Cand timpul nu-ti mai este prieten ...

Habar n-am daca e bine ca scriu postarea asta sau nu, dar nu o sa stau sa ma gandesc prea mult la asta. Nici nu stiu daca titlul ales e bun sau prost, dar nu o sa stau nici acum sa ma gandesc prea mult. Nu cred ca are vreo legatura cu anii pe care ii implinesc peste cateva zile si cu nici un alt eveniment din viata mea, pur si simplu cred ca am ajuns in acel punct al vietii cand mi s-a oferit sansa sa trag o linie si sa las in spate tot ce-a fost si sa incerc sa fiu fericita.

Ultimele zile, poate chiar saptamani, mi-am infruntat demonii ascunsi, mi-am analizat trecutul si prezentul si m-am gandit ce vreau pentru viitor (asta e marea mea problema de vreo 4 ani incoace, nu-mi gasesc locul, nu stiu ce vreau sa fac si unde vreau sa ma indrept, asta dupa ani in care am stiut exact ce vreau si am luptat sa-mi indeplinesc visele). Cred ca s-a vazut asta si prin faptul ca am fost absenta pe blog pentru ca am incercat sa ma adun si sa-mi amintesc cine sunt si ce pot. Si mai ales am vrut sa vad daca ma tine in loc ceva sau cineva.

N-a fost usor si a trebuit sa stau fata in fata cu greselile facute de-a lungul timpului si sa admit unde si de ce am procedat gresit. Si a trebuit sa accept ca sunt oameni care sunt doar pasageri in viata noastra si pleaca la fel de usor cum au venit. Si nu are nici un sens sa pierzi ani din viata intrebandu-te de ce sau incercand sa retraiesti ceva ce trebuia sa se sfarseasca de mult (de cate ori v-ati intors intr-o relatie care era bolnava doar pentru ca va doreati sa retraiti niste sentimente incercate candva?). Cred ca melodia de mai jos defineste perfect sentimentele incercate de mine multi ani la rand.

Ce-am pierdut in toata lupta asta? Ani care nu se vor mai intoarce! Ani pe care nu mai am cum sa ii retraiesc acum! Toata perioada liceului si primii 2 ani din facultate am fost indragostita de un tip mai mare ca mine si am trait in lumea lui, nu in lumea mea si am gandit la nivelul lui, nu al meu. Nu regret ce-a fost, dar as fi vrut sa am atunci mintea necesara sa-mi traiesc adolescenta si tineretea si sa nu ma privez de lucruri simple (plimbat in parc tinandu-te de mana, mers la film si alte lucruri mici care fac diferenta). Dupa aia m-am aruncat intr-o relatie (care a tinut destul de mult) cu un tip cu care nu aveam nimic in comun si am incercat sa fac ce nu facusem anii dinainte si acum dupa ani (da, ma mai cauta si acum) ma intreb ce naiba am cautat eu cu el. Dupa asta am incercat sa ma distrez si sa recuperez ce pierdusem, insa in viata mea au inceput sa apara alte tipuri de probleme si n-am mai avut niciodata timp sa traiesc ce-mi refuzasem. 

A urmat o relatie cu un barbat caruia n-a fost niciodata nevoie sa-i spun nimic si care a stiut sa fie langa mine in cele mai grele clipe ale vietii mele (unele din voi probabil va amintiti scrisoarea adresata unui strain) si nu regret nimic pentru ca ce-am trait atunci a meritat fiecare lacrima de dupa. Nici nu mai conteaza de ce viata a decis altfel decat vroiam noi, de ce n-a fost sa fie, nimic din toate astea nu conteaza. 

Azi sunt libera si nu ma mai bantuie umbra niciunuia din cei ce-au insemnat ceva candva in viata mea si cred ca acum sunt in stare sa ma las iubita si sa iubesc la randul meu. Imi lipseste pasiunea si imi lipsesc bratele unui barbat care sa stie sa ma sprijine si sa-mi dea putere. Nu mi-am dorit niciodata un barbat care sa rezolve ceva in locul meu, sunt destul de puternica incat sa faca fata la orice. Insa mereu am vrut sa intalnesc acel barbat care sa stie cand sa ma tina in brate si sa nu ma intrebe nimic daca incep sa plang ca proasta la nu stiu ce film, dar care sa stie si sa-mi astupe gura cu un sarut cand vorbesc prea mult. Insa azi am inteles ca pe langa toate astea am nevoie de pasiune in viata mea si asta mi-am refuzat singura lasandu-ma ingradita de propriile mele temeri. 

M-am intins si am scris multe cuvinte, insa ceea ce am vrut sa spun cu adevarat este sa traiti cu intensitate fiecare clipa pe care vi-o ofera viata (mai frumoasa sau mai putin placuta) pentru ca exista un timp pentru toate ... si daca acest timp trece, oricat ati mai incerca, nu veti reusi sa mai traiti experientele alea. Si va veni o zi (cum a venit la mine acum) cand o sa va dati seama ca lipsesc anumite parti din voi ... si cu toate astea veti zambi din inima (asa cum fac eu acum) pentru ca veti intelege ca tot ce s-a intamplat a fost pentru a deveni omul care sunteti azi si care e pregatit sa fie fericit!