Sunt trista ...

Unul din cainii pe care ii hranesc la servici a disparut acum mai bine de o saptamana si l-am tot cautat si am intrebat daca stie cineva ce s-a intamplat cu el (portarii, oamenii de la paza) si nimeni nu stia nimic. Toti aveau aceeasi replica: nu l-am vazut de x zile.Curtea asta e mare, dar nu prea are cum sa dispara asa usor un caine mai ales unul care a crescut aici si e de ani de zile in curtea asta.

M-am tot gandit zilele astea ce s-a putut intampla (m-am gandit ca daca a murit calcat de masina/ otravit se afla - si daca nu ar fi vazut nimeni cu toate ca e imposibil - aparea mort pe undeva). M-am gandit ca e inchis din greseala prin vreun depozit (s-a mai intamplat), insa deja azi eram un pic panicata ca au trecut mai bine de 8 zile de cand l-am vazut eu ultima data si trebuia sa apara de undeva macar sa manance (l-am hranit zilnic).

Imi amintesc ca prima data cand am venit eu aici si l-am vazut, m-am ingrozit. Avea o rana in mijlocul capului ingrozitoare, il lovise un idiot cu o bata si ziceai ca are capul despicat. Am chemat veterinarul, dar n-a fost chip sa ne apropiem de el, insa mi-a zis sa stau linistita ca rana e in vindecare si-si revine si asa a fost. Asta s-a intamplat acum mai bine de 3 ani. Incet incet cainele s-a linistit si avea zile cand venea pana langa mine si dadea din coada si se bucura cand vorbeam cu el (l-a traumatizat acea intamplare - nici nu vreau sa ma gandesc ce fel de om era ala care i-a facut asa ceva), insa niciodata n-am putut sa-l mangai ca tremura de frica si-mi era mila de el (asta in conditiile in care il hranesc de mai bine de 2 ani zilnic).

Mai devreme mi-a spus unul din portari ca l-a calcat o masina acum o saptamana ... intr-un fel ma asteptam (nu avea unde sa dispara atatea zile), dar ma doare la fel de tare.

Imi tot vin in minte imagini cu el si mi se face asa mila ... era un caine foarte bland care nu facea rau nimanui si avea o privire atat de trista si de rugatoare.

Mi-as dori sa devin imuna la durere si sa nu mai pun la suflet de fiecare data cand pierd un caine (al meu - am avut si eu un maidanez luat de pe strada care a murit de batranete sau un caine de pe strada de care am avut grija). Imi simt ochii grei si as vrea sa plang ... si daca era un caine de pe strada, ce? Nu era si el un suflet? Si sunt sigura ca a fost un suflet capabil de sentimente mult mai frumoase decat multi dintre cei ce se numesc "oameni".

Am o singura poza cu el ... si probabil ca e singurul lucru care va ramane in urma lui.