Povestea lui Patrocle

Azi am mai pierdut un prieten necuvantator ... l-am pierdut pe Patrocle! Si din nou ma doare sufletul ...

Cine a fost Patrocle? Unul din cainii pasageri din viata mea ... l-am intalnit acum aproape un an, in curtea unde lucrez, s-a apropiat timid de intrarea in cladire, fiind mort de foame si foarte speriat ... insa ceea ce n-am sa uit vreodata este privirea lui trista. Niciodata pana in acel moment nu vazusem un caine cu o asemenea tristete in ochi, as fi vrut sa-l mangai, sa ii alin durerea (nici macar nu stiam ce patise), dar ii era atat de frica, inca ma temeam si eu sa incerc sa-l ating. Saptamani intregi l-am hranit zilnic si vorbeam cu el si incercam sa ajung cat mai aproape de el, insa de fiecare data cand credeam ca nu va mai fugi, o lua la goana spre fundul curtii si se ascundea in niste tufe, unde nu putea ajunge nimeni la el.

Am incercat sa ii aflu povestea si sa inteleg de ce e asa traumatizat, ma marca privirea lui ... se uita fix in ochii mei cu ochii lui mari si tristi si incerca sa ceara ajutor. Intr-un final am aflat ca il cheama Patrocle si ca statuse ani intregi la una din firmele ce aveau depozite in curte impreuna cu alti caini de rasa si ca fusese ingrijit si hranit, insa in momentul in care firma s-a mutat de acolo, au luat doar cei 2 caini de rasa si pe el l-au abandonat, fiind destul de batran. Si atunci am inteles durerea lui ... ramasese singur, fara hrana si a fost de multe ori batut de oameni fara suflet (in mod sigur barbati pentru ca i-a fost tot timpul frica si sa treaca pe unde era un barbat) ... si atunci mi-a devenit si mai drag.

Incet incet a inceput sa aiba incredere in mine si sa ma lase sa-l mangai, se bucura cand ma vedea dimineata si privirea lui nu mai era atat de trista ... a inceput sa pazeasca usa biroului, sa ma conduca seara pana la masina si sa nu mai fuga de cate ori cineva incerca sa vorbeasca cu el. Fiind destul de batran si pitic - picioare scurte -  cand a venit frigul a inceput sa aiba probleme cu oasele (dormea sub o scara, in fundul curtii, unde nu putea sa ajunga nimeni la el) si intr-o buna zi si-a facut curaj si a intrat in birou unde era cald si nu mai il chinuia umezeala de afara. Se aseza in spatele meu si nu se mai misca de acolo pana plecam eu seara de la birou, nu va mai zic de cate ori a trebuit sa-l trezesc ca sforaia de te speriai (banuiesc ca din cauza varstei). 

A venit primavara, a venit si vara ... si el aparea dimineata la poarta sa ma astepte, intra cu mine in birou si mai iesea seara cand plecam eu. Nu facea mofturi la mancare, nu se misca de la locul lui si daca cineva incerca sa intre in birou si el nu stia cine e, imediat devenea cel mai protector caine. Nu mai ramasese nimic din cainele trist pe care il intalnisem anul trecut. Acum Patrocle era un caine vesel, care incerca sa vorbeasca de cate ori ma vedea dimineata, sarea pe langa mine si ma pupa pe maini si fugea sa ajunga primul la usa biroului. Iar seara ramanea de paza la usa (cum e si in poza de mai jos) si nu se misca de acolo pana a doua zi cand ma intorceam.

Ieri am fost sa ii duc mancare si nu l-am gasit si am avut o strangere de inima. L-am strigat, l-am cautat si nici urma de el ... am sperat ca era ascuns pe undeva si dormea si nu m-a simtit. Dimineata cand m-am dus la birou m-au intampinat celelalte 2 catele si pana am ajuns la usa biroului, am sperat ca e acolo si ma asteapta ... cand am vazut ca nu e, mi-am dat seama ca a patit ceva. Si am inceput iar sa-l caut ... intr-un final m-au dus catelele la locul unde era ... si cand l-am vazut intins, mi-a stat inima in loc o secunda ... Patrocle plecase intr-o lume mai buna ... parea ca doarme, foarte aproape de locul unde statuse dupa ce fusese abandonat.

Nu stiu ce-a patit ... nu cred sa-l fi calcat vreo masina sau sa fi fost agresat in vreun fel, n-am vazut nici un traumatism. Cred ca a murit de batranete, banuiesc ca avea si niste probleme cu inima (respira destul de greu de cand a venit caldura), Dumnezeu stie ... cert e ca biroul meu e gol ...

Singurul lucru care imi incalzeste sufletul este ca in ultima perioada a vietii lui a fost iubit, ingrijit si hranit si am reusit sa ii sterg tristetea din privire. Sper ca sufletul lui este intr-o lume mai buna (unde nu-l va mai lovi nimeni niciodata si nu va mai trebui sa se teama de nimic si sa fie mereu atent la "oamenii" din jurul lui)!