Dupa ce-am vazut cateva imagini de la dezastrul din Japonia (mai mult nu am fost in stare, mi s-a zbarlit parul pe mine, la propriu vorbind), ma simt o fiinta norocoasa. Nici nu vreau sa ma gandesc ce simt oamenii aia si la ce nivel a ajuns frica.
Cuvintele sunt inutile, nu exista vorbe care sa exprime vreun sentiment de regret si compasiune pentru cei prinsi acolo. Am un prieten care sta in Tokyo si ma gandesc cu groaza ce simt ai lui in momentele astea, cand nu stiu nimic despre el. Sper doar sa dea un semn ca este bine astfel incat sa putem respira usurati.
Dumnezeu sa aiba grija de ei si sa ii ajute in momentele astea, iar noi toti ar trebui sa realizam ca astea sunt tragedii adevarate si macar un gand bun sa avem pentru cei mai putin norocosi.
Imi gasesc greu cuvintele, astfel de lucruri ma socheaza si ma fac sa ma gandesc de fiecare data ca intr-o fractiune de secunda putem fi stersi de pe suprafata pamantului.
Eu nu aprinsesem TV-ul inainte sa citesc la tine si, intr-adevar, e incredibil de trist. Asa cum suntem noi romanii, cu bune si rele, avem noroc ca ne fereste Dumnezeu in cea mai mare parte a timpului de astfel de dezastre. Sigur, si la noi un astfel de cutremur s-ar solda cu mii de victime, dar macar se intampla o data la multi ani. E cumplit, nici nu am rezistat sa ma uit la imagini.
RăspundețiȘtergere