Mereu m-am gandit ca adevaratele dureri sunt alea pe care le ascunzi in adancul sufletului si care te dor atat de tare incat nici nu poti sa vorbesti despre ele fara sa ai ochii plini de lacrimi ... insa viata mi-a aratat ca exista mai multe feluri de durere si ca putem reactiona atat de diferit la fiecare lovitura, incat sunt momente cand nu ne mai recunoasteam pe noi insine.
Cele ce ma cititi de mai mult timp, probabil ca va amintiti ca acum 1 an Ricky (bichonul meu) mi-a murit in brate dupa ce saptamani intregi m-am chinuit sa-l salvez si am sperat pana in ultima clipa ca inimioara lui va rezista si ca se va intampla o minune. Din pacate Dumnezeu a avut alte planuri pentru puiul meu, iar eu m-am chinuit saptamani intregi sa inteleg de ce a trebuit sa plece de langa mine.
Sunt sigura ca cele ce ati avut si ati pierdut un animal sau cele care aveti un animal si l-ati crescut de mic intelegeti perfect ce-am simtit si ce simt. Legatura care se leaga intre un om si un animal este mult mai puternica decat o pot exprima cuvintele.
Moartea lui Ricky a trezit in mine 2 lucruri total diferite: pe de o parte am incercat sa petrec si mai mult timp cu Bella (faptul ca am ramas cu un catel probabil ca a facut mai usoara pierderea lui Ricky, dar n-a reusit sa faca sa nu ma doara sufletul de cate ori ajung acasa si dupa usa nu ii mai aud latratul sau de cate ori ma duc la culcare si nu-l gasesc acolo) si sa ma bucur de fiecare moment petrecut impreuna, iar pe de alta parte a ridicat un zid intre mine si celelalte animale. Ajut in continuare animalele de pe strada (probabil ca ati observat ca n-am mai scris deloc despre asta), dar mi-e frica sa ma atasez.
Incerc sa zambesc de cate ori ma gandesc la Ricky pentru ca el a fost o bucurie in viata mea si mi-a inseninat fiecare zi cu prezenta lui, insa sunt momente cand mi se face atat de dor de el ca imi dau lacrimile si atunci imi hranesc sufletul cu amintiri ... imi amintesc poznele lui si momentele frumoase pe care le-am trait impreuna si simt ca bucuria ca a existat in viata mea e mai mare decat tristetea ca l-am pierdut.
Bucurati-va de fiecare clipa cu animalul vostru si traiti la maxim ceea ce simtiti pentru ca va veni o zi in viata fiecaruia dintre noi cand vom avea nevoie de amintiri ca sa putem merge mai departe si sa nu lasam tristetea sa ne cuprinda sufletul.
Eu stiu sigur ca amintirea momentelor petrecute cu Ricky imi va alina sufletul ori de cate ori tristetea ma va cuprinde si dorul va fi tot mai puternic.
Ce iubitel frumos si ce privire calda, dar strengara avea:) Mi-au dat lacrimile citind randurile tale pentru ca fix acelasi lucru simt si eu, desi catelusa mea a murit acum 8 ani. O visez, daca iti poti imagina si, in vis, imi spun ca nu poate fi adevarata pentru ca ea a murit si incep sa plang in hohote, asa incat dimineata ma trezesc obosita dupa atat plans in vis si cu ochii umezi.
RăspundețiȘtergereA fost un membru al familiei noastre vreme de 19 ani, si nu doar un catel de companie! Cea mai frumoasa si mai desteapta si mai afectuoasa si mai blanda si mai calda creatura patrupeda pe care am intalnit-o vreodata :) O compar cu toti cateii pe care i-am mai avut de atunci incoace sau pe care ii intalnesc pur si simplu pe strada sau oriunde si nici unul nu se ridica la nivelul ei. Cand a murit, toti cei din familie am fost devastati si plangeam care pe unde apucam. Si acum cand ne uitam la poze, ne dau lacrimile, desi unii spun ca "a fost doar un caine" sau ca "a trecut mult timp". Nu o s-o uit niciodata pe Vivi a mea!
De fiecare data cand aud sau citesc despre astfel de intamplari triste, inevitabil imi apar si cateva lacrimi pe obraz pentru ca ma transpun in situatia respectiva.
RăspundețiȘtergereBichonul meu are 3 ani si sincer sper sa-l vad sanatos multi ani de acum inainte.
Cu toate ca iubesc mult animalele, nu cred ca o sa-mi mai iau un alt caine dupa ce acesta n-o sa mai fie.
Tu ai putea sa o iei de la capat?
Imi amintesc perfect de el si de articolele in care ai povestit fiecare zi, cum va luptati impreuna cu inima lui :( Imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asta, atunci cand ne atasam de un sufletel, nu ne spune nimeni ca mai tarziu o sa suferim la fel de mult pe cat l-am iubit.. Te pup!
RăspundețiȘtergereZuzele, de cate ori m-am lovit si eu de fraza asta "a fost doar un caine". Ma regasesc perfect in cuvintele tale.
RăspundețiȘtergereKatyna, nu-mi doresc un alt caine. O am pe Bella (este fata lui Ricky chiar daca nu pare) care este un caine deosebit si stie sa ofere mai multa iubire decat sunt capabili multi oameni. Nu vreau sa ma gandesc ce va fi cand nu va mai fi nici ea. M-am gandit de multe ori ca as putea face fericit un alt suflet mic, dar nu mai am putere.
Lauren, e un risc pe care ni-l asumam cand incepem orice tip de relatia, insa ma gandesc cateodata ca merita toata suferinta de dupa ca sa traiesti momentele alea.
M-am regasit in cuvintele tale si cu greu m-am abtinut sa nu plang pentru ca si eu am avut un cret negru pe care n-o sa-l uit niciodata (era o ea de fapt), Pufitza...de fiecare data cand mi-o imaginez, o visez sau imi amintesc cum se cuibarea in mine si-n sufletul meu ma apuca plansul. N-o voi inlocui nicidata, n-as putea!
RăspundețiȘtergereO sa ma intreb toata viata cum de a diparut fara urma si ce s-a intamplat cu ea..a murit sau a furat-o cineva?!
Mda...tre' sa suflu nasu' :(
te inteleg perfect. ma gandesc si eu cu groaza ca a mea catelusa are 10 ani si oare cat va mai trai?! sunt atat de atasata de ea ca nu pot exprima in cuvinte, desi majoritatea prietenilor nu ma inteleg. ma gandesc serios sa-mi mai iau inca unul ca poate suferinta va fi mai usoara, asa cum ai spus si tu.
RăspundețiȘtergere