Eu si gandurile mele

Chiar si eu ma intreb despre ce voi scrie astazi. Am facut poze si swatchuri si am o gramada de articole in cap, dar nu am tragere ... Nu se leaga cuvintele, nu am chef sa scriu, nu stiu ce se intampla ... Poate e vina caldurii, poate e vina a tot ceea ce se intampla in viata mea, poate nu e vina nimanui ... Pe de o parte, mi-am recapatat pofta de viata si ma simt plina de energie (am iesit din starea de anestezie in care am zacut ultimii ani) si asta e nemaipomenit, insa in jurul meu sunt atat de multe probleme, incat ma intreb cum naiba imi arde sa mai zambesc cand in jurul meu se darama tot. Dar in acelasi timp stiu ca trebuie sa ajungi pe fundul prapastiei ca sa poti sa te bucuri cu adevarat de ceea ce urmeaza.

Am invatat multe in ultimele zile si mi-am dat seama de multe lucruri pe care le-am facut gresit in viata, dar cred ca cel mai important lucru pe care l-am invatat este ca legatura dintre 2 oameni nu poate fi distrusa nici macar de moarte (atunci cand exista sentimente puternice, nici macar moartea nu poate desparti 2 oameni) si cred ca in sfarsit sunt capabila sa trec peste moartea celor dragi mie si sa-mi continui viata. Mi-a luat ani sa ajung aici, insa ma bucur ca perioada asta s-a sfarsit.

Si am mai invatat ceva la fel de important: orgoliul nu are ce sa caute intr-o relatie, orice tip de relatie ar fi ea. Daca aveti ceva de spus, faceti-o si nu va mai ganditi la consecinte! O sa vina o zi cand o sa va dati seama ca daca ati fi deschis gura intr-un anumit moment al vietii voastre, povestea ar fi fost cu totul alta. Mintea omului e foarte incalcita si ne place sa construim povesti in jurul unor amanunte care nu inseamna nimic si carora le dam prea multa importanta si uitam ce e de fapt important.

Aseara am fost cu o prietena in parc, ne-am plimbat pana tarziu si am vorbit despre multe lucruri, unele actuale, altele de mult traite si unele poate si ingropate in sertarul cu amintiri si, daca mai era cazul, am realizat inca o data ca amintirile nu ni le poate lua nimeni si ca ceea ce am trait ne-a facut sa devenim ceea ce suntem azi.

Si ce daca am gresit? D-aia suntem oameni! Si ce daca ne-am lansat in relatii nepotrivite? Asa am invatat sa apreciem ceea ce conteaza cu adevarat! 

Azi realizez ca daca n-as fi trecut prin atatea probleme in viata si nu mi-ar fi fost dat sa traiesc atatea experiente, n-as fi avut taria sa tin capul sus acum si sa privesc inainte cu incredere, chiar daca totul se naruie in jurul meu si tot ce credeam sigur pare a fi doar o fantoma. Va fi bine, in final va fi bine! Si nu am nici macar o indoiala.

Daca n-as avea starea asta de somnolenta, poate s-ar face mai simtita energia mea, dar ... azi sunt obosita, insa maine va fi altfel. Are cineva curaj sa ma contrazica?