Scrisoare pentru ... voi, cele ce ma "cititi"

Nu intentionam sa mai "trimit" o alta scrisoare, insa cred ca e cazul dupa reactiile la ce-am scris azi-noapte. Nu stiu de ce ati vazut tristete in cuvintele mele (poate ora tarzie nu m-a "lasat" sa exprim ce simteam in cel mai bun mod, desi nu cred ca asta s-a intamplat), chiar nu exista - e o poveste incheiata de ceva vreme, insa am simtit nevoia la acest sfarsit de an sa-mi "strig" libertatea, sa-mi descatusez sentimentele, sa strig ca am invatat ce a vrut viata sa-mi arate si ca sunt gata pentru a merge mai departe fara sa ma las pacalita de umbrele trecutului.

Poate sa fi fost ceva melancolic in cuvintele mele (si este un sentiment normal - nu putem uita sau sterge cu buretele oamenii care au avut un rol important in viata noastra), dar nu este o poveste trista. Da, am suferit dupa acel barbat, insa asta a fost demult, viata a continuat si eu am mai avut alte relatii, insa am facut greseala sa vreau sa simt totul la aceeasi intensitate (ceea ce este imposibil - fiecare relatie e unica) si astfel am redus la 0 orice sansa a unei alte relatii. Asta am vrut sa intelegeti voi: ca noi femeile nu stim sa incheiem un capitol din viata atunci cand trebuie s-o facem, spunem ca s-a terminat si "mergem" mai departe insa sufletul nostru ramane langa acel om din trecut care poate merita, poate nu merita sentimentele noastre.

De multe ori am impresia ca unele dintre voi aveti impresia ca eu mai am 20 ani si vorbesc despre anumite lucruri doar ca sa ma aflu in treaba (comentariul anonim, pe care nu l-am publicat si care a dat dovada de o nesimtire de zile mari, mi-a confirmat asta), ca visez la iubiri de poveste si printi pe cai albi, iar adevarul este departe de tot.

Azi-noapte nu am "plans" dupa un barbat care a uitat sa fie om (si poate asta e singurul motiv de tristete - ca viata a transformat un om frumos intr-un ghetar) si nici dupa vreo iubire, ci am vrut sa va spun ca daca stii cand sa te opresti si ai taria sa pui punct, viata iti ofera o alta sansa. Nu se merita sa ne pierdem in relatii bolnave care intr-un moment sau altul tot vor ajunge in coma sau vor muri, ci trebuie sa traim lucrurile asa cum sunt si sa luam ce ne ofera viata, fara sa credem ca avem puteri supranaturale si putem schimba cursul normal al lucrurilor.

Blogul asta nu este unul exclusiv de beauty si nici unul creat pentru a distra sau relaxa pe cineva, ci este expresia scrisa a sufletului si mintii mele. Sunt aspecte ale vietii mele (importante de altfel si definitorii pentru mine) pe care nu le-am atins, desi fac parte din mine - asa cum am mai scris, munca mea este una de creatie, imi place sa creez lucruri si sa reinventez si cu toate astea niciodata nu am aratat pe blog nimic iesit din mainele mele pentru ca nu am simtit nevoia, in ziua in care voi simti ca e momentul sa arat ceva, o voi face.

De multe ori am citit in comentariile voastre sa sunt un om sensibil si de fiecare data ma mira, foarte putini oameni care ma cunosc ar putea spune asta despre mine - probabil ca realitatea ma face sa-mi port masca mult mai bine (multi v-ar spune chiar ca sunt de gheata si ca greu se poate ajunge la mine), blogul insa m-a aratat asa cum sunt eu in adancul sufletului si vreau sa va spun ca nu sunt un om trist, sunt doar un om incercat care ii multumeste lui Dumnezeu pentru ceea ce are si vrea sa-si traiasca viata cat mai frumos cu putinta.

Singurul lucru care ma doare cu adevarat si mi-a lasat un gol in suflet este pierderea fiintelor care au insemnat enorm in viata mea (bunicii, tata si Ricky), dorul de ei imi frige sufletul, dar in rest nu am motive sa nu ma bucur de ce am si de ce imi ofera viata. Si asta am vrut sa va transmit si voua: nici un barbat nu merita lacrimile voastre si nu merita sa lasati timpul sa treaca pe langa voi visand la ceva ce-a murit de mult. Eu am facut greseala asta si nu as vrea sa vad pe altcineva ca pateste la fel - asta a fost motivul "scrisorii" de azi-noapte, nu altul si nici pe departe vreo suferinta sau vreun dor ascuns.

Mai sunt 2 zile pana la Craciun si fiecare dintre noi ar trebui sa se gandeasca la lucrurile bune pe care le are sau care i se intampla (unii au mai putine lucruri frumoasa in viata, altii au mai multe) si sa-si aduca aminte ca exista oameni cu adevarat amarati si nefericiti care au intr-adevar nevoie de ajutor si care stiu sa multumeasca pentru orice lucru primit. Daca reusesti sa faci un om sa zambeasca din inima ar trebui sa te simti mai implinit decat daca ai primi 1000 de cadouri - eu consider ca trebuie sa stii sa oferi ca sa poti sa te bucuri de ceea ce primesti!

M-am intins cu vorba (ca de obicei, nu cred ca mai mira pe nimeni) si vreau sa spun un singur lucru in final care nu are legatura cu Craciunul si cu viata: fiecare dintre noi are un drum in viata pe care merge, mai incet sau mai repede (pentru unii drumul e drept, pentru altii e plin de cotituri), omul care vrea sa-si imparta viata cu tine, trebuie sa ti se alature pe acest drum si sa mergeti unul langa altul, nu trebuie sa te opresti sa-l astepti sau sa schimbi directia in care mergi doar ca sa mergeti impreuna.

Ma asteapta sarmalele asa ca va las si daca dupa ce cititi asta, aveti un zambet pe chip, eu ma declar multumita.