si cand o simti in fiecare particica a corpului, ce poti sa faci? Sa te hranesti cu amintiri si sa speri ca intr-o buna zi ai sa inveti sa traiesti cu dorul care te macina usor usor si nu-ti da pace. Pentru ca timpul nu vindeca nimic, doar te invata sa traiesti fara o parte din suflet.
De ieri, inima mea bate mai incet. Si amintirile ma coplesesc si ma intreb de ce a trebuit viata sa-mi ia din nou ceea ce iubesc, de ce m-a lasat mai saraca, de ce m-a oprit din nou in timp si de ce mi-a umplut iar inima de durere? Sunt intrebari la care nu astept raspuns, dar care imi bubuie in cap. Ma lovesc cu putere si ma lasa fara vlaga. Imi curg lacrimi si simt ca nu ma ajuta cu nimic. Cu fiecare lacrima, durerea e mai adanca si mai puternica si ma loveste cu mai multa forta si lasa urme adanci in sufletul meu care si asa era plin de dureri din trecut.
Mintea mea stie ca toti ne nastem si murim si ca sufletul lui e intr-o lume mai buna acum si ca a scapat de durere si de suferinta, dar cum sa-mi invat eu mainile sa nu se mai intinda in cautarea lui, cum sa-mi invat ochii ca nu o sa-l mai vada vreodata, cum sa-mi invat urechile sa nu-i mai astepte latratul, cum sa ma opresc a-l cauta in fiecare colt din casa?
Cum s-o fac pe Bella sa nu se mai uite dupa el si sa-l astepte? Cum sa-i sterg durerea din privire? Cum s-o iau in brate fara sa ma gandesc ca ea este cadoul pe care el mi l-a lasat mie? Cum?
Am citit ieri si azi toate mesajele voastre, dar n-am raspuns nimanui pentru ca ma simt pierduta. Mi-au facut bine gandurile voastre si, in acelasi timp, mi-au facut rau. Va multumesc pentru cuvintele frumoase si nu am decat un lucru sa va spun: bucurati-va de fiecare moment cu animalele voastre, chiar daca sunteti obosite sau aveti probleme, faceti-va timp sa stati cu sufletul acela nevinovat de langa voi, care nu cere altceva decat iubire si care la randul lui nu face decat sa ofere iubire.
Singurul lucru care ma consoleaza putin (daca pot spune asta) este faptul ca a murit in bratele mele (saptamani intregi am trait cu spaima ca am sa vin acasa si n-am sa-l mai gasesc in viata) si pana in ultima secunda l-am mangaiat si i-am spus ca-l iubesc si sper ca asta i-a facut plecarea mai usoara. M-am rugat la Dumnezeu pana in ultima secunda sa faca o minune si sa-l salveze, dar nici de data asta nu m-a auzit ...
....Nu am cuvinte care sa iti aline durerea pe care o simti! Imi pare sincer rau!
RăspundețiȘtergereNu am cuvinte... sper doar sa iti revi cat mai repede si sa stii ca suntem alaturi de tine, toate iubitoarele de animale.
RăspundețiȘtergereMi-as fi dorit sa mi se ofere si mie aceeasi sansa, sa pot fi cu el cand a murit si sa ii tin capul in brate. Ma simt cea mai oribila fiinta ca eu eram la scoala si cine stie cat de mult se chinuia saracul singur acasa. Ma doare cand ma gandesc si daca as fi stiut ca avea sa se intample acel lucru as fi facut, ca si tine, tot ce mi-ar fi stat in puteri.
RăspundețiȘtergerePoate ca acum Ricky al tau se joaca impreuna cu Puskin al meu in raiul cainilor :) Mi-ar placea sa cred asta.
Am plans cand am citit lucrurile izvorate din sufletul tau...nu exista cuvinte si niciodata nu vei fi consolata deajuns.Gandeste-te ca ai avut un prieten care te-a iubit in fiecare secunda fara sa-ti ceara nimic...decat o mangaiere..cati din noi avem sansa asta?Trecem in fiecare zi pe langa viata fara sa traim,cautand lucruri materiale care nu aduc decat necazuri,ne fac mai rai si mai nepasatori...multi din noi trecem pe strada fara sa vedem nimic in jur,pe langa biete animale care ne privesc fara sa inteleaga nimic din existenta noastra goala si care nu cer decat un colt de paine...Da,ai pierdut o parte din suflet,dar ai castigat un ingeras care te vegheaza...O fi prea mult spus dar sper ca gandurile noastre alaturi de tine sa te ajute si intr-o zi sa te trezesti zambind in amintirile frumoase pe care le-ai cladit datorita acestui suflet care cu siguranta se afla intr-o lume mult mai buna...
RăspundețiȘtergereLeoaico, fii puternica! n-ai voie sa clachezi, ai auzit?!
RăspundețiȘtergereai vazut si tu cum li se adanceste unora depresia si ajung sa faca cele mai mari nebunii..
noi, oamenii, trebuie sa INVATAM ca nu suntem eterni. din pacate, nimic nu e etern, vezi?
crezi ca mai traieste vreun om sau vreun animal care traia acum 2000 de ani? nici cel mai frumos si dorit barbat nu mai traieste.. s-a transformat in tarana. ca si noi, intr-o zi.. vezi, viata asta este un ciclu. noi nu intelegem nimic. nu stiu daca vreodata vom intelege. de aceea trebuie macar sa invatam ca nu suntem eterni si sa acceptam ce ni se intampla.
acum a fost randul meu sa te sustin, cu putin timp in urma, m-ai sustinut tu. mi-ai dat dreptate, chiar daca pt altii poate eam doar o ciudata invidioasa. multumesc mult, Camelia si nu uita: esti o leoaica! (ca si mine ;) ). Iar noi, leoaicele, n-avem voie sa ne deprimam. Macar noi. Noi suntem alea puternice. :>
Nu te gandi ca nu inteleg, am 8 papagali si 2 caini si imi ador animalele. Sunt si hipersensibila/ hipersentimentala sau cum s-o zice.
Mergi inainte, scutura-te acum si uita-te afara: universul nu ramane in loc doar pt ca noi suferim o pierdere. E iarna, va veni primavara. E un gol in sufletul tau, ai sa vezi ca se va estompa si incet, incet isi va face loc altceva. Stiu ca golul nu va fi niciodata umplut, dar timpul rezolva tot. Ai grija de tine!!!
Nu stiu daca e bine sa-ti scriu la acest post ... dar am plans . Te respect , ai un suflet enorm de mare .
RăspundețiȘtergere