Daca as fi scris asta acum 6 ani, mi-erai un prieten foarte bun; daca as fi scris randurile astea acum 5 ani, erai barbatul care ma iubea; daca as fi facut-o acum 4 ani, erai inca barbatul pe care il iubeam; daca ti-as fi scris acum 3 sau 2 ani, m-as fi adresat unui om care-mi cunostea sufletul mai bine ca oricine altcineva in lumea asta; daca ti-as fi scris acum 1 an, erai doar tu, cel ce-mi cunostea fiecare stare fara sa fie nevoie de vreun cuvant; insa azi, iti scriu tie ... unui strain. Acum cateva luni, ma durea ca ai devenit un necunoscut, azi nu-mi mai pasa ... nu cred ca mai meriti ceva de la mine, nici macar un gand bun.
Si ma bucur sincer ca in 2010 am putut sa pun capat acestei relatii (care nu stiu in ce s-a transformat in ultimii ani, dar o relatie sanatoasa nu a fost) si sa nu mai astept sa gasesc in tine, cel de azi, sufletul care mi-a fost alaturi in momente grele si care m-a mangaiat fara sa ii cer asta vreodata.
Azi esti doar un om blazat, un sclav al banilor, cum ti-am spus ca vei ajunge, un om care a uitat sa se uite in jur, un om care nu mai simte nimic, un om care s-a transformat intr-o umbra ... si ce e tragic, din punctul meu de vedere, e ca ti-am spus de atatea ori ca vei ajunge in punctul asta si ca tu ai stiut ca vei ajunge aici si n-ai facut nimic sa nu te pierzi pe tine, cel ce-ai fost candva, in lupta cu viata.
Mi-e greu sa ma gandesc la tine ca fiind un strain ... nimeni niciodata nu mi-a cunoscut vocea cum ai facut-o tu, nimeni nu mi-a "citit" sufletul asa cum ai reusit tu si nimeni nu m-a facut sa ard de dorinta si sa ma simt linistita in acelasi timp. Dar nimic din toate astea nu conteaza azi cand pentru mine ai ajuns un simplu necunoscut si ai ajuns asa pentru ca nu ai facut nimic sa ramai OM. Un om are inima si simte, tu ai devenit un robot si nu mai vezi nimic in jurul tau.
Mult timp n-am inteles ce ai cautat in viata mea, n-am inteles de ce ai fost acolo cand mi-a fost cel mai greu, de ce ai fost acolo neconditionat fara sa intrebi nimic, de ce ai stiut sa-mi accepti nevoia de singuratate, de ce mi-ai acceptat hotararile fara sa pui intrebari, de ce nu te-ai uitat niciodata ciudat la mine cand te-am trezit in miezul noptii ca mi-e frica, de ce ochii tai i-au gasit mereu pe ai mei indiferent in ce multime de oameni ne aflam. Si poate o parte din mine nu intelege nici azi, dar azi si acum nu ma mai intereseaza sa inteleg.
Inca simt cand ai probleme si nu ti-e bine, dar nu ma mai intereseaza ce ti se intampla. Dupa mult timp in care am fost dependenti unul de altul, am reusit sa ma eliberez. Si azi pot sa spun ca nu-mi mai doresc sa gasesc in tine omul de acum ceva vreme. Mi-a luat mult sa inteleg ca acel barbat nu mai exista si indiferent cat as vrea eu sa mai traim ce-a fost, nu mai e posibil ... si nu pentru ca nu as vrea eu sau nu ai mai vrea tu, ci pentru simplu motiv ca suntem alti oameni. Eu inca am un suflet si inca vibrez la multe, tu, din pacate pentru tine, ai inghetat.
Si acum o pot spune zambind si fara sa ma doara: ai fost un simplu calator prin viata mea! Probabil ca un pic de amaraciune exista in cuvintele mele pentru ca m-ai dezamagit ca om (desi m-ai facut sa traiesc lucruri atat de frumoase, ai reusit sa ma faci sa sufar ingrozitor - si daca m-as fi asteptat la asta de la barbat, nu m-am asteptat la asta de la om), insa azi si acum pot s-o iau ca pe o lectie de viata si sa merg mai departe fara sa fiu blocata in trecut si fara sa ma simt sufocata de niste sentimente care ma tineau prizoniera.
As vrea sa-ti spun ca ai ramas o amintire frumoasa, dar ar fi neadevarat. Insa nici sa spun ca am ramas cu amintiri neplacute nu pot. Cand 2 oameni termina o relatie urat sau se intampla ceva ce produce o ruptura e cu totul altceva. Noi doi nu ne-am certat vreodata (nici nu vad cum am fi putut cand n-am avut niciodata nevoie de cuvinte ca sa ne intelegem), nu s-a petrecut nimic urat intre noi si cu toate astea n-a fost sa fie.
Au fost momente cand m-am gandit ca ne-am consumat prea tare in relatia asta, ca sentimentele ne-au coplesit, ca am devenit prea dependenti, ca fiecare s-a temut de ce simtea pentru celalalt, ca ne-a fost frica, ca am incercat sa punem distanta si n-am reusit, ca ceva bolnavicios ne facea sa ne intoarcem unul la celalalt de atatea si atatea ori. Acum imi dau seama ca nu e asa ... n-a fost sa fie si motivele nici nu conteaza (poate a trebuit sa invatam fiecare cate ceva din povestea asta, poate ... ).
In viata exista diferite tipuri de iubire si cred ca povestea mea de pasiune s-a consumat cu tine (ar fi bine sa ma insel) si nu-mi pare rau. Ar fi fost mult mai trist sa nu fi trait vreodata ce-am trait cu tine, sa nu fi cunoscut acea apropiere de un om cand ajungi sa ii cunosti fiecare inflexiune a vocii si cand o privire spune mai mult decat 1000 cuvinte si 100 gesturi. Pacat ca viata nu ne-a lasat sa ramanem prieteni .. dar poate n-am fi putut fi doar prieteni si ne-am fi ratat amandoi viata. Oricum hotararea a luat-o altcineva pentru noi si poate timpul ne va dovedi ca asa a fost cel mai bine.
Stiu ca ultimele cuvinte pe care ti le-am spus au fost dure, insa consider ca le-ai meritat. Iar faptul ca n-ai avut nici o reactie la ele si, la fel ca si altele inainte lor, nu te-au atins imi dovedesc ca nu m-am inselat. Omul pe care l-am cunoscut si iubit eu candva nu mai exista. Ceea ce esti tu azi e o umbra a ceea ce ai fost candva. E trist ... pentru tine: te-ai pierdut undeva pe drumul vietii; pentru mine nu mai conteaza, eu te-am ingropat.
N-ai sa citesti niciodata randurile astea pentru ca nu consider ca mai ai vreun drept asupra sufletului meu, insa le-am scris pentru ca eu am nevoie de un punct final si am nevoie sa las trecutul in spate ca sa pot merge mai departe fara sa fac comparatii.
