Iubirea & varsta

Habar n-am ce o sa iasa din postarea asta pentru ca nu este una la care sa ma fi gandit inainte, dar este ceva de care m-am tot lovit in ultimele zile sub diverse forme si poate vorbind despre asta o sa pot oferi cuiva care are nevoie si o alta perspectiva asupra lucrurilor si de ce nu poate unele dintre voi veti invata sau nu ceva si veti face sau nu (sper eu) greselile pe care le-au facut si altele inaintea voastra.

In adolescenta mea eram ferm convinsa ca iubirea aia mare vine o singura data in viata si daca ai ratat-o ai pierdut orice speranta. Nimic mai gresit de atat! Imi amintesc cat de ferma eram in ceea ce credeam si nu acceptam nici macar sa mi se spuna altceva. N-am ascultat de nimeni si nimic si am fost convinsa ca am dreptate si ca ce simt atunci nu se poate repeta si ca ala e momentul. Minte de copil! N-am mai iubit niciodata cu inocenta de atunci, dar am iubit si am iubit mult mai profund decat imi imaginam ca se poate iubi.

Cred ca cele mai mari greseli pe care le-am facut atunci au fost 3: am iubit egoist - nu ma interesa nimic in afara de ceea ce simteam eu si ma agatam de orice lucru care imi dadea o speranta ca va fi bine (nu stiu de ce, tinere fiind, avem impresia gresita ca a iubi inseamna a suferi), n-am spus ceea ce simt - o greseala pe care am repetat-o si mai tarziu si pe care n-as mai face-o acum oricare ar fi situatia (nimic nu-ti elibereaza sufletul mai repede decat adevarul - orice s-ar intampla mai departe, sufletul iti va fi curat pentru ca ai spus ceea ce simti) si cea mai mare dintre toate (dupa parerea mea) - m-am lasat condusa de orgoliu, lupta pe care am dus-o si in relatiile mele de mai tarziu.

Asta a fost iubirea mea nebuna, plina de pasiune, in care trecem de la agonie la extaz, iubirea care ma consuma si imi fura noptile, iubirea aia care iti ramane in minte toata viata si care iti inmoaie sufletul oricand te-ai gandi la ce a fost. Insa a fost si iubirea care mi-a furat adolescenta si m-a facut sa ratez multe lucruri pe care nu le-am incercat pentru ca eram ocupata cu altele. Si timpul ala nu-l mai pot recupera. Nu va privati de ce are viata sa va ofere intr-un moment doar pentru ca iubiti!

Dupa asta am cunoscut un alt tip de iubire, insa cu omul nepotrivit. Am dat de iubirea aia calma, pentru care nu depui nici un efort, in care totul se intampla asa cum trebuie si in ordinea fireasca, insa in care se repeta mereu aceeasi intrebare in mintea ta "ce caut eu langa omul asta?" si simti tot timpul ca lipseste ceva. Bineinteles ca mi-am dat seama ca o relatie de acest gen nu este pentru mine si am spus stop dar nu inainte sa sufar putin pentru ca nu primeam ceva ce-mi doream cu adevarat si ma simteam captiva.

Ce-am gresit in relatia asta? Am incercat sa ma autoconving ca pot avea o relatie linistita, fara dureri de cap si care sa fie aproape de ceea ce vedeam in jurul meu, desi eu tanjeam dupa cu totul altceva. Aveam nevoie de altceva si ma autopedepseam singura stand langa un om care facea lucrurile corect, dar nu-mi intelegea nevoile.

Asta a fost iubirea mea linistita cu un om care era acolo de cate ori aveam nevoie si care sarea sa-mi rezolve "problemele" chiar si atunci cand nu aveam nevoie, dar care in final imi reprosa ca sunt prea independenta si ca un barbat nu se simte in siguranta langa mine.

Si cand am decis ca e timpul sa merg mai departe, am intalnit IUBIREA. Am fost in rai, am fost si-n iad. Am intalnit un om care n-a avut niciodata nevoie de cuvinte din partea mea, care a inteles ceea ce nici eu nu intelegeam, care a stiut sa cunoasca fiecare inflexiune a vocii mele, fiecare sclipire a ochilor mei si fiecare bucatica din trupul meu. Dar n-a fost suficient, am facut amandoi greseala sa ne lasam purtati de pasiune si am ajuns intr-o relatie de dependenta totala care mai devreme sau mai tarziu ne-a lovit si ne-a pus la pamant Am fugit unul de altul de atatea ori si ne-am intors tot de atatea ori, incat la un moment dat a ramas numai suferinta si calvarul a continuat. Nu puteam continua, dar nici nu puteam inceta. 

Si desi ne-am facut mult rau fara sa vrem, nimic din toate astea nu a contat ... ce-am trait a fost prea frumos ca sa fie uitat sau sa fie murdarit de o batalie intre doi oameni care stiau exact unde sa loveasca ca sa doara pana in adancul sufletului si care duceau la extrem relatia. Asa se intampla cand ai orgoliu si iubesti, dar n-ai suficienta minte sa te descurci cu toate astea ... au trecut ani pana am scapat de resentimente, dar s-a intamplat tocmai pentru ca ceea ce am trait a fost special.

Asta a fost iubirea care m-a marcat, mi-a schimbat viata, mi-a aratat ce vreau de la un barbat, mi-a aratat cum "trebuie" sa fie, dar care totodata mi-a ars sufletul si m-a facut sa ma intreb de sute de ori de ce trebuie sa trec prin toate astea ca sa merg inainte. 

Si dupa asta desi am mai facut niste greseli si m-am aruncat in niste relatii total nepotrivite m-am maturizat. Si azi stiu ca iubirea are multe forme si ca o traiesti de fiecare data altfel si ca exista un timp pentru fiecare iubire. 

N-am sa mai traiesc niciodata vreuna din iubirile de dinainte si nici nu-mi doresc asta, insa din fiecare am invatat ceva si acum stiu exact ce vreau de la o relatie si implicit de la un barbat si n-am nici un fel de jena in a cere ceea ce-mi doresc. Si am suficienta minte sa spun ce simt si sa nu ma lasa condusa de orgoliu, desi ma lupt zilnic cu tendinta mea de a ma juca, care este prezenta in sangele meu si care ma "inteapa" tot mai des.

Si daca am invatat ceva este ca intre 2 oameni care nu se respecta si nu comunica nu poate exista o relatie de iubire oricat de mare ar fi pasiunea sau cat de mult s-ar cunoaste si s-ar dori unul pe altul.

Nu aveti de ce sa stati intr-o relatie care nu va face fericite, o relatie care va ingradeste personalitatea si libertatea, intr-o relatie in care va afundati doar ca sa nu fiti singure, intr-o relatie cu un om care va face rau desi sustine cu tarie ca va iubeste, intr-o relatie in care urletele si gelozia sunt la ordinea zilei sau intr-o relatie in care sa nu va simtiti in siguranta. Meritati mai mult de atat! (si daca cel/cea de langa voi nu stie asta, nu are de ce sa va fie alaturi)

Iubirea inseamna in primul rand incredere si atunci cand intalnesti persoana potrivita nu trebuie sa te opresti din drumul tau pentru asta, ci acel om ti se va alatura - de buna voie - si nu-ti va cere niciodata sa renunti la ceva pentru acea relatie. Iubirea nu e conditionata, nu cere si nu impune. Iubirea exista sau nu. O simti sau nu, nu "vine" cu timpul. Poti construi multe impreuna cu cineva, insa nu poti construi iubire. Si daca o intalnesti nu e cazul sa pierzi timpul gandindu-te la ce va veni cand poti sa te bucuri de fiecare clipa si sa multumesti pentru ceea ce ai.

Nu regret nimic din ce-am trait pentru ca toate experientele m-au facut omul care sunt astazi, insa imi dau seama ca nu am intalnit iubirea aia care sa treaca granita timpului si a mintii pentru simplul motiv ca nu am fost pregatita pentru asta. 

Insa atunci cand iubirea o sa apara iar in viata mea, n-am sa fug si am sa ma bucur de fiecare moment care mi se ofera si n-am sa las nici orgoliul si nici trecutul sa ma influenteze in vreun fel. Stiu exact ce vreau si am sa obtin pentru ca de data asta ma iubesc si pot lasa si pe altcineva sa ma iubeasca fara sa ma mai lupt.

Daca credeti ca aveti ceva de spus la subiectul asta, mi-ar face o deosebita placere sa citesc cum vedeti voi iubirea si cum ati ajuns la ceea ce simtiti azi.