Despre viata si moarte ...

Nu stiu daca postarea asta va fi una trista sau va fi una realista ... este doar ce simt si daca cautati ceva vesel sau care sa va binedispuna, nu cred ca e locul si momentul potrivit sa cititi ce scriu, insa daca vreti sa vedeti o portie de viata reala, atunci cred ca am ceva de spus. 

Azi am mai pierdut pe cineva drag, cineva foarte apropiat mie ... si desi stiam ca se va intampla pentru ca am vazut toate semnele si mi-am pregatit mintea pentru momentul asta (chiar daca am sperat intr-o minune pana in ultima clipa) ... m-a lovit la fel de puternic. Insa fata de ultimele dati cand moartea a lovit in jurul meu, de data asta am incercat sa vad lucrurile altfel - acum, dupa ani de suferinta si intrebari, am acceptat ca moartea e parte a vietii si a muri nu inseamna ca dispari, ci doar ca treci intr-un alt plan. Acum vad moartea ca pe un "la revedere" mai indelungat ... si doar atat. Omul vine pe pamant cu o misiune si cand o indeplineste trebuie sa plece. Asta nu inseamna ca dispare, e nevoie doar sa cauti adanc in sufletul tau si-l vei gasi acolo ...

Si cum vad moartea altfel, ma bucur si de viata altfel ... si-mi dau seama cu fiecare lucru care mi se intampla ca trebuie sa ne bucuram de fiecare clipa pe care o avem si sa nu mai pierdem timpul cu tampenii. Ne certam cu cei dragi noua aiurea, din lucruri marunte, care nu au nici o importanta, din orgoliu nu spunem ceea ce simtim si asta cred ca e una dintre cele mai mari greseli pe care le facem, ne ascundem dupa ziduri pentru ca ne e frica sa nu fim dezamagiti si astfel ratam clipe frumoase de care am putea sa ne bucuram, amanam lucrurile care ne-ar bucura sufletul gandindu-ne ca avem timp sa le facem "dupa ce ...", gasim motive sa vedem tot ce e urat in jurul nostru in loc sa ne bucuram de tot ce e frumos, dar mai ales uitam sa multumim pentru ceea ce avem dorind tot timpul mai mult.

Si vine o zi cand totul se sfarseste ... si-ti dai seama ca toate lucrurile pentru care te-ai zbatut o viata intreaga nu au nici o valoare, nu inseamna nimic ... nu mai conteaza ce-ai zis, cand ai zis, cui ai zis, ce-ai cumparat, de ce ai cumparat, de ce n-ai facut nu stiu ce lucru in nu stiu ce fel sau de ce ai facut un alt lucru altfel decat se asteptau unii ... si raman doar amintirile, momentele alea care ti-au umplut sufletul de bucurie si care sunt singurele care raman in urma ta ... nu ramane decat sufletul tau si ceea ce a insemnat el.

Eu am de gand sa ma bucur pentru fiecare clipa de acum inainte si sa nu ma mai amarasc pentru nimic (si mai ales am de gand sa traiesc sanatos ca sa nu ajung intr-o buna zi sa vreau sa traiesc si o boala nenorocita sa ma manance de vie doar pentru ca am preferat sa traiesc "bine" in loc sa traiesc sanatos) si am sa fac asta pentru mine, dar si pentru cei care chiar daca fizic nu mai sunt langa mine, vor trai atata timp voi trai si eu pentru ca ceea ce am in suflet nu-mi poate lua nimeni, nici macar moartea!

Si chiar daca stiu toate astea, intrebarile ma lovesc si ma intreb "dar daca... ?" si cred ca e normal sa fie asa pentru ca suntem oameni si asa suntem construiti, iar fiecare dintre noi simte durerea intr-un alt mod si reactioneaza diferit ... in cazul meu este a patra moarte a cuiva foarte apropiat mie in ultimii cativa ani si durerea nu este cu nimic mai prejos decat datile trecute, insa cred ca eu m-am maturizat si pot sa gestionez lucrurile in alt mod si sa-mi dau seama ca daca plang si ma vait nu rezolv nimic. Avem datoria morala sa traim frumos si cand o sa intelegem asta o sa ne fie mai bine tuturor.

Doar parerea mea ... buna sau rea, reala sau visatoare, corecta sau gresita, subiectiva sau obiectiva ... doar niste cuvinte care nu inseamna nimic ...