pana acum si am incercate cateva (imi amintesc de cel cu grapefruit si de cel cu fructe de padure) si nici acesta nu a fost o exceptie.


De ce imi place? Miroase foarte bine (mirosul ramane pe piele timp de cateva ore - subtil, dar ramane), particulele exfoliante sunt foarte delicate si chiar indeparteaza celulele moarte, iar pielea ramane hidratata. Mie imi place foarte mult textura lui usor untoasa si senzatia de racorire pe care mi-o da. Pentru vara produsele de genul asta mi se par cele mai bune.

Nu am simtit niciodata nevoia sa aplic vreo crema de corp dupa ce folosesc gelurile astea de dus si pentru mine asta e foarte important. Imi curata pielea fara s-o usuce.

Le-ati incercat? Cum vi se par?
Read More

Yves Rocher Sexy Pulp Ultra-Volume Mascara

14.8.12

Am primit o varianta mini (2,5 ml) cadou la o comanda imediat ce a fost lansat produsul la noi de catre Yves Rocher si mi-a placut de la prima folosire. De atunci am mai cumparat eu cu diverse comenzi vreo 3 variante mini (exista un set de 3 mini produse pe siteul lor la 17 ron - daca nu ma insel - si contine aceasta mascara, mini glossul din aceeasi colectie si un gel de fata de 15 ml), am un tub in geanta, unul in masina si unul acasa.


De ce imi place? Este negru intens (am varianta 01 Noir), alungeste, da volum si nu se transfera. Peria este destul de mare (am facut mai jos o comparatie cu Mega Volume Collagen 24 de la L'Oreal - Sexy Pulp este in stanga), dar nu este deloc incomoda si forma ei ajuta foarte mult la aplicare, "prinde" toate genele fara prea mult efort.



Pretul este de 60 ron pentru 9 ml, insa acum este la oferta pe site 45 ron (il gasiti aici). Tinand cont ca cei de la Yves Rocher au mereu oferte, cand o sa fie una interesanta pentru mine in mod sigur o sa-l cumpar si in varianta full-size chiar daca mai am cateva ce trebuie incercate.

Ati incercat aceasta mascara? Cum vi se pare?
Read More

Rasfat de weekend la SlimArt Floreasca

13.8.12

In ultimele 4 zile am fost de 2 ori la clinica SlimArt din Floreasca, vineri seara am fost pentru o sedinta de Velasmooth, iar sambata la pranz am fost (asa cum v-am anuntat si pe Facebook) la un masaj cu pietre calde (pe care vroiam sa-l incerc de mult timp, dar pana acum nu a fost sa fie).


La clinica am mai fost pentru o consultatie si o discutie (destul de lunga, recunosc, dar aveam multe intrebari) cu doamna doctor nutritionist Irina Arsene in urma cu cateva zile (daca doriti sa va povestesc despre acea vizita spuneti-mi in comentarii si o sa fac o postare separata despre asta), asa ca am profitat si am facut si cateva fotografii in caz ca sunteti interesate de cum arata clinica.

Este situata in zona Floreasca (str. Drobota nr.15), intr-o vila galbena cu 2 etaje. Atmosfera din clinica este foarte linistita si relaxanta, personalul este foarte amabil si te intampina cu zambete, iar ceea ce mi-a placut foarte mult este faptul ca zonele sunt impartite foarte bine, astfel incat fiecare procedura se desfasoara intr-o atmosfera intima si placuta. Puteti vedea asta in pozele de mai sus, iar informatii despre procedurile din clinica puteti citi direct pe site (clinica ofera tratamente de infrumusetare faciala si corporala, de la machiaj permanent la slabire exista o solutie pentru orice problema - daca aveti vreo intrebare puteti contacta direct personalul clinicii si veti primi raspuns imediat).


Prima procedura pe care am incercat-o a fost o sedinta de Velasmooth (eu am ales sa testez pe abdomen - insa se poate face pe picioare, fese si chiar brate - pretul de catalog pentru o astfel de sedinta incepe de la 70 euro insa in clinica se fac oferte personalizate pentru fiecare clienta si la achizitionarea unui abonament se acorda reduceri substantiale si sedinte gratuite de proceduri complementare). Cum actioneaza Velasmooth? Foloseste tehnologia elos ce a revolutionat piata estetica, fiind prima solutie ce combina patru tehnologii: energia optica infrarosie, radiofrecventa bipolara, vacuumul pulsat si mobilizarea mecanica profunda. Daca sunteti interesate de alte detalii tehnice le gasiti pe site, eu o sa va povestesc cum am vazut eu aceasta procedura.

Din cauza problemelor pe care le am cu inima, am stat putin cu emotii si am preferat sa incerc o sedinta inainte de a ma decide daca continui sau nu (si chiar vreau in toamna sa imi iau un abonament, sper sa ma ajute si finantele), dar nu a fost nici un fel de problema. Sedinta pentru abdomen a durat circa 45 de minute. Mi s-a aplicat un gel pe abdomen si a inceput tratamentul cu Velasmooth. Aparatul are niste role care trec peste zonele cu probleme, se simte o incalzire usoara si in momentul in care se trece peste depozitele de grasime, se simte o piscatura in profunzime. Cam asa as putea sa descriu procedura in cateva cuvinte simple. 

Eu nu ma asteptam sa vad vreun efect dupa o singura sedinta si chiar nu credeam ca o sa am ceva de povestit, dar m-am inselat. Pielea este mai tonifiata in zona in care s-a facut tratamentul (si m-am analizat bine pentru ca am avut impresia ca-mi joaca mintea feste) si asta dupa o singura sedinta, chiar sunt curioasa ce efecte as putea avea dupa mai multe sedinte. Daca in toamna ma decid sa urmez un tratament complet, o sa va tin la curent cu rezultatele, iar daca una dintre voi a urmat un astfel de tratament, poate impartasiti impresiile cu noi.


Despre sedinta de masaj cu pietre calde as putea scrie mult ... e ceva ce doream de mult timp sa incerc, asa ca atunci cand am primit sedinta cadou am fost incantata. Cea care s-a ocupat de mine a fost Maria si pot sa spun ca are niste maini magice. Pretul unui masaj cu pietre calde este de 85 ron (in cazul achizitionarii unui abonament de 10 sedinte exista o reducere si cum va spuneam si mai devreme puteti discuta la clinica pentru o oferta personalizata) si va spun sincer ca merita toti banii. Se pot face diverse tipuri de masaj in clinica, iar preturile sunt de la 20-30 ron/ sedinta pana la 110-115 ron in functie de complexitate si tipul de masaj.

Cand am ajuns la clinica ma simteam foarte obosita si recunosc ca in ultimele zile nivelul meu de stres atinsese cote alarmante (lucru pe care mi l-a spus si Maria cand a inceput masajul) si am rugat-o sa se ocupe de spate, maini si talpi pentru ca erau zonele care imi faceau probleme. Masajul s-a facut cu ulei de portocale si struguri (muzica de relaxare in surdina, afara ploua incet - atmosfera perfecta sa uiti de toate problemele), senzatia cand mi s-au aplicat pietrele fierbinti pe spate a fost foarte placuta. Pacat ca am reusit sa le racesc destul de repede ... 

Dupa ce am plecat de acolo, m-au durut putin anumite zone (de la masajul reflexogen) insa imi simteam picioarele si mainile foarte usoare, iar spatele (in special zona gatului si umerilor) era detensionata. Spre seara a disparut tot ce ma deranja si am ramas cu o stare de bine care a persistat si duminica si am realizat cata nevoie am de masaj in viata mea (au fost perioade cand ma duceam de cel putin 2 ori pe saptamana la masaj si ma simteam cu totul altfel). 

Asa ca am decis sa-mi fac cadou un abonament de 10 sedinte la masaj la Maria - nu stiu daca o sa aleg masajul cu pietre, ci mai degraba as incerca o combinatie intre masaj de relaxare si masaj reflexogen - pe care vi-o recomand cu caldura (mainile ei au ceva magic, cum am spus si mai sus). Si sper ca in urmatoarele 2-3 luni sa-mi permit si un abonament la Velasmooth pentru ca mi-a placut ce-am vazut dupa prima sedinta.

Sper sa mai am parte de astfel de experiente placute si cu alte ocazii si sper sa aveti si voi surprize d-astea frumoase (cand imi facea Maria masaj ma gandeam ca fiecare dintre noi ar trebui sa-si poate permite o zi de rasfat din cand in cand, insa din pacate viata asta isi arata coltii destul de des si de multe ori ajungem sa renuntam la o placere pentru a plati o factura sau a cumpara ceva cu adevarat necesar).

Cand a fost ultima data cand v-ati permis un rasfat pentru sufletul vostru?
Read More